Ţările din Golf pot mări producţia de petrol în cazul unor noi crize în lumea arabă

Statul Qatar a anunţat luni că emiratele din zona Golfului au capacitatea de a aproviziona cu petrol pieţele internaţionale în ciuda tulburărilor politice din lumea arabă, Arabia Saudită anunţând la rândul ei că este pregătită să-şi suplimenteze producţia de petrol pentru a compensa o eventuală penurie pe piaţă.
Economica.net - lun, 05 dec. 2011, 14:36

„Evenimentele din lumea arabă au provocat nelinişte cu privire la oferta de energie. Credem că prin nivelul ofertei se va putea face faţă situaţiei create de instabilitatea din Orientul Mijlociu”, a asigurat emirul Qatarului, Khalifa ben Hamad Al-Thani, în deschiderea unui important congres petrolier desfăşurat la Doha, relatează Agerpres.

„Vreau să insist asupra angajamentului pe care ni l-am asumat (…) de a menţine nivelul ofertei de petrol”, a mai spus suveranul qatariot, precizând că îşi va coordona acţiunile împreună cu ceilalţi producători.

Aceste declaraţii vin în contextul în care preţul barilului de petrol a depăşit în ultimele zile cotaţia de 100 de dolari pe pieţele de la New York şi Londra, din cauza tensiunilor politice create în jurul Iranului, al doilea producător din cadrul OPEC (Organizaţia Ţărilor Exportatoare de Petrol) şi al treilea pe plan mondial.

Ministrul iranian al petrolului, Rostam Ghasemi, prezent şi el la conferinţă, a declarat că „nu este îngrijorat de ameninţarea că Uniunea Europeană ar putea sista importul de petrol din ţara sa”. Un deputat de la Teheran a afirmat cu o zi în urmă că preţul barilului de petrol ar putea ajunge la 250 de dolari în cazul în care statele occidentale vor impune un embargo asupra livrărilor de petrol iranian.

Cât priveşte Libia, această ţară şi-a reluat producţia de petrol, analiştii din domeniu estimând că până la sfârşitul anului Tripoli ar putea extrage un milion de barili în fiecare zi.

Ministrul saudit al petrolului, Ali al-Nouaimi, a declarat că ţara sa, care este cel mai mare producător în cadrul OPEC, este atentă la „stabilitatea pieţei” şi îşi va folosi capacitatea de extracţie a petrolului pentru „a răspunde unei scăderi a ofertei sau unei creşteri neaşteptate a cererii”. La sfârşitul lunii noiembrie, un influent senator american, Mark Kirk, a afirmat că Arabia Saudită este pregătită să-şi mărească producţia de petrol pentru ca eventualele noi sancţiuni americane împotriva Iranului să nu perturbe piaţa mondială.

Qatarul, care este primul exportator mondial de gaze naturale lichefiate şi dispune de rezerve de gaze naturale care îl plasează pe poziţia a treia la nivel mondial, găzduieşte până joi Congresul mondial al Petrolului, la care participă în principal miniştrii petrolului şi conducătorii marilor companii la nivel global.

Te-ar mai putea interesa și
Prietenul Regelui Charles deschide anul viitor castelul Kálnoky din Valea Crișului, renovat cu bani prin PNRR – VIDEO
Prietenul Regelui Charles deschide anul viitor castelul Kálnoky din Valea Crișului, renovat cu bani prin PNRR – VIDEO
Fundația Kálnoky, al cărei reprezentant este Tibor Gustav Kálnoky, desfășoară lucrări de reabilitare a castelului cu același nume din Valea Crișului, în apropierea de Sfântu Gheorghe,......
Update: Lukaşenko a eliberat 123 de deținuți politici și cinci ucraineni, iar SUA au ridicat la schimb sancțiunile impuse exporturilor belaruse de potasiu
Update: Lukaşenko a eliberat 123 de deținuți politici și cinci ucraineni, iar SUA au ridicat la schimb sancțiunile impuse ...
Preşedintele belarus Aleksandr Lukaşenko a eliberat sâmbătă 123 de opozanţi deţinuţi politici, precum şi cinci ucraineni, ...
Garda de Mediu a confiscat, în urma imaginilor surprinse de o dronă, un buldozer folosit în gestionarea ilegală a deșeurilor de către Primăria Ciumeghiu (județul Bihor)
Garda de Mediu a confiscat, în urma imaginilor surprinse de o dronă, un buldozer folosit în gestionarea ilegală a deșeurilor ...
Prima confiscare a unui utilaj folosit de către cei care scapă de deşeuri aruncându-le ilegal pe câmpuri a fost realizată ...
FOTO Autostrada Bucureștiului A0: Care mai este stadiul lucrărilor la lotul 1 Nord ce ar putea fi dat în trafic anul viitor
FOTO Autostrada Bucureștiului A0: Care mai este stadiul lucrărilor la lotul 1 Nord ce ar putea fi dat în trafic anul viitor
Secretarul de stat în Transporturi Irinel Ionel Scrioșteanu a prezentat sâmbătă imagini cu lotul 1 Nord (17,5 km) din ...