Teodorovici, la moţiunea simplă: Voi susţine fără reţinere orice modificare a Codului fiscal, dacă aduce o îmbunătăţire în domeniul fiscalităţii

Ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, a anunţat luni, la dezbaterea moţiunii simple depuse de PNL împotriva sa, că va susţine fără reţinere orice modificare a Codului fiscal sau de procedură fiscală atât timp cât prin aceste modificări se poate aduce o îmbunătăţire, o eficientizare sau o relaxare în domeniul fiscalităţii, scrie News.ro.
Economica.net - lun, 04 iun. 2018, 15:09
Teodorovici, la moţiunea simplă: Voi susţine fără reţinere orice modificare a Codului fiscal, dacă aduce o îmbunătăţire în domeniul fiscalităţii

Camera Deputaţilor a dezbătut luni moţiunea simplă depusă de PNL şi intitulată „Harababura fiscală PSD-ALDE te lasă fără banii tăi de pensie!”, care vizează, printre altele, activitatea ministrului Finanţelor. Liberalii au criticat inclusiv desele modificări ale Codului fiscal, ceea ce ar avea efect negativ asupra investiţiilor, potrivit News.ro.

Teodorovici a susţinut că va susţine orice modificare care are rolul de a aduce o îmbunătăţire în domeniul fiscalităţii.

„Dacă o parte din colegii noştri le numesc cârpeală recentele modificări aduse Codului fiscal, ţin să precizez că voi susţine fără reţinere orice modificare a Codului fiscal sau de procedură fiscală zi de zi, dacă va fi nevoie, atâta timp cât prin aceste modificări se poate aduce o îmbunătăţire, o eficentizare sau o relaxare în domeniul fiscalităţii”, a spus ministrul.

Ministrul a subliniat că modificările aduse până în prezent Codului fiscal au rol în simplificarea producerilor, iar mare parte din ele au fost cerute de mediul de afaceri.

„Colegii de la PNL omit să spună că aceste modificări au fost efectuate pentru simplificarea procedurilor, reducerea birocraţiei, diminuarea costurilor de administrare şi digitalizarea serviciilor, pentru despovărarea oamenilor, pentru a reeconomisi timpul şi pentru a le uşura viaţa. Din păcate, remarc lipsa totală de referire la oportunitatea acestor modificări cu atât mai mult cu cât mare parte dintre măsurile reclamante în moţiune au fost solicitate de mediul de afaceri”, a spus ministrul.

Te-ar mai putea interesa și
România a ajuns printre cele mai îndatorate țări. Vom lua bani de la extern la dobânzi fără precedent
România a ajuns printre cele mai îndatorate țări. Vom lua bani de la extern la dobânzi fără precedent
România a ajuns a patra țară din Uniunea Europeană ca nivel al dobânzilor aferente datoriei publice plătite din PIB. Peste 3% din PIB-ul României se duce pe plata dobânzilor pentru salariile......
Friedrich Merz şi-a anulat vizita la Adunarea Generală a ONU de la New York. Cancelarul german se confruntă cu o situație electorală complicată, agravată și de prețurile doarte mari la benzină
Friedrich Merz şi-a anulat vizita la Adunarea Generală a ONU de la New York. Cancelarul german se confruntă cu o situație ...
Cancelarul german Friedrich Merz şi-a anulat vizita planificată la Adunarea Generală a ONU de la New York, programată ...
BVB a închis în scădere ședința de tranzacționare de marți. Rulajul a trecut cu puțin de 104 milioane de lei
BVB a închis în scădere ședința de tranzacționare de marți. Rulajul a trecut cu puțin de 104 milioane de lei
Bursa de Valori Bucureşti a închis în scădere pe toţi indicii şedinţa de marţi, iar valoarea totală a tranzacţiilor ...
OpenAI, Anthropic şi Google lucrează la crearea unui organism care să supravegheze riscurile asociate de inteligența artificială
OpenAI, Anthropic şi Google lucrează la crearea unui organism care să supravegheze riscurile asociate de inteligența ...
OpenAI, Anthropic şi Google DeepMind lucrează la crearea unui organism care să supravegheze riscurile asociate inteligenţei ...