Tarom lansează o nouă cursă regulată Chişinău-Timişoara

Transportatorul aerian naţional Tarom va conecta Republica Moldova de România printr-o nouă cursă regulată pe ruta Chişinău-Timişoara, începând cu 16 septembrie, potrivit news.ro.
Economica.net - J, 30 aug. 2018, 14:55
Tarom lansează o nouă cursă regulată Chişinău-Timişoara

Cursa va fi operată de trei ori pe săptămână, miercuri, vineri şi duminică. Preţurile pornesc de la 100 euro dus-întors, cu toate taxele incluse, la achiziţionarea de pe site-ul companiei.

„Una din priorităţile de bază ale Avia Invest este diversificarea destinaţiilor de zbor pentru pasagerii Aeroportului Internaţional Chişinău. Călătoriile fac parte din viaţa cotidiană, fie că este vorba de afaceri sau un sejur de odihcnă, iar un zbor direct la un preţ accesibil este o necesitate în zilele noastre. Timişoara este un centru industrial, comercial, medical, financiar şi universitar din România foarte important şi prezintă un interes deosebit pentru cetăţenii noştri. Salutăm decizia companiei Tarom de a lansa cursa directă spre Timişoara şi suntem încrezători că parteneriatul nostru nu se va opri aici”, a declarat directorul general al Avia Invest (firma care administrează Aeroportul Internaţional Chişinău), Petru Jardan.

La rândul său, directorul general Tarom, Werner Wolff, afirmă că societatea va continua să se dezvolte şi să fie o companie prezentă pe piaţă, cu oferte noi.

„Am lansat cursa nouă cu numărul 10 pe acest an şi nu intenţionăm să ne oprim aici. Cunoaştem dorinţa pasagerilor din Moldova de a se conecta la spaţiul European. Cu ajutorul Tarom, compania care reprezintă, poate, cel mai bine istoria românească a avitaţiei civile, acest lucru este acum şi mai facil. Pentru Timişoara, o zonă economică într-o expansiune continuă, Chişinău este o destinaţie valoroasă pentru a dezvolta afaceri şi investiţii pe termen lung. Am încredere în această nouă rută şi în colaborarea cu Aeroportul Internaţional Chişinău”, a declarat directorul general Tarom, Werner Wolff, potrivit news.ro

Te-ar mai putea interesa și
VIDEO Revitalizarea industriei românești: ce construiește Umbrărescu acum pe șantierul combinatului Oțelu Roșu
VIDEO Revitalizarea industriei românești: ce construiește Umbrărescu acum pe șantierul combinatului Oțelu Roșu
Noi imagini de la fostul combinat Oțelu Roșu, pe care familia Umbrărescu vrea să îl readucă la viață, arată că lucrările avansează de pe o zi pe alta, iar uzina cu o tradiție de peste......
Delegaţia Congresului SUA a vizitat baza aeriană de la Borcea, însoţită de ministrul Apărării
Delegaţia Congresului SUA a vizitat baza aeriană de la Borcea, însoţită de ministrul Apărării
Delegaţia Camerei Reprezentanţilor din Congresul SUA, condusă de Mike Rogers, preşedintele Comisiei pentru Forţe Armate, ...
Nicuşor Dan: România, pregătită să îşi asume o parte mai mare din responsabilitatea propriei apărări
Nicuşor Dan: România, pregătită să îşi asume o parte mai mare din responsabilitatea propriei apărări
România este pregătită să îşi asume o parte mai mare din responsabilitatea propriei apărări, sporindu-şi angajamentele ...
Majoritatea bucureştenilor consideră că România merge într-o direcţie greşită. Sondaj CURS:
Majoritatea bucureştenilor consideră că România merge într-o direcţie greşită. Sondaj CURS:
Majoritatea bucureştenilor (73%) consideră că România merge într-o direcţie greşită, arată un sondaj de opinie realizat ...