România ar putea să treacă, însă, pe excedent bugetar dacă ar reduce economia subterană, susține Varujan Pambuccian, liderul grupului parlamentar al minorităţilor naţionale, condiția fiind să micșorăm „economia bazată pe cash”, adică să ajungem de la 29%, cât este acum, undeva la 20%. Chiar și așa ar fi foarte mult, pentru că spre exemplu în Germania vorbim despre un nivel de 10%, iar în SUA de 7%, scrie Termene.ro.