Termenul de depunere a dosarelor în programul ‘Rabla’, prelungit până la 30 septembrie

Termenul de depunere şi validare a dosarelor pentru persoanele juridice şi instituţiile publice în vederea participării la Programul 'Rabla' va fi prelungit până la 30 septembrie 2013, a anunţat, joi, Administraţia Fondului pentru Mediu /AFM/.
Economica.net - J, 22 aug. 2013, 19:15
Termenul de depunere a dosarelor în programul 'Rabla', prelungit până la 30 septembrie

Termenul stabilit iniţial de AFM era 31 august 2013.

„Preşedintele Administraţiei Fondului pentru Mediu, Adrian Gearâp, a dispus prelungirea termenului de depunere şi validare a dosarelor pentru persoanele juridice şi instituţiile publice, până la data de 30 septembrie 2013, pentru ‘Programul de stimulare a înnoirii Parcului auto naţional 2013’, se arată într-un comunicat al AFM, remis joi AGERPRES.

În cea de-a doua etapă de evaluare a dosarelor depuse de persoanele juridice şi instituţiile publice, încheiată joi, 22 august 2013, au fost acceptate 67 de dosare pentru 254 autovehicule, iar 220 de dosare au fost respinse. Lista persoanelor juridice şi a instituţiilor publice, care au fost acceptate şi respinse în Program, este publicată pe site-ul administraţiei.

Potrivit sursei citate, până în prezent persoanele juridice şi instituţiile publice interesate de a participa la programul ‘Rabla’ au depus 820 de dosare.

AFM precizează că persoanele juridice şi instituţiile publice care au fost respinse au posibilitatea de a depune un nou dosar de finanţare în vederea participării la Program, la sediul AFM, până la data de 30 septembrie 2013.

Prin Programul ‘Rabla’, AFM a emis un număr de 3.000 de tichete valorice pentru persoanele fizice şi instituţiile publice, iar cumularea eco-tichetului cu tichetul clasic este posibilă numai în cazul achiziţionării unui autovehicul electric.

Pentru stimularea cumpărării autovehiculelor cât mai prietenoase cu mediul, se oferă posibilitatea acordării, pe lângă prima de casare, a unui eco-bonus în valoare de 500 lei pentru achiziţionarea unui autovehicul nou, încadrat în norma de poluare Euro 6, a unui autovehicul nou, al cărui motor generează o cantitate de emisii ce CO2 mai mică de 100g/km, precum şi a unui atuovehicul nou, cu sistem de propulsie hibrid.

AFM precizează faptul că la achiziţionarea unui autovehicul de acest tip se poate acorda, pe lângă prima de casare, o reducere în cuantum de maximum 1.000 lei, rezultată prin cumulul a cel mult două eco-bonusuri.

Te-ar mai putea interesa și
FOTO Promenada Lacul Morii. Scandal cu arborii plantați: „Din păcate, majoritatea nu s-au prins”. Răspunsul ADPDU S6
FOTO Promenada Lacul Morii. Scandal cu arborii plantați: „Din păcate, majoritatea nu s-au prins”. Răspunsul ...
Imagini noi cu lucrările de amenajare de la Lacul Morii stârnesc controverse în mediul online. În vreme ce autorul unei postări susține că acțiunea de plantare a copacilor a fost un eșec,......
Noul guvern al Ungariei creează un birou pentru recuperarea activelor presupus delapidate de Orban
Noul guvern al Ungariei creează un birou pentru recuperarea activelor presupus delapidate de Orban
Parlamentul Ungariei a aprobat marţi cu o amplă majoritate crearea Oficiului Naţional de Recuperare a Activelor (NVVH), ...
Autostrada A3 Transilvania: Lotul Zimbor – Poarta Sălajului va fi recepționat și dat în trafic pe 10 august – ministrul interimar al Transporturilor
Autostrada A3 Transilvania: Lotul Zimbor – Poarta Sălajului va fi recepționat și dat în trafic pe 10 august – ...
Lotul Zimbor - Poarta Sălajului (12 kilometri) din Autostrada A3 Transilvania va fi recepționat și dat în trafic pe 10 ...
Gigantul polonez din spatele Sinsay a deschis în România un centru logistic care deservește trei țări
Gigantul polonez din spatele Sinsay a deschis în România un centru logistic care deservește trei țări
Grupul LPP, care deține magazinele Sinsay, a deschis un nou centru logistic în România, care va deservi 450 de magazine ...