„Pe plan intern, am avut săptămânal întâlniri cu aceste asociaţii (ale crescătorilor de animale – n. r.), pentru că am lucrat concret la documente care astăzi sunt finalizate, sunt în proces de aprobare sau sunt deja aprobate. Un document de genul acesta a fost Planul de Acţiune. Planul de Acţiune a fost prezentat săptămâna trecută, după o întâlnire cu echipa tehnică de la Bruxelles care am participat şi eu. Acest plan ieri şi astăzi este în discuţie sau a fost în discuţie cu specialiştii de la Comisie. Mâine începe dezbaterea în cadrul celor 27 de autorităţi şi vineri ne aşteptăm la o decizie finală. Sunt perspective pozitive în ceea ce priveşte aprobarea Planului de Acţiune al României, primul plan din cadrul celor cinci ţări care a fost prezentat, discutat, şi probabil vineri o să avem şi o aprobare”, a transmis Tanczos.
Totodată, a menţionat ministrul interimar, s-a discutat despre un proiect de lege în domeniul oieritului care să fie similar cu cel aplicat în sectorul suinelor după apariţia pestei porcine africane.
„Tot în cazul acestor discuţii, am iniţiat o dezbatere pe un proiect de lege care să fie similar legii sectorului de suine. Acolo, în urma discuţiilor pe pesta porcină africană, s-a generat un proiect de lege care reglementează acest sector. În cazul oieritului, am discutat cu asociaţiile reprezentative o lege similară. Avem o variantă finală cu câteva măsuri care vin clar în sprijinul fermierilor, pornind de la modalitatea de compensare a pierderilor, continuând cu despăgubirile în cazul în care, conform regulamentului european, trebuie ucise animalele. Niciodată nicio autoritate din România nu a făcut aceste acţiuni de capul său. Sunt regulamente foarte clare care impun anumite măsuri din partea autorităţii sanitare veterinare în cazul în care sunt focare. Proiectul de lege este discutat, în proporţie de 90% agreat cu asociaţiile. O să-l depun ca proiect de lege în cazul în care săptămâna aceasta nu se conturează un Guvern care să aprobe proiectul prin ordonanţă de urgenţă. În toată această perioadă, cea mai mare frână a fost practic situaţia Guvernului de a nu putea emite ordonanţă de urgenţă”, a subliniat el.
Nu în ultimul rând, au fost creionate schemele de sprijin pentru fermieri, în cazul în care se confruntă cu pesta micilor rumegătoare şi cu variola.
„Am iniţiat, de asemenea, schemele de sprijin pentru fermieri. Le-am discutat cu asociaţiile şi avem trei forme de sprijin, iar unele dintre ele sunt în faza de aprobare şi pot fi accesate, celelalte sunt în fază de proiect şi vor fi dezbătute ori Parlament, ori vor fi aprobate de Guvern. Prima şi cea mai avansată este măsura DR-21 pe care am modificat-o din măsură pentru pesta porcină în măsură pentru PMR – pesta micilor rumegătoare şi variolă. Am discutat măsura cu fermierii, am stabilit care sunt criteriile de punctaj şi am obţinut ok-ul de la Comisie, am trimis la Comitetul de monitorizare. Pe site-ul ministerului puteţi regăsi regulamentul de organizare a sistemului de selecţie. Ghidul este finalizat, discutat astăzi – mâine cu AFIR şi minister şi pe 21 suntem gata pregătiţi să lansăm o schemă de finanţare specială pentru cei care vor să reglementeze măsuri de biosecuritate în cadrul fermei, pentru a preveni transmiterea bolilor. Fermierii vor beneficia de fonduri de 90% – 10% contribuţie proprie – pentru izolarea animalelor bolnave, pentru izolarea animalelor sănătoase, pentru înlesnirea vânzării respectând condiţiile de biosecuritate”, a explicat Tanczos Barna.
În plus, a fost finalizată schema de sprijin pentru compensarea parţială a costurilor suplimentare de furajare în perioada de interdicţie a mişcării animalelor sau a exportului.
