Ovidiu Tender a fost condamnat definitiv la 12 ani şi şapte luni de închisoare

Omul de afaceri Ovidiu Tender a fost condamnat definitiv la 12 ani si 7 luni de închisoare cu executare, în dosarul RAFO-CAROM. Implicat în acelaşi dosar, Marian Iancu a primit o pedeapsă de 14 ani de închisoare cu executare.
Economica.net - lun, 08 iun. 2015, 13:29
Ovidiu Tender a fost condamnat definitiv la 12 ani şi şapte luni de închisoare

În dosar, Ovidiu Tender a fost trimis în judecată pentru înşelăciune, instigare la abuz în serviciu contra intereselor persoanei, în formă calificată şi continuată, constituirea şi apartenenţa la un grup de crimă organizată, spălare de bani şi spălare de bani în formă continuată.

La rândul său, Marian Iancu este acuzat de complicitate la înşelăciune, instigare la abuz în serviciu contra intereselor persoanei în formă calificată şi continuată, constituirea şi apartenenţa la un grup de criminalitate organizată şi spălare de bani în formă continuată.

Procurorii susţin că aceştia au constituit un grup de criminalitate organizată în vederea obţinerii de fonduri financiare frauduloase, a căror sursă urma a fi disimulată prin încheierea unor contracte comerciale nelegale.

Infracţiunile comise de întregul grup au vizat, pe de o parte, încheierea nelegală a unor contracte de cesiune creanţă şi de garanţie reală mobiliară în raport cu SC CAROM SA Oneşti, iar, pe de altă parte, relaţiile comerciale nelegale derulate de SC VGB Impex SRL Bucureşti, în raport cu SC RAFO SA Oneşti.

Potrivit rechizitoriului întocmit de procurori, în perioada 2002 – 2004, Ovidiu Tender, Marian Alexandru, Cicilia Dumitrescu şi Marin Badea, în calitate de asociaţi, administratori de fapt şi, respectiv, de drept şi directori sau angajaţi ai SC Tender SA Timişoara, SC VGB OIL SRL Bucureşti, SC VGB Impex SRL Bucureşti şi SC CAROM SA, s-au asociat pentru a desfăşura o intensă activitate infracţională în urma căreia SC CAROM SA a suferit un prejudiciu de aproximativ 1.434 miliarde lei vechi.

Dosarul RAFO-CAROM este unul dintre cele mai lungi procese din istoria justiţiei din România, fiind trimis la instanţă în august 2006.

În decembrie 2014, Tribunalul Bucureşti l-a condamnat pe omul de afaceri Ovidiu Tender la 11 ani şi patru luni închisoare, iar Marian Iancu a primit 13 ani şi opt luni de detenţie în dosarul RAFO-CAROM.

În aceeaşi cauză, au fost condamnaţi Toader Găureanu şi Marin Badea la câte 6 ani şi 8 luni închisoare, Cicilia Dumitrescu, la 5 ani şi 8 luni închisoare, Bogdan Sălăjan, la 5 ani închisoare, Kadri Mazhar Basaran, la 6 ani închisoare.

La ultimul termen al procesului, desfăşurat joia trecută, procurorul de şedinţă a cerut aplicarea unei pedepse mai mari pentru Ovidiu Tender şi impunerea unei măsuri speciale de confiscare a averii acestuia pentru recuperarea prejudiciului din dosar, scrie Agerpres.

De cealaltă parte, avocaţii au cerut fie achitarea inculpaţilor, fie trimiterea dosarului spre rejudecare.

Te-ar mai putea interesa și
Tronsonul Suceava – Siret ar fi costat cu peste 40% mai mult ca autostradă decât ca drum expres
Tronsonul Suceava – Siret ar fi costat cu peste 40% mai mult ca autostradă decât ca drum expres
Retrogradarea tronsonului Suceava - Siret la rangul de drum expres de la autostradă a stârnit nemulțumiri în rândul policienilor din Bucovina. Iată cum calmează spiritele ministrul......
Turcii de la AC&CO, unul dintre cei mai mari producători de textile din Europa, aduc 1,9 milioane de euro în România
Turcii de la AC&CO, unul dintre cei mai mari producători de textile din Europa, aduc 1,9 milioane de euro în România
Retailerul de fashion pentru bărbați AC&CO, originar din Turcia și prezent în mai multe centre comerciale din București ...
Arieratele bugetului general consolidat au crescut cu aproape 18%, în ianuarie 2026
Arieratele bugetului general consolidat au crescut cu aproape 18%, în ianuarie 2026
Arieratele bugetului general consolidat au crescut cu 17,66%, în ianuarie 2026, comparativ cu luna precedentă, până la ...
Iran: Alireza Arafi, ayatollah interimar, numit în triumviratul care asigură tranziţia după moartea lui Ali Khamenei
Iran: Alireza Arafi, ayatollah interimar, numit în triumviratul care asigură tranziţia după moartea lui Ali Khamenei
Alireza Arafi, demnitar religios membru al Adunării Experţilor şi Consiliului Gardienilor Revoluţiei, a fost numit duminică ...