zonele de pescuit

Ce prevede acordul comercial dintre Marea Britanie și Uniunea Europeană în privința spinoasei dispute privind pescuitul

În cadrul acordului post-Brexit anunţat joi, flotele europene de pescuit vor renunţa la un sfert din valoarea capturilor în apele britanice, pe parcusul unei perioade de tranziţie care se întinde până în luna iunie 2026, a dezvăluit pentru AFP un înalt oficial european, relatează Agerpres.

Ce prevede acordul comercial dintre Marea Britanie și Uniunea Europeană în privința spinoasei dispute privind pescuitul