Temu respinge afirmaţia Comisiei Europene potrivit căreia ar fi beneficiat de subvenţii străine care denaturează piaţa

Compania Temu nu este de acord cu constatările preliminare ale Comisiei Europene, prezentate în declaraţia de motive, menţionând că a cooperat pe deplin şi a dat curs tuturor solicitărilor formulate de Executivul european în timpul inspecţiei, conform unui punct de vedere al companiei, scrie Agerpres.
AGERPRES - lun, 03 aug. 2026, 12:54
Temu respinge afirmaţia Comisiei Europene potrivit căreia ar fi beneficiat de subvenţii străine care denaturează piaţa

„Temu nu este de acord cu constatările preliminare ale Comisiei prezentate în declaraţia de motive. Temu a cooperat pe deplin şi a dat curs tuturor solicitărilor formulate de Comisie în timpul inspecţiei. Vom analiza declaraţia de motive şi vom răspunde acesteia, având încredere că, în urma acestui proces, Comisia îşi va reevalua poziţia. Temu respinge categoric şi afirmaţia potrivit căreia ar fi beneficiat de subvenţii străine care denaturează piaţa internă. Temu se angajează să susţină o concurenţă loială. Compania generează fluxuri de numerar constante din propriile activităţi operaţionale, suficiente pentru finanţarea operaţiunilor Temu în Uniunea Europeană. Nu este necesar să ne bazăm pe „subvenţii străine” pentru a finanţa activităţi concurenţiale sau pentru a ne crea un avantaj competitiv pe piaţa internă. Vom continua să cooperăm cu Comisia şi să ne îndeplinim toate obligaţiile legale care ne revin în temeiul dreptului Uniunii Europene”, se arată în punctul de vedere al companiei.

Comisia Europeană a trimis vineri o declaraţie de motive proprietarului Temu, PDD Holdings Inc. („PDD”), şi filialei sale WhaleCo Technology Limited („Whaleco”), în care îşi exprimă îngrijorarea cu privire la faptul că acestea ar fi putut obstrucţiona o inspecţie la sediul WhaleCo din Irlanda, se arată într-un comunicat al Executivului comunitar.

Declaraţia de motive urmează unei inspecţii neanunţate efectuate în temeiul Regulamentului privind subvenţiile străine („RSF”), în perioada 2-5 decembrie 2025. Comisia a efectuat inspecţiile în urma unor indicii potrivit cărora este posibil ca Temu să fi primit subvenţii străine care denaturează piaţa internă. Scopul inspecţiei a fost de a colecta elemente de probă în sprijinul investigaţiei sale privind subvenţiile străine cu potenţial de denaturare acordate Temu, a precizat Executivul comunitar.

În special, Comisia consideră, cu titlu preliminar, că Temu nu a respectat mai multe cereri de bază formulate de Comisie în exercitarea competenţelor sale de investigare în temeiul FSR. Printre altele, cererile respective au vizat furnizarea de informaţii privind organizarea şi gestionarea activităţilor Temu în UE şi instrumentele şi sistemele informatice utilizate de societate pentru activităţile sale în UE, precum şi furnizarea de registre şi evidenţe specifice privind activităţile societăţii în UE.

Astfel de cereri sunt obişnuite în cadrul unei investigaţii în materie de concurenţă şi sunt formulate, de regulă, în primele etape ale inspecţiei. Nefurnizarea informaţiilor a împiedicat Comisia să revizuiască sursele de informaţii care ar putea fi relevante pentru investigaţia sa, a indicat Executivul comunitar

Tags:
Te-ar mai putea interesa și
Trump vede un „impuls pozitiv” către un acord cu Iranul
Trump vede un „impuls pozitiv” către un acord cu Iranul
Preşedintele american Donald Trump a declarat luni că vede un "impuls pozitiv" către un acord de încheiere a războiului cu Iranul, o ţară pe care o consideră "terminată din punct de vedere......
Rusia susţine că a lovit două nave de mărfuri şi un petrolier în Marea Neagră
Rusia susţine că a lovit două nave de mărfuri şi un petrolier în Marea Neagră
Ministerul rus al Apărării a anunţat că forţele sale au lovit o navă de mărfuri şi un petrolier în Marea Neagră, ...
Noi şefi la TVR şi Radiodifuziune – Parlamentul se reuneşte în şedinţă comună pentru desemnarea noilor membri ai CA la SRTV şi SRR
Noi şefi la TVR şi Radiodifuziune – Parlamentul se reuneşte în şedinţă comună pentru desemnarea noilor membri ...
Camera Deputaţilor şi Senatul se reunesc marţi, începând cu ora 12:00, în şedinţă de plen comun pentru a desemna ...
Grevă generală în Spania. Alertă MAE pentru români
Grevă generală în Spania. Alertă MAE pentru români
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească ...