Radiocom ia credit de 30 de milioane de lei gajat cu terenuri, imobile şi creanţe la Telekom, Antena 3 şi Hidroelectrica

Societatea Naţională Radiocomunicaţii (Radiocom) va contracta o linie de credit de 30 de milioane de lei de la Raiffeisen Bank, pentru a finanţa plăţile către furnizori, salariile, taxele şi datoriile către alte bănci în contextul dificultăţilor financiare generate de costurile implementării proiectului de trecere de la televiziunea analogică la televiziunea digitală terestră.
Vlad Popescu - mie, 30 mart. 2016, 21:02
Radiocom ia credit de 30 de milioane de lei gajat cu terenuri, imobile şi creanţe la Telekom, Antena 3 şi Hidroelectrica

SN Radiocom pune gaj la Raiffeisen Bank terenuri cu o suprafaţă totală de peste 400.000 de metri pătraţi, imobile şi active din Cluj-Napoca şi alte localităţi, precum şi creanţele rezultate dintr-un contract de 1,5 milioane de euro pe an cu Telekom România Mobile Communications (fosta Cosmote România) şi alte contracte cu companii private şi de stat, între care Antena 3, Radio 21 şi Hidroelectrica, potrivit hotărârii Ministerului Comunicaţiilor în AGOA Radiocom, publicată în Monitorul Oficial.

Radiocom întâmpină dificultăţi cu asigurarea lichidităţilor deoarece implementează, în această perioadă, proiectul trecerii la televiziunea digitală terestră, reiese din documentaţia ataşată licitaţiei publice pentru linia de credit de 30 de milioane de lei.

„Încasările diminuate de la SRTV nu acoperă nivelul plăţilor din ultima parte a trimestrului IV 2015 şi începutul anului 2016, situaţie întâlnită la finele fiecărui an când fluxul de numerar devine negativ. În aceste condiţii, plata creditelor de capital contractate cu instituţiile financiare, a obligaţiilor la bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale şi de sănătate ar putea fi compromisă (…) Linia de credit va fi utilizată pentru plata furnizorilor, salariilor, impozitelor şi taxelor, serviciul datoriei ş.a. în perioadele în care Societatea Naţională de Radiocomunicaţii S.A. se va confrunta cu lipsă de disponibil în conturi”, se arată în documentaţia postată în sistemul de licitaţii publice.

Linia de credit va fi disponibilă timp de 12 luni de la semnarea contractului, cu posibilitate de prelungire, iar costurile sunt estimate la 1,6 milioane de lei, din care 300.000 de lei reprezintă comisionul de acordare şi 1,3 milioane de lei dobânda.

Radiocom a mai contractat în 2015 două credite, de 23 milioane de lei de la BCR, respectiv de 19 milioane lei de la Alpha Bank, iar în 2014 a luat un împrumut de 26 milioane lei de la Alpha Bank, potrivit anunţurilor de atribuire a licitaţiilor publice.

SN Radiocomunicaţii se ocupă de implementarea primei etape a proiectului de trecere la televiziunea digitală terestră, etapă care presupune costuri de aproximativ 115 milioane lei fără TVA. România trebuia să treacă de la televiziune analogică terestră la televiziune digitală terestră până la 17 iunie 2015, potrivit angajamentelor internaţionale, însă proiectul a întârziat. La 17 iunie 2015, Radiocom a anunţat că demarează etapa de testare a implementării televiziunii digitale în Bucureşti, Cluj-Napoca, Iaşi şi Timişoara, cu posturile TVR. Ca soluţie de compromis, Guvernul a decis atunci că emisia în format analogic poate continua, la nivel naţional, până la 31 decembrie 2016.

„Guvernul României a aprobat, în data de 10 iunie 2015, printr-o Ordonanţă de Urgenţă, ca emisia pe cale radio terestră a serviciilor de televiziune în sistem analogic, în banda de frecvenţe radio 174-230 MHz, banda VHF (very high frequency), în spaţiul canalului 6-11 pe care se transmite postul TVR1, să poată continua, temporar, până la 31 decembrie 2016, atât pentru postul public de televiziune, cât şi pentru posturile private de televiziune ce emit în această bandă”

Trecerea la televiziunea digitală terestră ar trebui să asigure accesul întregii populaţii a României la un pachet de programe TV, SD şi/sau HD, fără plata unui abonament, prin utilizarea unui receptor digital (set-top box) în standard DVB-T2 sau a unui televizor echipat cu receptor digital de tip DVB-T2 şi a unei antene terestre.

În urma licitaţiei organizate de ANCOM în anul 2014, pentru atribuirea licenţelor de televiziune digitală, RADIOCOM şi-a adjudecat 3 MUX-uri (multiplexuri) în UHF, prin intermediul cărora va transmite atât programele publice ale Societăţii Române de Televiziune, cât şi programele altor producători de content, numărul total al acestora fiind de aproximativ 40 de programe în format SD. Prin cele 3 multiplexuri se pot transmite şi programe în format HD.

Romania dispune de 5 multiplexuri la nivel naţional, cu posibilitatea de a transmite un numar maxim de 70 de programe TV.

La sfârşitul anului trecut, aria de acoperire cu televiziune digitală terestră era de aproximativ 56% din populaţia ţării. HARTA AICI Pachetul de programe de televiziune transmis, în prezent, în standard DVB-T2, cuprinde posturile TV ale Societăţii Române de Televiziune: TVR1, TVR2, TVR3 şi TVR HD, fiind suplimentat, din data de 24 decembrie 2015, cu 5 posturi TVR regionale: TVR Craiova, TVR Cluj, TVR Iaşi, TVR Târgu Mureş şi TVR Timişoara.

Te-ar mai putea interesa și
Pentru 1 din 2 români, principala preocupare financiară este acoperirea cheltuielilor de bază – studiu
Pentru 1 din 2 români, principala preocupare financiară este acoperirea cheltuielilor de bază – studiu
Pentru 1 din 2 români, cheltuielile de bază sunt principala preocupare când vine vorba de situaţia personală, iar printre cele mai mari îngrijorări pentru tinerii din România se află nivelul......
Grupul LEGO, venituri în creștere în 2023, pe o piață cu cele mai joase rezultate din ultimii 15 ani
Grupul LEGO, venituri în creștere în 2023, pe o piață cu cele mai joase rezultate din ultimii 15 ani
Grupul LEGO a anunțat rezultatele pentru anul fiscal 2023. Veniturile LEGO au crescut cu 2%, la 65,9 miliarde de coroane ...
Huawei raportează cel mai rapid ritm de creştere al veniturilor din ultimii patru ani
Huawei raportează cel mai rapid ritm de creştere al veniturilor din ultimii patru ani
Huawei Technologies a înregistrat în 2023 cel mai rapid ritm de creştere a veniturilor din ultimii patru ani, pe fondul ...
Aurul îşi continuă creşterea. Noi recorduri pe pieţele internaţionale şi la cursul BNR
Aurul îşi continuă creşterea. Noi recorduri pe pieţele internaţionale şi la cursul BNR
Aurul creşte şi azi, 29 martie 2024, şi atinge un nou record la cursul BNR. Este cea mai mare cotaţie din istoria României ...