Taycan, unul dintre pariurile electrice ale Porsche, ar putea dispărea până în 2030

Publicația germană WirtschaftsWoche scrie că Porsche ar putea opri treptat producția modelului electric Taycan până în 2030, pe fondul scăderii vânzărilor.
Robert Stan - J, 13 aug. 2026, 22:09
Taycan, unul dintre pariurile electrice ale Porsche, ar putea dispărea până în 2030

Potrivit WirtschaftsWoche, informația are la bază surse din interiorul companiei, dar nu a fost confirmată de Porsche. De altfel, directorul general al companiei, Michael Leiters, a declarat recent că producția modelului nu va fi oprită în viitorul apropiat.

Taycan a fost unul dintre principalele simboluri ale strategiei de electrificare a Porsche, însă cererea pentru model a scăzut semnificativ după perioada de creștere rapidă din primii ani.

Porsche a livrat 40.629 de Taycan în 2023, iar numărul a coborât la 16.339 în 2025. În primul semestru din 2026, livrările au ajuns la doar 6.219 de unități, mult sub nivelul din perioada similară a anului trecut (8.302 unități).

În acest context, informațiile WirtschaftsWoche susțin că producătorul german ar fi decis să retragă treptat Taycan până cel târziu în 2030. Inițial, Porsche ar fi analizat mutarea producției de la uzina din Stuttgart-Zuffenhausen la Leipzig, pe fondul utilizării reduse a capacității de producție a Taycan la fabrica din Stuttgart. O altă opțiune ar fi fost retragerea mai rapidă a modelului.

Porsche ar fi optat în cele din urmă pentru o retragere graduală a produsului, cu menținerea asamblării la Stuttgart până în 2030.

WirtschaftsWoche susține chiar că ar exista o înțelegere în acest sens cu sindicatele, dar că aceasta nu a fost încă semnată de ambele părți. Porsche nu a confirmat informația.

Michael Leiters: „Nu intenționăm să oprim producția modelului Taycan pe termen scurt”

La sfârșitul lunii iulie, Michael Leiters declara într-un interviu pentru Frankfurter Allgemeine Zeitung că „nu intenționăm să oprim producția modelului Taycan pe termen scurt. Am investit mult în acest model și dorim să așteptăm să vedem cum evoluează cererea.”

Eventuala retragere de păe piață a Taycan nu ar însemna abandonarea propulsiei electrice de către Porsche, ci, mai degrabă, o migrare către altfel de modele electrice.

Compania continuă să își dezvolte gama electrică. Noul Cayenne Electric a început să fie livrat clienților la sfârșitul lunii iunie 2026, iar Macan Electric este deja unul dintre modelele importante ale gamei.

Te-ar mai putea interesa și
EXCLUSIV Fenomen-premieră în asigurări. Brokerii mari, cu milioane de clienți doar pe RCA, se unesc. Se naște o nouă forță în Patronat: Doar 2 din top 10 mai lipsesc
EXCLUSIV Fenomen-premieră în asigurări. Brokerii mari, cu milioane de clienți doar pe RCA, se unesc. Se naște o nouă ...
Fenomen în premieră în asigurări. Toți brokerii de dimensiuni mari se strâng sub aceeași umbrelă. Un val de înscrieri în Patronatul Român al Brokerilor de Asigurare (PRBAR) a dus numărul......
Trump spune că Zelenski trebuie să înceteze să atace rafinăriile de diesel din Rusia
Trump spune că Zelenski trebuie să înceteze să atace rafinăriile de diesel din Rusia
Preşedintele american Donald Trump a declarat duminică că omologul său ucrainean, Volodimir Zelenski, trebuie să înceteze ...
Top constructori autostrăzi: Pizzarotti – Retter, Precon și Ozaltin au avut cele mai mari progrese în iulie
Top constructori autostrăzi: Pizzarotti – Retter, Precon și Ozaltin au avut cele mai mari progrese în iulie
Cele mai mari progrese din luna iulie au fost înregistrate pe șantiere din Autostrada Bucureștiului și Autostrada Transilvania, ...
România, între Portugalia și Hong Kong în topul vizitelor pe site-urile de AI
România, între Portugalia și Hong Kong în topul vizitelor pe site-urile de AI
La mai puțin de patru ani de la lansarea ChatGPT, instrumentele bazate pe inteligență artificială au devenit printre ...