Acord preliminar pentru eliminarea tarifelor de roaming în Uniunea Europeană, din iunie 2017

Uniunea Europeană a ajuns, marţi, la un acord preliminar privind eliminarea tarifele de roaming în interiorul celor 28 de state ale blocului comunitar până în iunie 2017, transmit Bloomberg şi Reuters.
Economica.net - mar, 30 iun. 2015, 08:58
Acord preliminar pentru eliminarea tarifelor de roaming în Uniunea Europeană, din iunie 2017

‘Conform acordului, suprataxarea roamingului în UE va fi abolită din 15 iunie 2017’, a anunţat Letonia, ţară care deţine preşedinţia Uniunii Europene în acest moment.

În controversata problemă a neutralităţii internetului, UE intenţionează să solicite operatorilor de telecomunicaţii să ofere acces egal tuturor utilizatorilor, iar blocarea va fi permisă doar pentru contracararea atacurilor cibernetice sau în timpul perioadelor de supraîncărcare a reţelelor, scrie Agerpres.

‘Este un acord crucial care va elimina în cele din urmă tarifele de roaming. În prezent, aceste tarife îi determină pe utilizatori să-şi închidă telefoanele mobile când călătoresc în străinătate. Dacă ei nu s-ar mai speria de facturi, şi-ar utiliza aparatele mai des când ar călători, creând mai multe oportunităţi companiilor de telecomunicaţii să ofere servicii consumatorilor din regiune’, a apreciat comisarul european pentru economia şi societatea digitală, Guenther Oettinger.

În mai, Comisia Europeană a renunţat la planurile sale vizând eliminarea tarifelor de roaming începând din 2016, în urma obiecţiilor venite de la companiile de telecomunicaţii şi de la mai multe mici state membre. Însă, un nou compromis a devenit necesar după protestele organizaţiilor pentru protecţia consumatorilor şi ale Parlamentului European.

Recent, comisarul european pentru economia şi societatea digitală a avertizat că UE trebuie să-şi consolideze piaţa de telecomunicaţii, punând în evidenţă faptul că în Europa există 280 de companii de telecomunicaţii comparativ cu doar patru în SUA.

‘Pentru a deveni mai competitive şi a-şi consolida reţelele, mult mai multe companii vor fuziona în următorii ani. Aceasta ar trebui să permită industriei europene de telecomunicaţii să joace un rol mai mare pe scena globală’, a apreciat Gunther Oettinger.

Te-ar mai putea interesa și
Josef Malíř, CEO Star Capital Finance: De ce își aduc cehii banii în parcurile de retail din România și ce planuri de achiziții urmează după tranzacția de 40 de milioane de euro
Josef Malíř, CEO Star Capital Finance: De ce își aduc cehii banii în parcurile de retail din România și ce planuri ...
Star Capital Finance este cel mai nou jucător care și-a făcut intrarea pe piața imobiliară din România. Compania a cumpărat cu aproape 40 de milioane de euro două parcuri de retail NEST......
Vânzările de smartphone-uri pe plan mondial au ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimii 14 ani
Vânzările de smartphone-uri pe plan mondial au ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimii 14 ani
Livrările globale de smartphone-uri au înregistrat un declin anual de 20% în trimestrul trei, atingând cel mai scăzut ...
Un atac informatic vizează instalațiile frigorifice din sute de supermarketuri din Franța
Un atac informatic vizează instalațiile frigorifice din sute de supermarketuri din Franța
Câteva sute de supermarketuri din Franţa au fost vizate duminică noaptea de un atac informatic asupra instalaţiilor frigorifice ...
România rămâne printre țările europene cu cele mai accesibile locuințe, deși prețurile au crescut cu peste 14% în 2025. Cele mai prețuri din țară sunt în Cluj-Napoca – studiu Deloitte
România rămâne printre țările europene cu cele mai accesibile locuințe, deși prețurile au crescut cu peste 14% în ...
România se menține pe locul al patrulea în topul țărilor europene cu cele mai ieftine locuințe, după Turcia, Serbia ...