Testele de stres BCE: 6 dintre băncile care au picat testul sunt prezente şi în România

Printre cele 25 de bănci care au picat testul de stres derulat la nivelul zonei euro, se numără şi bănci care au subsidiare/filiale în România.
Economica.net - Dum, 26 oct. 2014, 13:34
Testele de stres BCE: 6 dintre băncile care au picat testul sunt prezente şi în România

Testul de stres derulat de Banca Centrală Europeană a luat în considerare evoluţia capitalului de rang 1 în condiţiile mai multor scenarii de evoluţie a economiei.

În scenariul de bază (practic, proiecţia economică a CE), capitalul trebuie să rămână la cel puţin 8% în trei ani, iar în cel advers la cel puţin 5,5%. Eventualul deficit de capital trebuie acoperit în următoarele nouă luni.

Între cele 25 de bănci care are cădea cu capitalul sub limita admisă se numără şi bănci care au activitate în România, prin intermediul unei subsidiare sau filiale:

Eurobank (Grecia), părintele Bancpost, are un necesar de capital de 1,76 miliarde de euro;

National Bank of Greece (Grecia), părintele Banca Românească, are nevoie de 930 de milioane de euro – NBG vrea să vândă operaţiunea din România;

Oesterreichischer Volksbanken-Verbund (Austria), deţinută în parte de statul austriac, şi care controlează Volksbank România, prin mai multe SPV-uri, are un necesar de capital de 860 de milioane de euro – Volksbank România este de vânzare;

Piraeus Bank (Grecia), care deţine banca cu acelaşi nume din România, avea un necesar de capital de 660 de milioane de euro, dar această sumă ar urma să fie compensată prin planul de restructurare propus.

De asemenea, Bank of Cyprus (Cipru), care deţine o filială în România, a picat testul de stres. Bank of Cyprus şi-a lichidat o parte din portofoliul din România, după ce banca mamă a aplicat un haircut pentru depozitele mai mari de 100.000 de euro, iar activitatea din România a fost suspendată pentru o vreme. Active şi pasive ale băncii au fost preluate de Marfin Bank, subsidiară a Laiki Bank Grecia.

Veneto Banca (Italia) are un necesar de capital de 710 milioane de euro – sumă care a fost deja strânsă. Veneto Banca are afaceri sub acest nume în România din aprilie, când a fuzionat prin absorţie cu Banca Italo-Romena.

Banco Comercial Portugues (Portugalia) are nevoie de 1,15 miliarde de euro. BCP a vândut în acest an Millennium Bank România către OTP Bank.

Subsidiarele băncilor străine din România sunt persoane juridice române şi sunt reglementate direct de către BNR, care a impus acţionarilor un prag mai mare a capitalului faţă de limita legală inferioară. Toate băncile din România menţionate mai sus au trecut prin majorări de capital în ultimii ani.

–––––

Reacţia Volksbank România

„Volksbank România are o structura a acţionariatului diversificată şi solidă, respectiv VBAG – 51%, BPCE – 24,5%, DZ Bank – 16,36% şi WGZ Bank – 8,14%. Volksbank România are o baza de capital foarte puternică şi se bucură de sprijinul deplin al tuturor acţionarilor, precum şi de încrederea acestora în ceea ce priveşte strategia de business a băncii pe termen mediu
şi lung.

În urmă restructurării cu succes a băncii, s-au realizat progrese importante în ceea ce priveşte eficientizarea proceselor, precum şi vânzarea unui portofoliu de credite neperformante în valoare de 495 milioane, conform informaţiilor comunicate în decursul acestui an.

Susţinerea acţionarilor este evidenţiată şi de multiplele injecţii de capital, ce subliniază puterea şi flexibilitatea filialei locale, ce dispune de o poziţie solidă în ceea ce priveşte capitalul şi lichiditatea.
O majorare suplimentară de capital în valoare de 321 milioane de euro a fost aprobată pentru banca locală şi va intră în vigoare începând cu această luna (respectiv octombrie 2014).

Prin urmare, Volksbank România rămâne o banca puternic capitalizată, cu o rată de solvabilitate de 17,8% (la sfârşitul lunii septembrie 2014), ce depăşeşte cerinţele minime impuse de reglementările locale (10%) şi care dispune de toate resursele necesare pentru a avea succes în strategia să de dezvoltare”, se arată într-o poziţie a băncii remisă redacţiei ECONOMICA.NET.

