Tentativă de asasinare a lui Putin, dejucată de serviciile secrete

Serviciile secrete ruse şi ucrainene au dejucat o tentativă a islamiştilor de asasinare a premierului rus Vladimir Putin, care urma să aibă loc după alegerile prezidenţiale de la 4 martie, în care actualul premeir rus este considerat candidatul favorit.
Economica.net - lun, 27 feb. 2012, 08:24

Serviciile secrete ucrainene au descoperit acest complot după o explozie într-un apartament din Odesa (sudul Ucrainei), în care o persoană a fost ucisă, a informat un post de televiziune ucrainean care este pro-Kremlin.

Două persoane au fost arestate în timpul operaţiunii secrete de dejucare a atentatului de către agenţii sereţi. Acestea au recunoscut, potrivit postului Pervîi Kanal, că lucrează pentru liderul islamist Doku Umarov, „inamicul numărul 1” al Kremlinului.

„Pregătirile erau încheiate şi data era fixată pentru atentat: după alegerile prezidenţiale”, a declarat una dintre cele două persoane arestate, Adam Osmaiev, în vârstă de 32 de ani, cetăţean rus originar din Caucaz, informează Mediafax.

Conform surselor din FSB (serviciul secret rus) intervievate de televiziune, mai mulţi explozibili au fost aduşi în avans la Moscova, iar Osmaiev a dezvăluit existenţa unor explozivi ascunşi în apropiere de bulevardul Kutuzovski, în centrul capitalei, pe unde circulă în mod regulat convoiul de autovehicule al lui Putin.

Explozivii găsiţi în acest loc „erau destul de puternici pentru a distruge un camion”, a precizat pentru televiziune un ofiţer FSB neidentificat, adăugând că un laptop, care a fost de asemenea confiscat, conţinea numeroase elemente privind dispozitivul de securitate al lui Vladimir Putin.

Al doilea suspect arestat, cetăţeanul kazah Ilvi Pianzin, a afirmat că gruparea sosise în Ucraina,venind din Emiratele Arabe Unite, prin Turcia. Potrivit lui Pianzin, gruparea urma să se antreneze în Ucraina şi să pregătească bombe pentru a comite atentate la Moscova, culminând cu o tentativă de asasinare a lui Vladimir Putin.

Pianzin a fost prezentat de televiziune aparent în timp ce era interogat într-o secţie a poliţiei ucrainene. Purtătorul de cuvânt al lui Putin, Dmitri Peskov, a confirmat informaţia, dar a refuzat să facă vreun comentariu, potrivit agenţiei Interfax, citată de Mediafax.

Doku Umarov, liderul rebeliunii islamiste din Caucazul rus, care a revendicat mai multe atentate mortale la Moscova, a decretat la începutul acestei luni sfârşitul atacurilor împotriva civililor în Rusia, dar a făcut apel la continuarea atentatelor contra „oficialităţilor”, într-o înregistrare video postată pe site-ul rebel cecen kavkazcenter.com.

„Operaţiunile speciale vor trebui îndreptate împotriva forţelor de securitate, serviciilor secrete şi oficialilor ipocriţi, care prin cuvinte şi acţiuni fac rău islamului şi sunt inamici ai lui Dumnezeu”, a declarat atunci liderul islamist.

Doku Umarov a devenit în 2006 „preşedintele” separatist al Ceceniei şi a preluat conducerea gherilei antiruse. Sub conducerea sa, rebeliunea a continuat să se slăbească în Cecenia în faţa luptei, marcate de abuzuri, a forţelor Moscovei şi aliaţilor lor ceceni, conduşi de liderul prorus Ramzan Kadîrov.

În 2007, Doku Umarov a abandonat cauza separatistă pentru islamism, autoproclamându-se liderul unui „emirat din Caucaz”.

Te-ar mai putea interesa și
FOTO Un oraș din România transformă terenul unei foste fabrici de cărămidă în parc. Investiție de 100 de milioane de lei
FOTO Un oraș din România transformă terenul unei foste fabrici de cărămidă în parc. Investiție de 100 de milioane de lei
Fosta fabrică de cărămidă din cartierul Mureșeni din Târgu-Mureș se transformă în parc. Consiliul Local a aprobat bugetul pentru transformarea radicală a unui teren care stă de zeci de ani......
VIDEO Cum avansează lucrările la unul dintre cele mai mari parcuri fotovoltaice care se construiesc acum în România, aproape de București
VIDEO Cum avansează lucrările la unul dintre cele mai mari parcuri fotovoltaice care se construiesc acum în România, ...
Nofar Energy, dezvoltatorul israelian care a inaugurat oficial cel mai mare parc fotovoltaic din România zilele trecute, ...
Ilie Bolojan, despre programul de guvernare propus de prim-ministrul desemnat: Este un program care continuă reformele începute şi pune accent pe modernizarea României
Ilie Bolojan, despre programul de guvernare propus de prim-ministrul desemnat: Este un program care continuă reformele începute ...
Preşedintele PNL, Ilie Bolojan, premier interimar, a declarat sâmbătă că programul de guvernare propus de premierul ...
Social-democrații critică în termeni tari programul de guvernare propus de Sigfried Mureșan. Pentru Rogobete este o rușine, iar pentru Intotero o înșiruire de intenții frumoase
Social-democrații critică în termeni tari programul de guvernare propus de Sigfried Mureșan. Pentru Rogobete este o rușine, ...
Doi lideri social-democrați au criticat vehement programul de guvernare depus sâmbătă, la Parlament, de premierul desemnat, ...