Testele BCE indică un deficit de capital de 14,4 miliarde de euro pentru băncile din Grecia – scenariul negativ

Necesarul de capital al băncilor din Grecia se ridică la 14,4 miliarde de euro (15,9 miliarde de dolari) potrivit scenariului negativ al testelor de stres anunţate sâmbătă de Banca Centrală Europeană, şi de 4,4 miliarde de euro conform scenariului de bază, transmite Reuters.
Economica.net - S, 31 oct. 2015, 11:17
Testele BCE indică un deficit de capital de 14,4 miliarde de euro pentru băncile din Grecia - scenariul negativ

Scenariul de bază avut în vedere în testele de stres derulate de BCE în rândul principalelor instituţii financiare elene – National Bank of Greece, Piraeus Bank, Alpha Bank şi Eurobank – prevede o contracţie a economiei greceşti de 2,3% în acest an şi una de 1,3% în 2016, urmată de o creştere de 2,7% în 2017, scrie Agerpres.

Scenariul negativ indică un declin mai semnificativ al PIB-ului Greciei. Banca Centrală Europeană a efectuat testele pentru a şti cu exactitate care este necesarul de capital şi pentru a decide viitoarea strategie referitoare la creditorii din Grecia.

Conform prevederilor celui de-al treilea program de asistenţă financiară pentru Grecia, sistemul bancar elen va primi fonduri de 10 – 25 miliarde de euro pentru recapitalizare.

Vineri, Guvernul de la Atena a prezentat legislaţia care indică modul în care băncile vor fi recapitalizate, pentru a-şi majora capitalul, afectat de turbulenţele din ultimele luni. Legea privind recapitalizarea băncilor prevede că Fondul de Stabilitate Financiară al Greciei (HFSF) va avea drepturi depline de vot asupra oricăror acţiuni achiziţionate de la bănci în procesul de recapitalizare. HFSF va avea un rol mult mai activ decât până acum, evaluând modul în care sunt conduse băncile. Nivelul acţiunilor şi al bondurilor convertibile contingente pe care le va achiziţiona HFSF de la bănci în schimbul ajutorului de stat va fi decis de Guvern.

Fondul de Stabilitate Financiară al Greciei (HFSF) – principalul acţionar al băncilor elene – este instituţia care s-a ocupat de recapitalizarea acestor instituţii. Piraeus Bank, Alpha, National Bank of Greece şi Eurobank, care împreună controlează aproximativ 91% din industria bancară grecească, au fost sprijinite de Uniunea Europeană şi Fondul Monetar Internaţional care, în cadrul precedentelor programe de asistenţă financiară pentru Grecia, au pus deoparte 50 de miliarde de euro pentru curăţarea sectorului bancar elen.

Cele patru mari bănci greceşti – National Bank of Greece, Piraeus Bank, Alpha Bank şi Eurobank – sunt prezente şi pe piaţa din România.

Te-ar mai putea interesa și
Iulian Stanciu, fostul șef eMAG, a cumpărat benzinăriile Gazprom din România
Iulian Stanciu, fostul șef eMAG, a cumpărat benzinăriile Gazprom din România
Antreprenorii Iulian Stanciu și Adrian Crețoiu au preluat indirect lanțul de benzinării Gazprom din România, de la NIS Petrol, subsidiara locală a celei mai mari companii petroliere din Serbia,......
După IBM, un nou nume din industria calculului cuantic vine la Iași. Classiq care dezvoltă software dedicat își deschide sediul regional în România
După IBM, un nou nume din industria calculului cuantic vine la Iași. Classiq care dezvoltă software dedicat își deschide ...
Iașiul își consolidează poziția pe harta europeană a tehnologiilor avansate, după ce compania israeliană Classiq, ...
Dedeman schimbă totul în Grecia. Magazinele Praktiker trec sub nume românesc
Dedeman schimbă totul în Grecia. Magazinele Praktiker trec sub nume românesc
Dedeman începe procesul de rebranding pentru magazinele Praktiker Hellas. După 35 de ani de prezență pe piața elenă, ...
Zelenski anunţă că Ucraina va relua atacurile asupra rafinăriilor din Rusia
Zelenski anunţă că Ucraina va relua atacurile asupra rafinăriilor din Rusia
Ucraina va relua atacurile asupra rafinăriilor ruseşti, a declarat preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski pentru ziarul ...