Teodorovici: Acordul de Parteneriat care va fi trimis la Bruxelles în toamnă va fi de bună calitate

Acordul de Parteneriat care urmează să fie trimis la Bruxelles în toamnă va fi "un document de bună calitate", a declarat, joi seară, la Digi24, ministrul Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici, precizând şi că Master Plan-ul pe Transporturi va fi gata "în următoarele luni".
Economica.net - vin, 26 iul. 2013, 20:11
Teodorovici: Acordul de Parteneriat care va fi trimis la Bruxelles în toamnă va fi de bună calitate

„Comisia Europeană este foarte nemulţumită de faptul că astfel de documente ajung în presă. Eu am sugerat Comisiei Europene să putem să dăm opiniei publice toată corespondenţa, adică şi cea în care Comisia laudă partea română, dar oficialii de la Bruxelles nu au fost de acord”, susţine ministrul Fondurilor Europene.

Eugen Teodorovici a explicat că proiectul a marcat debutul dialogului cu Comisia Europeană pe acest subiect şi că deja se lucrează pentru remedierea deficienţelor semnalate de la Bruxelles. „Eu nu am niciun fel de temere că România nu va fi gata, în toamnă, cu un document de bună calitate”, a mai spus Eugen Teodorovici.

Declaraţiile vin după ce o primă formă a documentului care stabileşte modul în care vor fi cheltuiţi banii europeni în perioada 2014-2020 a generat, recent, criticile Comisiei Europene, care l-a catalogat „incoerent şi fără priorităţi clare”, astfel încât trebuie refăcut până în septembrie.

Teodorovici s-a referit şi la problema lipsei unui master plan pe Transport, din cauza căreia oficialii europeni au atras atenţia că există pericolul ca întregul program cu fonduri europene pentru marile proiecte de infrastructură să fie blocat.

„Master planul va fi gata în următoarele luni de zile, liniile directoare vor fi stabilite, ştim ce vom finanţa, se doreşte un master plan care să includă întreaga parte a transporturilor din România”, a declarat Teodorovici.

În ceea ce priveşte rata absorbţiei fondurilor europene, care a crescut de la 7,4% în aprilie 2012 la 21% în prezent, ministrul a precizat că îşi menţine obiectivul ca aceasta să ajungă la 50% la sfârşitul anului.

Comisia Europeană a atenţionat Guvernul, potrivit unui document oficial obţinut recent de MEDIAFAX, că proiectul Acordului de Parteneriat transmis către Bruxelles, care va reglementa modul de utilizare a banilor comunitari pentru 2014-2020, este incoerent şi fără priorităţi clare, solicitând ca documentul să fie refăcut „peste vară”, până în luna septembrie.

Avertismentul a fost notat de către Reprezentanţa permanentă a României pe lângă Uniunea Europeană, care i-a atenţionat mai departe pe reprezentanţii Guvernului de la Bucureşti că o eventuală respingere a acestui proiect de către Comisia Europeană, în urma consultărilor inter-servicii care vor avea loc, riscă să conducă la întârzieri în adoptarea viitoarelor programe operaţionale şi în implementarea lor chiar de la începutul anului viitor, fapt ce ar crea noi probleme în absorbţia fondurilor europene.

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, ulterior, că Guvernul a probat că nu a fost competent în pregătirea absorbţiei banilor pentru exerciţiul 2014-2020 prin proiectul Acordului de Parteneriat transmis la Bruxelles, adăugând că trage un semnal de alarmă în acest sens. „Motivul semnalului pe care îl trag public este că riscăm să intrăm în exerciţiul bugetar 2014-2020 la fel de nepregătiţi cum am intrat la 1 ianuarie 2007 şi riscăm acelaşi proces de întârziere şi de pierdere de fonduri europene. Noi aici nu avem dreptul să ne jucăm de-a «îi trag, bine, nu îi trag, bine», pentru că ăştia nu sunt nici banii lui Băsescu, nici banii lui Ponta, nici ai ministrului pentru Fonduri Europene, Teodorovici ăsta, nici banii nimănui, sunt bani destinaţi modernizării României pentru români, creării de locuri de muncă, dezvoltării ţării”, a afirmat Băsescu la Palatul Cotroceni.

Totodată, preşedintele s-a arătat dispus să acorde ajutor Guvernului în privinţa elaborării Acordului de Parteneriat. Preşedintele a citat din analiza Comisiei Europene mai multe formulări critice printre care cea referitoare la faptul că documentul transmis de partea română „nu ţine cont de substanţa Strategiei Europa 2020”, lipsa de corelare între recomandările specifice de ţară şi programul naţional de reformă, „lipsa capacităţii de analiză” în stabilirea obiectivelor care trebuie finanţate, propunerea unor proiecte neeligibile, lipsa unui Master Plan pe Transporturi.

Te-ar mai putea interesa și
IMPACT Developer & Contractor încheie anul 2025 cu venituri de 331 de milioane de lei și un profit net de 82,5 milioane lei, în creștere cu 34% față de 2024
IMPACT Developer & Contractor încheie anul 2025 cu venituri de 331 de milioane de lei și un profit net de 82,5 milioane ...
Compania imobiliară IMPACT Developer & Contractor (BVB:IMP), primul dezvoltator imobiliar listat la Bursa de Valori București, raportează o creștere cu 34% a profitului net consolidat al grupului......
Patria Bank raportează că profitul său din 2025 a crescut cu 53%
Patria Bank raportează că profitul său din 2025 a crescut cu 53%
Patria Bank (BVB: PBK) a încheiat anul 2025 cu un profit net de 50,2 milioane de lei, în creștere cu 53% față de anul ...
Compania de IT Bento raportează venituri din exploatare de 56,3 milioane de lei în 2025, semnificativ ma scăzut față de cel realizat în 2024
Compania de IT Bento raportează venituri din exploatare de 56,3 milioane de lei în 2025, semnificativ ma scăzut față ...
2B Intelligent Soft S.A. (Bento, BVB: BENTO), companie antreprenorială românească, specializată în dezvoltarea și implementarea ...
EVERGENT Investments raportează pentru 2025 un rezultat net de 387,39 de milioane de lei, în creștere cu 43,5% față de 2024
EVERGENT Investments raportează pentru 2025 un rezultat net de 387,39 de milioane de lei, în creștere cu 43,5% față ...
EVERGENT Investments, companie de investiții listată sub simbolul EVER, fostul SIF Moldova, raportează un rezultat net ...