TEZAUR – Dobânzi neimpozabile de până la 7,40%, pentru titlurile de stat din noua ediţie a programului

11 05. 2026
tezaur titluri de stat 53467568

TEZAURTitlurile de stat pot fi cumpărate între 11 mai 2026 – 3 iunie 2026, prin platforma Ghișeul.ro; între 11 mai 2026 – 4 iunie 2026 online, numai de către persoanele fizice care sunt înregistrate în SPV, între 11 mai 2026 – 5 iunie 2026 de la sediul unităților Trezoreriei Statului; și între 11 mai 2026 – 4 iunie 2026 în mediul urban și 11 mai 2026 – 3 iunie 2026 în mediul rural, prin subunitățile poștale ale C.N. Poșta Română S.A.

PROGRAM TEZAUR – Dobânzile încep de la 6,30%, la 6,90%, respectiv 7,40% la titlurile de stat în lei, dobânzile fiind superioare celor oferite de bănci.

Veniturile obținute din investirea în titluri de stat lansate de Ministerul Finanțelor sunt neimpozabile. Dobânda este anuală și se plătește la datele de plată prevăzute în prospectul de emisiune. De asemenea, titlurile de stat emise în cadrul Programului TEZAUR sunt transferabile și se pot răscumpăra în avans. În plus, un investitor are libertatea de a efectua una sau mai multe subscrieri în cadrul unei emisiuni. Investitorii au posibilitatea anulării subscrierilor deja efectuate doar în perioada de subscriere, prin depunerea unei cereri.

Sunt eligibile persoanele fizice care au împlinit vârsta de 18 ani la data efectuării subscrierii. Fondurile obținute de Ministerul Finanțelor în calitate de emitent, ca urmare a emisiunii de titluri de stat, vor fi utilizate pentru finanțarea deficitului bugetar și refinanțarea datoriei publice.

Prospectul de emisiune și orice eventuale modificări ale acestuia sunt publicate la secțiunea Titluri de stat și pe website C.N. Poșta Română S.A.

Începând cu luna martie 2025, Ministerul Finanțelor a lansat prima ediție în care cetățenii români care au cont pe platforma Ghișeul.ro și dețin un card de debit au avut posibilitatea de a achiziționa online titluri de stat, la doar un click distanță.

Începând cu anul 2018 și până la începutul anului 2026, românii au subscris peste 28 de miliarde de lei în titlurile de stat TEZAUR. Subscrierile din trimestrul 1 din 2026 au depășit 7,75 miliarde lei. Programul a atras peste 650.000 de investitori individuali în această perioadă. În perioada aprilie –mai 2026, dobânzile au mers până la 7,5%, pentru maturități de 1,3 și 5 ani. Acest instrument de economisire se bucură de o popularitate tot mai mare în rândul populației, fiind o alternativă sigură la depozitele bancare.