Termenul-limită pentru includerea la finanţare a şcolilor fără autorizaţie sanitară, extins până la 20 septembrie

Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice (MDRAP) a comunicat, la sfârşitul lunii august, tuturor unităţilor de învăţământ eligibile că termenul de solicitare a finanţării pentru lucrări necesare obţinerii autorizaţiei sanitare de funcţionare se prelungeşte până la 20 septembrie 2016, întrucât două treimi din sumele alocate cu această destinaţie (circa 800 de milioane de lei), nu au fost solicitate, informează Ministerul Educaţiei, potrivit News.ro.
Economica.net - Dum, 11 sept. 2016, 14:10
Termenul-limită pentru includerea la finanţare a şcolilor fără autorizaţie sanitară, extins până la 20 septembrie

Ministerul Educaţiei anunţă că va acorda tot sprijinul necesar MDRAP în vederea accesării de către şcoli a fondurilor necesare îndeplinirii condiţiilor de obţinere a avizelor sanitare de funcţionare.

Prelungirea termenului până la 20 septembrie a fost luată pentru a da posibilitatea unui număr cât mai mare de unităţi să demareze în acest an intervenţiile de acest fel, ca urmare a faptului că sumele alocate cu această destinaţie nu au fost solicitate în integralitate.

Este vorba de fonduri în valoare 800.000.000 lei, alocate prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală (PNDL), reprezentând circa 66 la sută din bugetul programului, mai spune Ministerul Educaţiei
Astfel, din 3.471 de unităţi de învăţământ eligibile, 381 sunt, în prezent, incluse la finanţare prin PNDL cu suma de 257.879.369,34 lei (alocare financiară pe perioada 2016-2019), pentru lucrările necesare obţinerii autorizaţiei sanitare.

Pentru alte 1.043 de unităţi de învăţământ, unităţile administrativ-teritoriale (UAT) şi prefecturile au comunicat că nu se solicită finanţare, din mai multe motive, respectiv: au obţinut deja autorizaţia sanitară de funcţionare; sunt în curs de obţinere a autorizaţiei sanitare de funcţionare; unităţile de învăţământ au fost desfiinţate; gradul de deteriorare a clădirii determină ca unică soluţie construirea unei noi unităţi de învăţământ; clădirile nu se află în proprietatea unităţilor administrative teritoriale; numărul scăzut de elevi, şcolari şi preşcolari a determinat comasarea unităţilor de învăţământ.

Restul de 2.047 sunt unităţi pentru care cererea de finanţare nu a fost depusă sau a fost depusă cu documentaţie incompletă.

Alte 21 de unităţi de învăţământ sunt, în acest moment, introduse la finanţare prin PNDL cu alocaţie parţială în sumă de 10.720.860 de lei, pentru perioada 2016-2019, pentru lucrări din altă categorie decât cele necesare obţinerii autorizaţiei sanitare de funcţionare.

O primă analiză arată că principala cauză a slabei accesări a fondurilor disponibile este legată de capacitatea administraţiei locale: unele primării, mai ales din mediul rural, fie au capacitate redusă de a pregăti proiecte, fie derulează lent procesul de pregătire a lor, fie au o altă prioritizare a solicitărilor de finanţare, precizează MENCS.

Ministerul Educaţiei arată că Guvernul va analiza în cel mai scurt timp măsuri pentru a sprijini autorităţile locale în pregătirea de proiecte, două posibile soluţii fiind formarea de echipe centrale de asistenţă tehnică şi a dezvoltarea unor proiecte-tip, acolo unde este aplicabil.

MENCS urmează să finalizeze maparea stării tuturor unităţilor de învăţământ din România, condiţie pentru utilizarea fondurilor europene în domeniul educaţiei. Rezultatul va fi accesul la date actualizate a stării infrastructurii din educaţie şi a cauzelor acesteia.

MDRAP şi MENCS au demarat la sfârşitul anului trecut un plan de acţiuni pentru finanţarea unităţilor de învăţământ în vederea obţinerii autorizaţiilor sanitare de funcţionare. Alocările sunt realizate în cadrul Programului Naţional de Dezvoltare Locală (PNDL), gestionat de MDRAP.

Prima înştiinţare către UAT cu privire la posibilitatea de a depune solicitări de finanţare în acest scop a fost expediată de MDRAP în luna ianuarie, alte patru circulare fiind comunicate pe parcursul anului 2016, mai arată MENCS.

Lucrările finanţate se referă la realizarea, extinderea, reabilitarea, modernizarea şi dotarea unităţilor de învăţământ preuniversitar, respectiv: grădiniţe, şcoli generale primare şi gimnaziale, licee, grupuri şcolare, colegii naţionale, şcoli profesionale, şcoli postliceale, unităţi de învăţământ special de stat.

Anul şcolar 2016-2017 începe cu între 1.000 şi 1.500 de şcoli fără autorizaţie sanitară, ceea ce înseamnă peste 4.000 de clădiri aparţinând acestor şcoli, majoritatea problemelor fiind cauzate de lipsa apei potabile în zonele respective, a explicat, pentru News.ro, secretarul de stat în Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice Cristina-Monica Anisie.

„Vreau să fie foarte clară problema autorizaţiilor sanitare. Avem peste 4.000 de clădiri în care funcţionează între 1.000 şi 1.500 de şcoli fără autorizaţie sanitară. Ca să fie şi mai clar, în Maramureş, spre exemplu, avem o şcoală care are în administrare opt clădiri. Deci peste 4.000 de clădiri nu înseamnă tot atâtea şcoli. Înseamnă între 1.000 şi 1.500 de şcoli. Apoi, cele mai multe unităţi nu primesc autorizaţie sanitară întrucât nu au apă curentă. Dar acolo nu există apă curentă în toată localitatea, nici la dispensar, nici la şcoală, nicăieri. Sunt probleme nerezolvate de decenii”, a explicat secretarul de stat.

Te-ar mai putea interesa și
Statele UE sunt gata să permită folosirea proteinelor obținute din insecte drept nutrețuri pentru porci și păsări
Statele UE sunt gata să permită folosirea proteinelor obținute din insecte drept nutrețuri pentru porci și păsări
Uniunea Europeană urmează să permită utilizarea proteinelor obţinute din insecte ca nutreţ pentru păsări şi porci, o decizie care ar putea da un impuls semnificativ unei industrii care se......
Afacerea Euro 2020: Cât vor câștiga participantele și cât a pierdut Bucureștiul
Afacerea Euro 2020: Cât vor câștiga participantele și cât a pierdut Bucureștiul
Euro 2020 se bucură de cea mai bună rețetă financiară dintre toate turneele finale de Campionat European desfășurate ...
Isărescu cere Parlamentului să fie printre cei exceptați de la prevederile legii care interzice cumulul pensiei cu salariul
Isărescu cere Parlamentului să fie printre cei exceptați de la prevederile legii care interzice cumulul pensiei cu salariul
Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, a transmis Parlamentului o scrisoare în care solicită introducerea în proiectul de ...
ANSVSA anunță că focarele de gripă aviară au fost stinse iar restricțiile au fost ridicate
ANSVSA anunță că focarele de gripă aviară au fost stinse iar restricțiile au fost ridicate
Focarele de gripă aviară care au evoluat în judeţele Mureş şi Harghita au fost stinse iar restricţiile au fost ridicate, ...