Taxele vamale impuse de Trump vor afecta creșterea economică la nivel planetar – OCDE

Taxele vamale suplimentare impuse de președintele SUA, Donald Trump, vor pune presiune asupra activității economice la nivelul întregii planete, a avertizat, marți, Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE), care este mai pesimistă cu privire la creșterea economică mondială și, în special, a economiei americane, informează AFP.
AGERPRES - mar, 03 iun. 2025, 11:34
Taxele vamale impuse de Trump vor afecta creșterea economică la nivel planetar - OCDE

„Ne-am revizuit în jos previziunile de creștere pentru aproape toate economiile lumii’, din cauza tarifelor vamale, a declarat economistul șef de la OCDE, Alvaro Pereira într-un interviu acordat AFP. ‘Comerțul este afectat, în special consumul și investițiile”, a continuat economistul, înainte de publicarea celor mai noi prognoze ale OCDE.

Conform acestor prognoze, economia mondială va înregistra, atât în acest an, cât și anul viitor, o creștere de 2,9%, mai puțin cu 0,2 puncte procentuale, respectiv cu 0,1 puncte procentuale, comparativ cu precedentele estimări ale OCDE publicate în luna martie. Acestea fuseseră deja revizuite în scădere pentru 2025 și 2026 din cauza tensiunilor comerciale.

Ritmul de creștere al economiei americane va încetini semnificativ a estimat OCDE, care mizează pe un avans al PIB-ului SUA de 1,6% în acest an, față de o creștere de 2,2% cât estima în luna martie.

Previziunile pentru 2026 au fost revizuite și ele în jos, până la un avans de 1,5%, comparativ cu cel de 1,6% preconizat în luna martie.

Pe lângă războiul comercial, o nouă contracție a imigrației nete și o reducere a numărului funcționarilor guvernamentali ar urma să slăbească creșterea economiei americane, continuă OCDE, făcând referire la politicile lui Donald Trump.

De asemenea, inflația în SUA ar urma să rămână la un nivel ridicat, adaugă instituția economică internațională, care mizează pe un avans al prețurilor de 3,2% în acest an și de 2,8% anul viitor, respectiv cu un punct procentual mai mult decât în zona euro, din nou ca urmare a tarifelor vamale.

În cazul Chinei, efectele tarifelor lui Trump vor fi contrabalansate parțial de subvențiile guvernamentale pentru programe de schimbare a unor bunuri de consum, precum telefoane mobile și electrocasnice.

Estimările OCDE pentru a doua mare economie a lumii, care nu este țară membră a Organizației, arată că aceasta va înregistra un avans de 4,7% în acest an și unul de 4,3% anul viitor, o ușoară revizuire în jos față de estimările anterioare care mizau pe un avans de 4,8% în 2025 și unul de 4,4% în 2026.

Vizată de asaltul lui Trump, zona euro nu a făcut obiectul unei noi revizuiri în jos a previziunilor de creștere, astfel că OCDE preconizează o creștere de 1% a PIB-ului în acest an și un avans de 1,2% în 2026, la fel ca în luna martie. Potrivit OCDE, economia zonei euro va fi impulsionată de o piață a muncii rezilientă, precum și de reducerile de dobândă, la care se va adăuga majorarea cheltuielilor publice în Germania.

Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică este o organizație interguvernamentală cu 38 de țări membre, fondată în 1961 pentru a stimula progresul economic. România este în plin proces de aderare la OCDE, aflându-se în prezent în etapa de furnizare de informații tehnice suplimentare, organizarea de misiuni de informare și evaluarea ulterioară în cele 26 de Comitete ale Organizației.

Tags:
Te-ar mai putea interesa și
OCDE prognozează că economia României va scădea ușor în acest an. Organizația mai spune că țara noastră are nevoie de consolidare fiscală și reforme
OCDE prognozează că economia României va scădea ușor în acest an. Organizația mai spune că țara noastră are nevoie ...
România are nevoie de o consolidare fiscală susţinută după 2026 pentru a stabiliza datoria publică şi a reduce dezechilibrele externe, arată cele mai recente previziuni ale Organizaţiei......
Dragoș Pîslaru, anunț despre PNRR: Am depășit 60% grad de absorbție. Mai sunt în discuție 28 de milioane, față de 4,9 miliarde de euro
Dragoș Pîslaru, anunț despre PNRR: Am depășit 60% grad de absorbție. Mai sunt în discuție 28 de milioane, față ...
Dragoș Pîslaru, Ministrul Fondurilor Europene, anunță că România a absorbit mai mult de 60% din fondurile disponibile ...
RECORD. Ofertă fără precedent la creditele de locuință. Aproape 300 de tipuri de împrumuturi sunt puse la bătaie. Dobânzi, rate, condiții
RECORD. Ofertă fără precedent la creditele de locuință. Aproape 300 de tipuri de împrumuturi sunt puse la bătaie. ...
La ora actuală, pe piața bancară din România există 296 de tipuri de credite ipotecare sau cu destinație imobiliară ...
Cum explică Lidl că în 2025 au avut cu aproximativ 150 de angajați mai puțin, în medie, decât cu un an în urmă
Cum explică Lidl că în 2025 au avut cu aproximativ 150 de angajați mai puțin, în medie, decât cu un an în urmă
Potrivit datelor publicate de Ministerul de Finanțe, Lidl Discount SRL, compania care operează magazinele Lidl din România, ...