Terra va avea în 2050 aproape 10 miliarde de locuitori

Populația mondială va ajunge la 9,731 miliarde de locuitori în 2050, față de 7,141 miliarde în 2013, indică un studiu bienal al Institutului francez de studii demografice /INED/, publicat miercuri, potrivit site-ului http://fr.news.yahoo.com.
Economica.net - mie, 02 oct. 2013, 10:07
Terra va avea în 2050 aproape 10 miliarde de locuitori

Până la sfârșitul acestui secol vor fi între 10 și 11 miliarde de locuitori, conform proiecțiilor INED, care realizează studii proprii în paralel cu cele realizate de Organizația Națiunilor Unite /ONU/, Banca Mondială /BM/ și alte mari instituții naționale.

Cifra de 6 miliarde de locuitori pe Terra a fost depășită în 1999 și, după 12 ani, în 2011, populația mondială a ajuns la 7 miliarde de locuitori.

Rata fecundității mondiale este de 2,5 copii la o femeie în 2013 — față de 5 în 1950—, cu puternice disparități regionale, potrivit studiului, îndeosebi între cele două extreme, care sunt Nigerul /7,6 copii la o femeie/ și Bosnia-Herțegovina /1,2 copii la o femeie/.

Africa va concentra aproape un sfert din populația globului în 2050, conform studiului, care prevede că 2,435 miliarde de persoane vor trăi pe continentul african în 2050, aproape dublul înregistrat în 2013 /1,1 miliarde de locuitori/.

Cu un indice al fecundității de 1,6 copii la o femeie, Europa continentală va fi singura zonă de pe Terra confruntată cu un recul al populației, care va scădea de la 740 milioane de locuitori în 2013 la 726 milioane în 2050, indică INED.

America va depăși un miliard de locuitori, ajungând de la 958 milioane de locuitori în 2013 la 1,228 miliarde în 2050, Asia va trece de la 4,305 miliarde de locuitori în 2013 la 5,284 miliarde în 2050 și Oceania de la 38 de milioane la 58 de milioane, potrivit previziunilor INED.

În prezent, cele mai populate șapte țări ale lumii sunt: China /1,36 miliarde/, India /1,276 miliarde/, SUA /316,2 milioane/, Indonezia /248,5 milioane/, Brazilia /195,5 milioane/, Pakistan /190,7 milioane/ și Nigeria /174,9 milioane.

Te-ar mai putea interesa și
Incendiu la calea ferată din Germania, pe un ax feroviar major. Suspiciune de sabotaj, extrema stângă ar fi revendicat acțiunea
Incendiu la calea ferată din Germania, pe un ax feroviar major. Suspiciune de sabotaj, extrema stângă ar fi revendicat ...
Poliția germană investighează un nou posibil act de sabotaj asupra unei axe feroviare importante care leagă orașele Koln și Dusseldorf, în vestul Germaniei, care a perturbat traficul și a......
Ultimatum al industriei auto germane: Închiderea unor uzine sau cedarea lor parțială către companii chineze a devenit inevitabilă
Ultimatum al industriei auto germane: Închiderea unor uzine sau cedarea lor parțială către companii chineze a devenit ...
Industria auto europeană traversează o criză structurală profundă, caracterizată prin pierderea accelerată a competitivității ...
Poșta Română a rămas fără economistul care a dus-o pe profit. Cu Alexandru Butiseacă director financiar, Poșta a marcat cel mai mare câștig din istorie
Poșta Română a rămas fără economistul care a dus-o pe profit. Cu Alexandru Butiseacă director financiar, Poșta a ...
Alexandru Butiseacă nu mai este Director Economico-Financiar al Companiei Naționale Poșta Română, renunțând la ultimul ...
SUA: Ziariștii autori ai articolelor despre avionul prezidențial donat de Qatar pentru Trump, chemați în instanță
SUA: Ziariștii autori ai articolelor despre avionul prezidențial donat de Qatar pentru Trump, chemați în instanță
Cei patru jurnalişti ai publicaţiei americane New York Times, care au relatat despre presupusele preocupări legate de ...