TAROM, locul 4 în cadrul „APG Worldwide Airline Reward for Distribution”

Compania Naţională de Transporturi Aeriene Române - TAROM s-a clasat pe locul 4, după Emirates, Lufthansa şi Air France la categoria 'APG Worldwide Airline Reward for Distribution', ediţia a 6-a, din cadrul Conferinţei mondiale APG World Connect 2014, care s-a desfăşurat la Monaco.
Economica.net - vin, 05 dec. 2014, 12:02
TAROM, locul 4 în cadrul

Potrivit unui comunicat al TAROM, remis vineri Agerpres, anual, APG Network organizează Conferinţa ‘APG World Connect’ la care participă directori de top ai companiilor aeriene, ai agenţiilor de turism, precum şi mari jucători din industria transportului aerian. Obiectivul principal al Conferinţei este de a prezenta şi dezbate evoluţiile, instrumentele şi modalităţile de îmbunătăţire a vânzărilor şi a distribuţiei produsului.

Anul acesta, tema conferinţei, la care au participat 200 de companii aeriene din toată lumea, a fost ‘Air Transport Industry – 2020 Vision’. Companiile aeriene câştigătoare au fost desemnate în urma votului electronic, desfăşurat pe parcursul a trei luni, la care a fost invitată să participe întreaga comunitate mondiala a agenţiilor de turism.

‘Doresc să mulţumesc în numele companiei Tarom atât organizatorilor cât şi tuturor celor care au nominalizat compania Tarom, pentru onoarea pe care ne-au făcut-o înmânându-ne acest premiu. Pentru noi, faptul că suntem printre cei mai buni din lume la această categorie, înseamnă încununarea muncii noastre, înseamnă o onoare şi o responsabilitate a unei munci pe care vrem să o continuăm cel puţin la acelaşi nivel ca până acum’, a declarat Christian Heinzmann, director general al TAROM.

APG (Airline Promotion Group) Network este o organizaţie globală alcătuită din experţi din toate statele lumii cu o remarcabilă experienţă în marketingul şi distribuţia transportului aerian de pasageri. APG Network îşi desfăşoară activitatea de mai bine de două decenii, având în acest moment relaţii cu peste 200 de companii aeriene, prin cele peste 110 birouri din lume. În România, APG este reprezentată de Regional Air Suport încă din 1999.

Preşedintele Regional Air Suport (APG) România, Dorin Ivaşcu, afirmă că ‘această distincţie este în primul rând rodul aprecierii active din partea agenţiilor de turism din România şi din Europa’, cărora le mulţumeşte pentru implicare.

Pe 18 septembrie 2014 Compania Naţională de Transporturi Aeriene Române a împlinit 60 de ani de existenţă. Pe parcursul celor şase decenii, pasiunea pentru zbor şi grija pentru pasageri au fost definitorii în procesul continuu de îmbunătăţire a serviciilor, se arată într-un comunicat remis AGERPRES.

Compania Naţională de Transporturi Aeriene Române TAROM a fost înfiinţată în 1954 şi a crescut în acelaşi timp cu aviaţia românească. TAROM îşi desfăşoară activitatea sub autoritatea Ministerului Transporturilor. Din iunie 2010 este membră a Alianţei SkyTeam, din 1993 membră a Asociaţiei Internaţionale a Transportatorilor Aerieni (IATA) iar din 2000 este membră a Asociaţiei Companiilor Aeriene Europene (AEA). În prezent, TAROM operează zboruri pe 43 de rute din Europa şi Orientul Mijlociu.

Te-ar mai putea interesa și
Bani fiscalizaţi din manele: Florin Salam a făcut 1,4 milioane lei afaceri nete în 2025 cu firma sa de muzică, marjă de profit de 69% cu un salariat
Bani fiscalizaţi din manele: Florin Salam a făcut 1,4 milioane lei afaceri nete în 2025 cu firma sa de muzică, marjă ...
Florin Stoian, cunoscut sub numele de scenă de Florin Stoian, deţine jumătate din firma Florin Salam Music. Firma prin care primeşte bani fiscalizaţi are cifră de afaceri netă de 1,4 milioane......
Ce spune Nicuşor Dan despre decizia din dosarul Roşia Montană
Ce spune Nicuşor Dan despre decizia din dosarul Roşia Montană
Proiectul Roşia Montană a fost profund ilegal, o încercare de a distruge iremediabil mediul natural şi patrimoniul naţional, ...
Ucraina – Zelenski anunţă că SUA au ridicat problema cedării Donbas în schimbul aderării la NATO
Ucraina – Zelenski anunţă că SUA au ridicat problema cedării Donbas în schimbul aderării la NATO
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a afirmat că negociatorii americani au ridicat problema unei posibile retrageri ...
Interzis în Franţa – Guvernul de la Paris a dat o nouă lege pentru pescuit
Interzis în Franţa – Guvernul de la Paris a dat o nouă lege pentru pescuit
Guvernul francez a decretat sâmbătă un moratoriu cu privire la pescuitului de anghilă galbenă, punând capăt pescuitului ...