Testele de stres: Patronul Băncii Româneşti spune că nu are probleme cu capitalul, după aplicarea restructurării

National Bank of Greece (NBG), acţionarul majoritar al Banca Românească, spune că se va plasa substanţial peste pragul minim impus de reglementatorul european în ultimele teste de stres, după aplicarea planului de restructurare. Fără a lua în considerare măsurile din acest plan, care include inclusiv vânzarea subsidiarei din România, NBG a picat testul Băncii Centrale Europene.
Economica.net - lun, 27 oct. 2014, 17:27
Testele de stres: Patronul Băncii Româneşti spune că nu are probleme cu capitalul, după aplicarea restructurării

Banca grecească National Bank of Greece se află pe lista celor 25 de bănci europene care au picat testele de stres ale BCE, date publicităţii duminică.

Într-un comunicat remis ECONOMICA.NET, oficialii băncii susţin că au luat deja măsuri pentru creşterea ratei capitalului de rang I încă de dinainte de publicarea rezultatelor, după adoptarea unui plan de restructurare – care include şi vânzarea subsidiarei locale, Banca Românească. Deficitul de 900 de milioane de euro relevat de testul de stres nu include măsurile anunţate de către bancă şi aprobate în acest an.

Vânzarea activelor şi capitalul suplimentar atras de la acţionari ar urma să ridice rata capitalului la 8,9%, în condiţiile unui scenariu advers, peste limita minimă de 5,5%.

Publicăm mai jos poziţia NBG faţă de rezultatele testului de stres.

„- Testul de stres efectuat pe un bilanț dinamic a luat în considerare Planurile de Restructurare ale NBG aferente intervalului 2014 – 2018 și agreate de Comisia Europeană la data de 13 iulie 2014, cu aplicarea aceleași metodologii stricte regăsite în cazul testului de stres efectuat pe o situație statică. Testul de stres efectuat folosind ipoteza unui bilanț contabil dinamic a indicat o rată a capitalizării (capital de baza de nivel 1/CET 1 ratio) de 8,9% și un surplus de capital de 2 miliarde de euro, cu 340 de puncte de bază peste pragul minim de 5,5%.
– Testul de stres efectuat pe un bilanț static, ce ia în considerare anul 2013 – o perioadă plină de provocări pentru Grupul National Bank of Greece – a indicat un deficit de capital în valoare de 0,9 miliarde de euro, incluzând majorarea de capital realizată în luna mai 2014. Cu toate acestea, deficitul a fost acoperit cu ajutorul acțiunilor de profitabilitate și de capital deja finalizate, aferente primelor 6 luni ale anului 2014.
– În conformitate cu ghidurile Băncii Centrale Europene[1], NBG va transmite scenariul bilanțului contabil dinamic sub forma unui plan de capitalare, rezultând astfel un surplus de capital de 2 miliarde de euro, astfel încât nu va mai fi nevoie de nicio altă actiune de capitalizare.
Toate valorile mentionate anterior nu iau în calcul capitalul suplimentar stabilit prin cadrul de reglementare, datorat votării legii amânării impozitului din 16 octombrie 2014, în valoare de 0,7 – 1,2 miliarde de euro (110 – 120 de puncte de bază).
In continuare, Grupul National Bank of Greece se va concentra pe implementarea Planului de Restructurare, finantarea economiei grecesti in vederea redresarii acesteia și sprijinirea clientilor sai in regiune. O prezentare a indicatorilor cheie ai testului de stres este disponibilă aici:https://www.nbg.gr/en/the-group/investor-relations/financial-information/presentations.
Rezultatul complet al evaluării poate fi accesat la adresa:https://www.ecb.europa.eu/ssm/assessment/html/index.en.html, iar șabloanele NBG pot fi regăsite la același link, secțiunea „Greece”.

1. Deoarece planul de restructurare nu a fost agreat până la data de 31 decembrie 2013, a fost luat în considerare scenariul pentru bilanțul contabil dinamic. În conformitate cu indicațiile Băncii Centrale Europene, NBG va transmite către Mecanismul Singular de Supraveghere un plan de capitalare pentru atenuarea deficitului de mai sus care rezultă din aplicarea scenariului pentru bilanțul contabil static. Metodologia BCE permite utilizarea rezultatelor scenariului bilanului contabil dinamic sub forma unui factor de atenuare.”

Te-ar mai putea interesa și
La un an după maximul istoric al Bitcoinului… ce urmează?
La un an după maximul istoric al Bitcoinului… ce urmează?
Cu un an în urmă, Bitcoin a doborât recorduri, ajungând la peste 126.000 de dolari. Astăzi, se tranzacționează în jur de 83.000 de dolari, în scădere cu 34% față de vârful său, după ce......
Parteneriatul dintre BCR și BID, care permite finanțarea IMM-urilor cu peste 1 miliard de lei, se schimbă. Noi servicii vor fi oferite clienților
Parteneriatul dintre BCR și BID, care permite finanțarea IMM-urilor cu peste 1 miliard de lei, se schimbă. Noi servicii ...
Banca Comercială Română (BCR) anunță că parteneriatul său cu Banca de Investiții și Dezvoltare din România (BID) ...
România nu mai are nevoie de stimulente. Are nevoie de restructurare
România nu mai are nevoie de stimulente. Are nevoie de restructurare
România a ajuns într-un punct în care întrebarea nu mai este cum să stimuleze economia, ci cum să o facă să funcționeze ...
UE trebuie să „blocheze” marea invazie a produselor din China şi în alte sectoare, după acordul pentru mașinile chinezeşti – comisar european
UE trebuie să „blocheze” marea invazie a produselor din China şi în alte sectoare, după acordul pentru mașinile ...
Acordul care reduce la jumătate importurile de automobile hibride chinezeşti în Europa va trebui să fie urmat de o reechilibrare ...