Tatăl lui Edward Snowden a obţinut viză pentru Rusia

Tatăl lui Edward Snowden, un fugar american căutat pentru spionaj, a anunţat duminică faptul că a obţinut o viză pentru a-l vizita "foarte curând" pe fiul său, refugiat în Rusia, relatează AFP.
Economica.net - lun, 12 aug. 2013, 05:32
Tatăl lui Edward Snowden a obţinut viză pentru Rusia

„Avem vize (pentru Rusia), avem o dată pe care o nu o vom dezvălui, din cauza acestei întregi frenezii”, a anunţat avocatul familiei Snowden, Bruce Fein, alături de Lon Snowden, contactaţi de postul american ABC.

„Intenţionăm să mergem să îl vedem pe Edward foarte curând şi să îi găsim avocaţi specializaţi în acuzaţii de spionaj”, a adăugat avocatul.

Fostul consultant al Agenţiei Naţionale americane pentru Spionaj (NSA), care a dezvăluit o vastă supraveghere electronică americană la nivel mondial, a obţinut la începutul lui august o viză de un an în Rusia, după ce a petrecut peste o lună în zona de tranzit pe Aeroportul Şeremetievo, la Moscova.

„Am vorbit cu avocatul său rus, care ne-a spus că Edward Snowden se află în securitate”, a declarat Lon Snowden, precizând că nu a avut niciun contact direct cu fiul său. „Este epuizat. Are nevoie de o perioadă de recuperare şi să reflecteze la etapa următoare”, a adăugat acesta.

Anatoli Kucerena, avocatul rus al lui Edward Snowden, a declarat săptămâna trecută că fugarul s-a înregistrat, aşa cum prevede legislaţia rusă, în locul în care locuieşte „pe teritoriul Federaţiei Ruse”, fără să ofere alte precizări.

„Ca tată, mi-ar plăcea să revină acasă, cu condiţia să aibă dreptul, ca (cetăţean) american, la o aplicare justă a justiţiei”, a mai declarat Lon Snowden. „Dacă priviţi declaraţiile membrilor Congresului, ele sunt iresponsabile şi în totală contradicţie cu sistemul nostru judiciar”, a adăugat el, apreciind că nu este respectată prezumţia de nevinovăţie.

„Ceea ce vreau eu este o dezbatere deschisă la tribunal, pentru ca americanii să cunoască toate faptele”, a mai spus el. „Ceea ce am văzut până acum este un teatru politic”, a continuat el, declarându-se „dezamăgit” de conferinţa de presă susţinută de Barack Obama, în care preşedintele american a apreciat că Edward Snowden nu este „un patriot”.

„Fiul meu a spus adevărul şi a sacrificat mai mult decât a sacrificat preşedintele Statelor Unite în cariera sau în viaţa sa ca american”, a subliniat Lon Snowden.

Te-ar mai putea interesa și
Odiseea TAP a ajuns la final. Portugalia a ales oferta gigantului german Lufthansa
Odiseea TAP a ajuns la final. Portugalia a ales oferta gigantului german Lufthansa
Guvernul portughez a selectat grupul german Lufthansa pentru achiziţionarea unei participaţii de 44,9% la TAP Air Portugal, ceea ce ar transforma compania aeriană germană în partenerul strategic......
Atacuri drone Bulgaria – Guvernul de la Sofia se aşteaptă să adere până la finalul lunii octombrie la iniţiativa antidronă a NATO
Atacuri drone Bulgaria – Guvernul de la Sofia se aşteaptă să adere până la finalul lunii octombrie la iniţiativa ...
Bulgaria se aşteaptă să adere până la finalul lunii octombrie la iniţiativa antidronă a NATO, a anunţat miercuri ...
23 de locomotive noi în România: Siemens a fost declarat câștigătorul licitației
23 de locomotive noi în România: Siemens a fost declarat câștigătorul licitației
Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF) anunță finalizarea procesului de evaluare a celor trei oferte depuse, în ...
DNA – Şeful Serviciului Regim Permise Ilfov a fost reţinut pentru constituirea de grup infracţional şi luare de mită
DNA – Şeful Serviciului Regim Permise Ilfov a fost reţinut pentru constituirea de grup infracţional şi luare de ...
Mihai Niţă, şeful Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor Ilfov, a fost ...