Taifunul Haiyan a atins coastele Filipinelor

Taifunul Haiyan, considerat ca fiind cel mai violent din acest an, a atins vineri dimineaţă coastele Filipinelor, cu rafale de vânt care ating 200 de kilometri pe oră, au anunţat serviciile naţionale de meteorologie, relatează AFP.
Economica.net - vin, 08 nov. 2013, 06:31

Haiyan a atins Insula Samar, situată la distanţa de aproximativ 600 de kilometri sud-est de Manila, după ce a lovit oraşul Guiuan, vineri, la ora 4.40 (joi, 22.40, ora României), a declarat pentru AFP meteorologul Romeo Cajulis. Taifunul se îndreaptă rapid spre nord-vest şi spre Marea Chinei de Sud, cu o viteză de 39 de kilometri pe oră, a anunţat această sursă.

Preşedintele filipinez, Benigno Aquino, a îndemnat joi populaţia să se protejeze împotriva acestui taifun.

„Îi avertizez pe oficialii locali că locuitorii se află în mare pericol. Hai să facem tot ce ne stă în puteri, până când taifunul (Haiyan) nu a lovit ţara”, a declarat Aquino.

„Putem să diminuăm consecinţele acestui taifun, dacă ne vom ajuta reciproc. Trebuie să ne păstrăm calmul, mai ales atunci când cumpărăm produse de primă necesitate”, a adăugat preşedintele filipinez.

Peste 125.000 de persoane din zonele cele mai vulnerabile au fost evacuate înainte de sosirea taifunului.

Majoritatea şcolilor au fost închise.

Mai multe companii aeriene, printre care Philippine Airlines şi Cebu Pacific, au anulat sute de zboruri, inclusiv internaţionale.

Până în acest moment nu au fost semnalate victime.

Aproximativ 16 milioane de persoane, dintre care 12 milioane în Filipine, se află pe traiectoria acestui taifun. Laos şi Vietnam vor fi traversate de furtună duminică.

„Este un taifun foarte periculos. Oficialii locali ştiu care sunt zonele cele mai vulnerabile şi au cerut ca acestea să fie evacuate”, a declarat pentru AFP Glaiza Escullar, de la agenţia naţională filipineză de meteorologie.

În plus, în calea taifunului aproape că nu există deloc munţi, care i-ar fi atenuat forţa rapid, a adăugat meteorologul.

Te-ar mai putea interesa și
Criză migranţi – Italia prelungeşte suspendarea acordului Schengen cu Spania cu încă o săptămână
Criză migranţi – Italia prelungeşte suspendarea acordului Schengen cu Spania cu încă o săptămână
Italia a prelungit cu încă o săptămână suspendarea acordului Schengen cu Spania, a declarat vineri o sursă din cadrul guvernului italian, relatează Reuters şi Ansa....
Acord Google-CNN pentru integrarea AI în jurnalism
Acord Google-CNN pentru integrarea AI în jurnalism
Reţeaua de televiziune americană CNN a anunţat joi un acord cu compania de tehnologie Google pentru a integra tehnologii ...
De ce promoțiile au devenit un instrument important în economia platformelor digitale
De ce promoțiile au devenit un instrument important în economia platformelor digitale
Promoțiile au devenit o componentă importantă a economiei digitale, fiind prezente în magazine online, aplicații de ...
Autostrada A1 Sibiu – Pitești: De ce întârzie revizuirea Acordului de Mediu, care ține pe loc lucrările la secțiunile montane. Explicațiile ANMAP
Autostrada A1 Sibiu – Pitești: De ce întârzie revizuirea Acordului de Mediu, care ține pe loc lucrările la secțiunile ...
Agentia Națională pentru Mediu și Arii Protejate (ANMAP) transmite informații despre stadiul procedurii de mediu pentru ...