Tăiţeii cu ouă au ajuns în Registrul Naţional al Reţetelor Consacrate

Tăiţeii cu ouă au intrat în Registrul Naţional al Reţetelor Consacrate, a anunţat, vineri, Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR), pe pagina sa de Facebook.
AGERPRES - vin, 03 iul. 2026, 18:47
Tăiţeii cu ouă au ajuns în Registrul Naţional al Reţetelor Consacrate

„Noutăţi cu gust din Registrul Reţetelor Consacrate! De astăzi, tăiţeii cu ouă au reţetă oficială! Vă amintiţi de duminicile în familie, cu miros de supă caldă de pui şi tăiţei de casă, galbeni şi subţiri, tăiaţi cu grijă pe masa din bucătărie? Avem veşti bune! Registrul Naţional al Reţetelor Consacrate se îmbogăţeşte de astăzi, 3 iulie 2026, cu un nou produs iubit de toţi românii: tăiţeii cu ouă. Ce înseamnă o ‘Reţetă Consacrată’? Listă de materii prime, ingrediente, proporţii şi proces tehnologic, necesare pentru obţinerea unui anumit produs alimentar, a cărei utilizare este dovedită ca fiind înainte de anul 1975”, se arată în postare.

Practic, în cazul unui produs cu eticheta de „reţetă consacrată” există garanţia unui produs curat şi sigur, realizat după reguli stricte: ingrediente de calitate superioară (făină de grâu atent selecţionată, cu un conţinut ridicat de proteine şi melanj de ouă), fără aditivi ascunşi.

Producătorii pot atesta şase sortimente diferite – de la tăiţeii cu două ouă, până la cei „extrem de bogaţi şi hrănitori”, cu 10 ouă pentru fiecare kilogram de făină.

„Testul suprem din farfurie: Standardul garantează că, după fierbere, tăiţeii îşi păstrează forma, sunt elastici şi nu se lipesc între ei. Exact aşa cum trebuie să fie! De la cernerea obligatorie a făinii, până la uscarea lentă la temperaturi controlate (26 – 36 grade C) pentru a păstra proprietăţile aluatului, fiecare etapă este monitorizată pentru ca produsul final să aibă o valabilitate de 8 luni în condiţii optime de depozitare”, mai notează MADR.

În Registrul Naţional al Reţetelor Consacrate (RNRC) se regăsesc 46 de produse.

Sursa foto: Lauralaurentiu.ro

Te-ar mai putea interesa și
Nazare, despre indexarea pensiilor din 2027: Trebuie să fie „prudentă”. Când va fi luată o decizie
Nazare, despre indexarea pensiilor din 2027: Trebuie să fie „prudentă”. Când va fi luată o decizie
Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, a declarat duminică seara că își dorește o indexare a pensiilor la începutul anului 2027, însă decizia privind majorarea va fi luată după ce vor fi......
„Avem nevoie de sustenabilitate”. Ce spune ministrul Finanțelor despre noi taxe și impozite din 2027
„Avem nevoie de sustenabilitate”. Ce spune ministrul Finanțelor despre noi taxe și impozite din 2027
Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, a declarat duminică seara, la Digi24, că nu își dorește introducerea unor noi ...
Nazare: România este deja aproape de jumătatea drumului de la un deficit de 9,3% din PIB către obiectivul de 3%, însă această evoluţie pozitivă nu trebuie să creeze un fals sentiment de siguranţă
Nazare: România este deja aproape de jumătatea drumului de la un deficit de 9,3% din PIB către obiectivul de 3%, însă ...
Ministrul Finanţelor, Alexandru Nazare, transmite că România este deja aproape de jumătatea drumului de la un deficit ...
Iliana Iotova, preşedinta în exerciţiu a Bulgariei, a câştigat primul tur al alegerilor, dar va fi nevoie şi de turul al doilea (sondaje)
Iliana Iotova, preşedinta în exerciţiu a Bulgariei, a câştigat primul tur al alegerilor, dar va fi nevoie şi de turul ...
Preşedinta în exerciţiu a Bulgariei, Iliana Iotova, a câştigat primul tur al alegerilor prezidenţiale de duminică; ...