Teppo Huovila preia conducerea uzinei Nokian Tyres din România de la Susanna Tusa

Producătorul de anvelope Nokian Tyres a anunțat că, începând cu 1 mai 2026, Teppo Huovila va prelua funcția de director general și vicepreședinte al operațiunilor Nokian Tyres din România.
Robert Stan - J, 09 apr. 2026, 16:03
Teppo Huovila preia conducerea uzinei Nokian Tyres din România de la Susanna Tusa

Teppo Huovila a fost numit director general și vicepreședinte al Nokian Tyres Romania Operations și Global Quality. Începând cu 1 mai 2026 el își va desfășura activitatea la Oradea, în România, va fi reprezentantul legal al companiei și va dezvolta și menține relațiile cu diferiți parteneri externi, la nivel local.

Teppo Huovila are o vastă experiență în cadrul Nokian Tyres, ocupând de-a lungul timpului diverse funcții de conducere, cea mai recentă fiind cea de vicepreședinte pentru calitate și sustenabilitate. De asemenea, a fost implicat în proiectul fabricii din Oradea încă de la începutul acestuia.

Susanna Tusa, cea care a condus cu succes fabrica de anvelope Nokian Tyres din Oradea încă din faza de proiect va reveni în Finlanda începând cu aceeași dată pentru a prelua rolul de vicepreședinte pentru afaceri guvernamentale și sustenabilitate. Ea va continua să coordoneze relația cu autoritățile a Nokian Tyres în România și la nivel global, asigurând continuitatea parteneriatelor locale ale companiei.

„Aș dori să mulțumesc sincer comunității locale din Oradea și autorităților române pentru cooperarea excelentă pe parcursul construirii fabricii noastre de anvelope. Aștept cu nerăbdare să continuăm acest parteneriat solid în noul meu rol, lucrând împreună, pentru a sprijini dezvoltarea și spiritul inovativ local. De asemenea, doresc să mulțumesc echipei noastre locale pentru dedicare și sprijin. A fost o onoare să lucrez cu fiecare dintre voi”, a declarat Susanna Tusa.

Fabrica Nokian Tyres din Oradea a început livrările de anvelope în martie 2025 și a produs un milion de anvelope în primul său an de activitate. Este prima fabrică de anvelope din lume cu emisii zero de CO₂.

Citește și:
– Anvelopă de iarnă care se adaptează automat la schimbările de temperatură, anunțată de Nokian Tyres
– Fabrica Nokian Tyres din România a obținut certificarea LEED Gold, devenind prima unitate de producție de anvelope din lume care atinge acest standard

Te-ar mai putea interesa și
STRABAG România investește 3 milioane de euro într-o stație modernă de asfalt din Avrig, județul Sibiu
STRABAG România investește 3 milioane de euro într-o stație modernă de asfalt din Avrig, județul Sibiu
STRABAG România anunță miercuri punerea în funcțiune a unei noi stații de mixturi asfaltice în Avrig, județul Sibiu. Această investiție consolidează capacitatea companiei de a susține......
Odiseea TAP a ajuns la final. Portugalia a ales oferta gigantului german Lufthansa
Odiseea TAP a ajuns la final. Portugalia a ales oferta gigantului german Lufthansa
Guvernul portughez a selectat grupul german Lufthansa pentru achiziţionarea unei participaţii de 44,9% la TAP Air Portugal, ...
Atacuri drone Bulgaria – Guvernul de la Sofia se aşteaptă să adere până la finalul lunii octombrie la iniţiativa antidronă a NATO
Atacuri drone Bulgaria – Guvernul de la Sofia se aşteaptă să adere până la finalul lunii octombrie la iniţiativa ...
Bulgaria se aşteaptă să adere până la finalul lunii octombrie la iniţiativa antidronă a NATO, a anunţat miercuri ...
23 de locomotive noi în România: Siemens a fost declarat câștigătorul licitației
23 de locomotive noi în România: Siemens a fost declarat câștigătorul licitației
Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF) anunță finalizarea procesului de evaluare a celor trei oferte depuse, în ...