Reacţia National Bank of Greece, acţionarul Banca Românească

Publicăm mai jos poziţia NBG faţă de rezultatele testului de stres.

„- Testul de stres efectuat pe un bilanț dinamic a luat în considerare Planurile de Restructurare ale NBG aferente intervalului 2014 – 2018 și agreate de Comisia Europeană la data de 13 iulie 2014, cu aplicarea aceleași metodologii stricte regăsite în cazul testului de stres efectuat pe o situație statică. Testul de stres efectuat folosind ipoteza unui bilanț contabil dinamic a indicat o rată a capitalizării (capital de baza de nivel 1/CET 1 ratio) de 8,9% și un surplus de capital de 2 miliarde de euro, cu 340 de puncte de bază peste pragul minim de 5,5%.
– Testul de stres efectuat pe un bilanț static, ce ia în considerare anul 2013 – o perioadă plină de provocări pentru Grupul National Bank of Greece – a indicat un deficit de capital în valoare de 0,9 miliarde de euro, incluzând majorarea de capital realizată în luna mai 2014. Cu toate acestea, deficitul a fost acoperit cu ajutorul acțiunilor de profitabilitate și de capital deja finalizate, aferente primelor 6 luni ale anului 2014.
– În conformitate cu ghidurile Băncii Centrale Europene[1], NBG va transmite scenariul bilanțului contabil dinamic sub forma unui plan de capitalare, rezultând astfel un surplus de capital de 2 miliarde de euro, astfel încât nu va mai fi nevoie de nicio altă actiune de capitalizare.
Toate valorile mentionate anterior nu iau în calcul capitalul suplimentar stabilit prin cadrul de reglementare, datorat votării legii amânării impozitului din 16 octombrie 2014, în valoare de 0,7 – 1,2 miliarde de euro (110 – 120 de puncte de bază).
In continuare, Grupul National Bank of Greece se va concentra pe implementarea Planului de Restructurare, finantarea economiei grecesti in vederea redresarii acesteia și sprijinirea clientilor sai in regiune. O prezentare a indicatorilor cheie ai testului de stres este disponibilă aici:https://www.nbg.gr/en/the-group/investor-relations/financial-information/presentations.
Rezultatul complet al evaluării poate fi accesat la adresa:https://www.ecb.europa.eu/ssm/assessment/html/index.en.html, iar șabloanele NBG pot fi regăsite la același link, secțiunea „Greece”.

1. Deoarece planul de restructurare nu a fost agreat până la data de 31 decembrie 2013, a fost luat în considerare scenariul pentru bilanțul contabil dinamic. În conformitate cu indicațiile Băncii Centrale Europene, NBG va transmite către Mecanismul Singular de Supraveghere un plan de capitalare pentru atenuarea deficitului de mai sus care rezultă din aplicarea scenariului pentru bilanțul contabil static. Metodologia BCE permite utilizarea rezultatelor scenariului bilanului contabil dinamic sub forma unui factor de atenuare.”

Te-ar mai putea interesa și
Statele Unite și Regatul Unit anchetează o posibilă încălcare foarte gravă a sancțiunilor impuse Rusiei prin intermediul tranzacțiilor cu monede cripto
Statele Unite și Regatul Unit anchetează o posibilă încălcare foarte gravă a sancțiunilor impuse Rusiei prin intermediul ...
Statele Unite şi Regatul Unit investighează tranzacţii cu criptomonede în valoare de circa 20 de miliarde de dolari care au fost efectuate printr-un instrument de schimb virtual stabilit în......
Crescătorii de păsări acuză ANPC că pune în pericol sectorul avicol românesc și cer instituției să arate același interes și față de carnea de pui importată
Crescătorii de păsări acuză ANPC că pune în pericol sectorul avicol românesc și cer instituției să arate același ...
Sectorul avicol românesc este în pericol, în urma controalelor repetate ale Autorităţii Naţionale pentru Protecţia ...
Xiaomi a început vânzarea primelor sale mașini electrice. Modelul de bază SU7 costă 29.900 de dolari
Xiaomi a început vânzarea primelor sale mașini electrice. Modelul de bază SU7 costă 29.900 de dolari
Producătorul chinez de smartphone Xiaomi Corp. a început joi să comercializeze primul său automobil electric, pariind ...
Ford plănuiește să producă un nou model de SUV la uzina sa din valencia
Ford plănuiește să producă un nou model de SUV la uzina sa din valencia
Constructorul auto american Ford a anunţat joi că analizează posibilitatea de a produce un nou automobil de teren (SUV) ...