Teodorovici: Retrimiterea Codului Fiscal către Parlament întârzie pregătirea bugetului pe 2016

Retrimiterea Codului Fiscal către Parlament întârzie, oarecum, pregătirea bugetului pe 2016, iar motivele invocate sunt nejustificate, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, ministrul Finanţelor Publice, Eugen Teodorovici.
Economica.net - vin, 17 iul. 2015, 12:04
Teodorovici: Retrimiterea Codului Fiscal către Parlament întârzie pregătirea bugetului pe 2016

‘Faptul că acest Cod Fiscal a fost returnat Parlamentului întârzie, oarecum, pregătirea bugetului pe 2016. Am anunţat de foarte mult timp că, în luna august, intenţionam să demarăm acest proces, astfel încât România să aibă la timp un proiect de buget trimis în Parlament, cu respectarea tuturor obligaţiilor noastre. Sunt convins că sunt foarte multe companii care îşi pun întrebarea vizavi de modul în care îşi pot gândi plan de afaceri începând cu 2016. Şi, nu în ultimul rând, cu această decizie, din punctul meu de vedere, s-a creat o breşă în ceea ce înseamnă poziţia României în relaţia cu cei de la Comisia Europeană. România poate se află azi în cea mai bună situaţie a sa după foarte mulţi ani de zile, având foarte clar un consens politic în ceea ce priveşte un plan de reforme în economie: atât Guvernul, cât şi Parlamentul, în unanimitate aproape, au votat Codul Fiscal, iar cu o decizie în acelaşi sens din partea preşedintelui am fi avut o poziţie fermă în ceea ce priveşte convingerea României pe drumul său de creştere economică’, a subliniat şeful de la Finanţe.

În opinia lui Teodorovici, motivele invocate, deficitul de 1,2% şi alte posibile dezechilibre macroeconomice, sunt nejustificate, scrie Agerpres.

‘Din păcate, astăzi domnul preşedinte Iohannis a decis să trimită înapoi spre Parlament Codul Fiscal, ratând astfel o şansă foarte importantă pentru România. Motivele invocate, acel deficit de 1,2% şi alte posibile dezechilibre macroeconomice, motive care, din punctul meu de vedere ca şi ministru al Finanţelor, nu au nicio justificare. Această raportare la un deficit de 1,2% este în mod eronat făcută pentru că aş putea să pun întrebarea: de ce ne raportăm la acest deficit, cine şi l-a asumat şi de ce a făcut-o? Discuţiile pe acest deficit la nivel european a pornit de la ideea că statele membre cu datoria publică foarte ridicată aveau această obligaţie. România la acel moment se afla la un nivel al datoriei publice foarte scăzut, motiv pentru care nu trebuia să accepte sau ar fi trebuit să negocieze un deficit mult mai mare şi pe un termen mult mai extins. Sunt state membre la nivel european ce şi-au asumat un deficit mai ridicat şi cu o implementare ca şi termen mult mai îndelungată, 2019, chiar 2020’, a explicat ministrul Finanţelor.

El a menţionat totodată că sunt state membre care au depăşit cu mult chiar şi deficitul de 3% stabilit prin Tratatul de la Maastricht, ‘deficit de care România trebuie să ţină cont într-adevăr’.

‘Întotdeauna am spus că acest deficit de 3% va fi o ţintă peste care România nu va trece în 2016. Chiar, din contră, modul în care se va construi bugetul pe 2016 se va face într-un mod în care deficitul să scadă cât mai mult spre ceea ce România, din păcate, şi-a asumat în trecut’, a mai spus Eugen Teodorovici.

Preşedintele Klaus Iohannis a transmis, vineri, Senatului cererea de reexaminare a Legii privind Codul fiscal. Şeful statului subliniază că ‘legiuitorul trebuie să promoveze o atitudine echilibrată şi raţională, de natură a nu genera disfuncţionalităţi care, ulterior, să necesite frecvente corectări de ordin legislativ’, motiv pentru care ‘în elaborarea unui nou Cod fiscal nu ar trebui promovate politici care generează fiscalităţi excesive, dar nici relaxări accentuate’.

‘Măsurile de austeritate ale anului 2010 trebuie să rămână istorie. Revenirea la politici fiscale riscante şi cu consecinţe negative pe termen lung reprezintă o experienţă pe care nu numai clasa politică nu şi-o mai poate permite, dar, mai ales, costurile acestora nu trebuie să mai fie suportate de cetăţeni’, afirmă Iohannis în cererea de reexaminare.

În opinia sa, ‘simpla relaxare fiscală, neînsoţită de continuarea procesului de creştere a colectării veniturilor şi de o reaşezare sustenabilă a cheltuielilor bugetare, pentru o cât mai raţională cheltuire a banului public, poate conduce la acumularea de dezechilibre care vor greva asupra evoluţiilor economice şi sociale viitoare’, precizează Iohannis.

În replică, premierul Victor Ponta a afirmat că respingerea de către preşedintele Klaus Iohannis a noului Cod fiscal are ca posibile explicaţii fie ‘o decizie pur politică de blocare a activităţii economice a Guvernului cu orice cost’, fie ‘o decizie luată în afara României şi împotriva intereselor României’.

Te-ar mai putea interesa și
RCA obligatoriu pentru trotinete. Câți români au cumpărat deja și ce amenzi substanțiale riscă cei care încă nu au făcut-o
RCA obligatoriu pentru trotinete. Câți români au cumpărat deja și ce amenzi substanțiale riscă cei care încă nu ...
De la sfârșitul anului trecut, toate trotinetele care se încadrează în anumite condiții trebuie să aibă RCA, la fel ca automobilele sau orice alt autovehicul. Mai exact, sunt obligați să......
Avertisment Bridgestone: Asfaltul poate fi de două ori mai fierbinte decât aerul, atenție la anvelope!
Avertisment Bridgestone: Asfaltul poate fi de două ori mai fierbinte decât aerul, atenție la anvelope!
Producătorul de anvelope Bridgestone atenționează șoferii să nu ignore efectele temperaturilor ridicate asupra anvelopelor, ...
Eugen Rădulescu (BNR): Fitch a dorit inițial să retrogradeze ratingul României. După consultările cu Guvernul și BNR ne-au mai păsuit câteva luni
Eugen Rădulescu (BNR): Fitch a dorit inițial să retrogradeze ratingul României. După consultările cu Guvernul și BNR ...
Consilierul guvernatorului BNR, Eugen Rădulescu, susține că agenția Fitch intenționa inițial să retrogradeze ratingul ...
Fondul de investiţii în AI al fostului cercetător al OpenAI Leopold Aschenbrenner s-a prăbuşit de la 45 la 10 miliarde de dolari în doar câteva zile
Fondul de investiţii în AI al fostului cercetător al OpenAI Leopold Aschenbrenner s-a prăbuşit de la 45 la 10 miliarde ...
Fondul de investiţii Situational Awareness, fondat de fostul cercetător OpenAI Leopold Aschenbrenner, şi-a redus activele ...