Test de cultură financiară pentru persoanele fizice, înainte de primi un credit. ANPC vrea să reglementeze această obligație

Persoanele fizice care doresc să se împrumute de la bănci sau IFN-uri ar putea fi obligate. înainte de a accesa creditul, să demonstreze, completând un chestionar, că au minime cunoștințe financiare. ANPC dorește să elaboreze un act normativ în acest sens.
Ion Dobreanu - J, 18 aug. 2022, 13:49
Test de cultură financiară pentru persoanele fizice, înainte de primi un credit. ANPC vrea să reglementeze această obligație

ANPC vrea să legifereze modalitatea prin care instituțiile financiar bancare ar trebui să își educe clienții persoane fizice înainte ca aceștia să primească finanțare, potrivit unui comunicat al instituției. Astfel, potrivit sursei citate, este necesară implementarea, „la nivel real, a educației financiare, anterior accesării unui credit bancar, de către un consumator persoană fizică, prin completarea unui chestionar care să releve cunoștințele minime ale acestuia referitoare la noțiunile inserate în contract și, mai ales, a riscurilor la care se expune, în situația întârzierilor la rambursarea creditului”.

Instituția nu a menționat însă dacă acordarea creditului ar trebui să fie condiționată de nivelul de cunoștințe ale persoanei fizice care dorește să se împrumute.

De asemenea, în această etapă anterioară semnării contractului de creditare, ANPC spune că instituțiile bancare ar trebui obligate să analizeze bonitatea consumatorului, pe toată perioada derulării creditului, luând în considerare elementele obiective care pot interveni în viața unei persoane: creșterea cheltuielilor prin nașterea unuia sau mai mulți copii, scăderea capacității de muncă drept urmare a înaintării în vârstă și altele.

În cazul IFN-urilor, este necesară, tot prin act normativ, detalierea condițiilor de rambursare și a riscurilor la care se expune consumatorul în situația imposibilității de plată.

„Extrem de importantă este și explicarea, la momentul încheierii contractului de credit a semnificației indicilor ROBOR și IRCC și a modalității prin care evoluția acestora poate afecta nivelul ratelor aflate în derulare”, mai spune ANPC a cărei conducere s-a întâlnit în aceste zile cu  Asociația Română a Băncilor (ARB) și Asociația Societăților Financiare din România – ALB, pentru a găsi soluții comune care să vină în sprijinul consumatorilor care accesează credite în România.

Un alt subiect al întâlnirii l-a constituit necesitatea transparenței totală, din partea instituțiilor de credit, și a informării reale a consumatorilor cu privire la posibilitatea accesării procedurii insolvenței persoanelor fizice, în situația în care aceștia ajung în incapacitate de plată, fapt care creează un beneficiu în sarcina consumatorilor.

Conform procedurii insolvenței, aceștia sunt protejați, pe o perioadă de 5 ani, în care se derulează planul de rambursare, respectiv sunt suspendate toate procedurile de executare silită, în acest interval de timp, existând și posibilitatea prelungirii cu încă un an a perioadei.

”Pentru a informa corect și complet consumatorii, și instrumentele financiare, nu foarte simplu de înțeles pentru toată lumea, trebuie explicate în mod cât mai clar și detaliat, astfel încât să fim siguri că accesarea unui credit, pe o perioadă îndelungată, se realizează în cunoștință de cauză, în special din perspectiva obligațiilor pe care și le asumă consumatorii. Consider că informarea pe aceste teme trebuie să fie o prioritate, astfel încît să fie eliminate situațiile dificile în care pot ajunge cetățenii, pe durata rambursării creditului”, a declarat Sebastian Hotca, vicepreședintele ANPC, care a participat la întâlnire.

În cel mai scurt timp, discuțiile vor continua pentru a se concretiza, de comun acord propunerea de act normativ care să prevadă toate aceste aspecte.

 

Te-ar mai putea interesa și
Creșterea economică a SUA în trimestrul I din 2026 a fost revizuită în jos până la 1,6%, de la 2% cât fusese calculată în aprilie
Creșterea economică a SUA în trimestrul I din 2026 a fost revizuită în jos până la 1,6%, de la 2% cât fusese calculată ...
Creşterea economiei SUA în primul trimestru din 2026 nu a fost atât de solidă cum s-a crezut iniţial, iar avântul este pe cale să încetinească în acest trimestru, după ce războiul din......
Rata șomajului în București a ajuns la 0,43% în luna aprilie, anunță AMOFM
Rata șomajului în București a ajuns la 0,43% în luna aprilie, anunță AMOFM
Rata şomajului înregistrată în aprilie la nivelul Municipiului Bucureşti a ajuns la 0,43%, în scădere cu 2,27% faţă ...
Sony lansează o nouă serie de televizoare Bravia cu cel mai mare volum de culoare din istoria companiei
Sony lansează o nouă serie de televizoare Bravia cu cel mai mare volum de culoare din istoria companiei
Sony lansează în România două televizoare Bravia True RGB, respectiv noul model flagship Bravia 9 II și Bravia 7 II, ...
IT Genetics achiziționează compania specializată în soluții de cântărire Scale Expert
IT Genetics achiziționează compania specializată în soluții de cântărire Scale Expert
IT Genetics S.A. (BVB: ITG), companie românească de tehnologie specializată în soluții de automatizare digitală și ...