„În acelaşi timp, am finalizat discuţiile săptămâna trecută, de exemplu, la Arad, sâmbătă. Sâmbătă m-am întâlnit ultima dată cu aceşti fermieri, cu asociaţiile oierilor, am finalizat schema de sprijin pentru compensarea parţială a costurilor suplimentare de furajare în perioada de interdicţie de mişcare de animale sau de export. Sistemul de calcul, formulele sunt agreate, sunt finalizate, poate fi prezentată legea în Parlament sau aprobată ordonanţa de urgenţă”, a anunţat demnitarul.
El a apreciat ca fiind „bună şi productivă” cooperarea cu Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA), în condiţiile în care „într-un timp relativ scurt” s-au elaborat Planul de Acţiune şi formele de sprijin, acestea fiind aprobate sau în curs de aprobare.
„Ca o concluzie sau o primă concluzie – am avut pe plan internaţional o activitate extrem de intensă împreună cu ANSVSA. (…) Colaborarea dintre cele două instituţii a fost bună, productivă, eficientă şi cred că într-un timp relativ scurt, aş putea să spun foarte scurt, am reuşit să avem Planul de Acţiune, formele de sprijin, proiectul de lege depuse, aprobate sau în curs de aprobare. Am avut, le-am numărat, şase întâlniri doar în formă organizată, eu, personal, cu fermierii în această perioadă, plus întâlnirile pe care le-au avut colegii la nivel tehnic, la care eu n-am putut să particip”, a mai spus şeful interimar de la Agricultură.
Planul de Acţiune a fost transmis pe 11 septembrie Comisiei Europene pentru deblocarea exporturilor de ovine şi caprine. Acesta prevede, printre altele, administrarea diferenţiată a 1,3 milioane de vaccinuri obţinute cu titlu gratuit de la forul european, a informat Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA).
Potrivit unui comunicat de presă al instituţiei, transmis către Agerpres, administrarea vaccinurilor gratuite se va face în schemă completă în zonele de risc şi exclusiv pentru variola ovină şi caprină în restul ţării, astfel încât exportul de carcase şi produse din lapte nu va fi afectat. Planul de Acţiune, inclusiv strategia de vaccinare, a fost elaborat inclusiv cu sprijinul medicilor epidemiologi experţi în domeniu şi cu consultarea structurilor asociative de crescători.
Planul naţional a fost consolidat în urma vizitei de lucru din data de 4 septembrie, la sediul Comisiei Europene, discuţii la care au participat viceprim-ministrul şi ministrul interimar al Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Tanczos Barna, şi şeful ANSVSA.
„În cadrul acestei întâlniri, reprezentanţii României au purtat discuţii şi negocieri tehnice extinse cu oficialii Direcţiei Generale Sănătate şi Siguranţă Alimentară (DG SANTE). În baza amendamentelor aduse planului intermediar în urma acestor consultări, noul document reglementează condiţiile stricte de control, regionalizare şi trasabilitate. Pentru implementarea imediată a măsurilor, ANSVSA a obţinut din partea Comisiei Europene, cu titlu gratuit, un contingent de 1.300.000 de doze de vaccin. Dintre acestea, 1.000.000 de doze vor fi utilizate pentru imunizarea împotriva variolei ovine şi caprine (VOC), iar 300.000 de doze vor fi alocate combaterii pestei micilor rumegătoare (PMR)”, se arată în comunicatul citat.
Strategia de vaccinare prevede o abordare diferenţiată a teritoriului naţional, în funcţie de analiza de risc. Astfel, în judeţele Tulcea şi Constanţa se va aplica o schemă completă de imunizare prin vaccinare duală (PMR şi VOC).
„Din această zonă se va permite exclusiv exportul de animale vii şi carcase, cu condiţia ca ţările terţe de destinaţie să accepte importul de pe teritorii unde se practică vaccinarea. În restul teritoriului naţional, vaccinarea se va efectua exclusiv împotriva VOC. Această delimitare va permite reluarea exporturilor de animale vii, carcase de ovine şi caprine, laptele pasteurizat şi produsele lactate procesate termic, atât în statele membre ale Uniunii Europene, cât şi în ţări terţe, în baza certificatelor agreate”, notează Autoritatea.
În paralel, ANSVSA a finalizat cu succes negocierile bilaterale cu autorităţile veterinare din Arabia Saudită, Iordania, Maroc, Kuweit şi Libia, fiind deja agreate şi aprobate noile modele de certificate sanitare veterinare pentru export.