Testare la nivel naţional COVID-19, după 1 iunie, pentru a verifica nivelul de răspândire al virusului şi câţi români au trecut deja prin boală

Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, anunţă o testare a populaţiei la nivel naţional, după data de 1 iunie, aceasta urmând să fie realizată prin Institutul Naţional pentru Sănătate Publică. Testarea va avea rolul de a verifica nivelul de imunizare a populaţiei, dar şi de răspândire a virusului, la trei luni de la debutul pandemiei în România, scrie News.ro care citează Europa FM. Şeful Societăţii Române de Microbiologie, medicul Alexandru Rafila, a anunţat la DIGI24, duminică seară, că se vor folosi cele mai bune teste existente pe piaţă în acel moment pentru a vedea care este procentul de populaţie care a trecut deja prin boală – la nivel regional şi local - şi pentru a putea fi făcute aprecieri cu privire la ce urmează.
Economica.net - lun, 11 mai 2020, 01:58
Testare la nivel naţional COVID-19, după 1 iunie, pentru a verifica nivelul de răspândire al virusului şi câţi români au trecut deja prin boală

Nelu Tătaru a declarat, duminică, la Europa FM, că această testare îşi propune să evalueze starea de imunizare a populaţiei, scrie News.ro.

“Noi avem o testare pe care o facem, prin Institutul Naţional pentru Sănătate Publică şi Centrul pentru Supravegherea şi Controlul Bolilor Transmisibile pe care o să o facem cam la trei luni de la debutul pandemiei tocmai pentru a evalua starea atât a imunizării populaţiei, cât şi a evoluţiei ulterioare pe care o avem în colaborare cu OMS şi o facem la trei luni”, a spus ministrul Sănătăţii. Şeful Societăţii Române de Microbiologie, medicul Alexandru Rafila, a anunţat, duminică seară, că

El a menţionat că această campanie va începe după data de 1 iunie.

“Va începe după 1 iunie. Noi trebuie să vedem când se termină pandemia sau prima etapă a pandemiei, fiindcă noi nu coborâm. Astăzi avem 231 de cazuri, dar în contextul în care ieri a fost o zi de sâmbătă în care testările sunt un pic mai puţine decât în timpul săptămânii”, a transmis Nelu Tătaru.

El a precizat că evaluarea va fi făcută în funcţie de numărul de cazuri care va fi la acel moment, iar bugetul depinde de modul cum vor fi realizate testele, dacă vor fi serologice sau moleculare.

Nelu Tătaru a mai precizat că aceste teste vor fi făcute şi în funcţie de zone, unele cu focar mai mare şi altele cu focar mai mic, urmând să fie testaţi voluntarii.

Şeful Societăţii Române de Microbiologie, medicul Alexandru Rafila, a anunţat la DIGI24, duminică seară, că probele pentru testarea populaţiei vor fi recoltate în luna iunie, iar în lunile iunie- iulie vor fi realizate testele, urmând a fi făcute ”probabil” zeci de mii de teste. Rafila explică că se vor folosi cele mai bune teste existente pe piaţă în acel moment pentru a vedea care este procentul de populaţie care a trecut deja prin boală – la nivel regional şi local – şi pentru a putea fi făcute aprecieri cu privire la ce urmează.

“În cursul lunii iunie, probabil se vor strânge serurile de la cei care vor participa la acest studiu şi în a doua parte a lunii iunie- luna iulie, vor fi făcute testele. Probabil vor fi zeci de mii de teste la nivel naţional şi, ceea ce este important, ca să fim siguri că e un studiu care are valoare pentru sănătatea publică şi valoarea ştiinţifică, vor fi utilizate testele cele mai bune existente în acel moment, care să poată să ne dea răspunsuri la întrebările pe care le avem, ce procent din populaţie a trecut prin boală, să ştim această situaţie la nivel regional, la nivel local şi să putem să apreciem eventualele evoluţii ale bolii în funcţie de localitate şi să putem să facem şi un studiu comparativ, de exemplu, cu ceea ce se va înregistra la anul, aceste studii nu se fac de obicei o singură dată, se fac periodic încât să vezi trendul imunizării populaţiei”, a explicat Alexandru Rafila.

El a menţionat că această testare poate fi realizată după ce descreşte numărul de cazuri.

“Este important să ai teste de bună calitate să nu dea rezultate false pozitive sau fals negative şi să îţi dea indicaţii foarte clare legate de acest fenomen. Sperăm să-l facem în momentul în care va descreşte numărul de cazuri, aceasta este recomandarea, nu se face atunci când ne aflăm în creştere sau în platou, se face după ce scade numărul de cazuri”, a precizat Rafila.

 

Te-ar mai putea interesa și
Restructurare masivă la Netflix. 6% dintre angajați vor fi concediați
Restructurare masivă la Netflix. 6% dintre angajați vor fi concediați
Gigantul american de streaming Netflix urmează să disponibilizeze aproximativ 6% din forţa sa de muncă, adică în jur de 1.000 de locuri de muncă, în cadrul celei mai ample runde de......
MOL a inaugurat în Ungaria prima sa unitate de producție a biometanului
MOL a inaugurat în Ungaria prima sa unitate de producție a biometanului
Grupul MOL anunță că a inaugurat prima sa unitate de producție a biometanului în localitatea Szarvas, din Ungaria. În ...
Trei noi parcuri fotovoltaice, 15 MW în total, avizați de ANRE în Mehedinți. Investitori sunt turcii de la Defic Globe
Trei noi parcuri fotovoltaice, 15 MW în total, avizați de ANRE în Mehedinți. Investitori sunt turcii de la Defic Globe
Heliodor Solar Innovations, o companie locală controlată de compania turcă Defic Globe, a primit de la ANRE autorizația ...
La un an după maximul istoric al Bitcoinului… ce urmează?
La un an după maximul istoric al Bitcoinului… ce urmează?
Cu un an în urmă, Bitcoin a doborât recorduri, ajungând la peste 126.000 de dolari. Astăzi, se tranzacționează în ...