Ţiriac Leasing a finanţat în primele nouă luni bunuri de 31 milioane euro, în creştere cu 10%

Ţiriac Leasing a finanţat în primele nouă luni bunuri în valoare de 31 milioane de euro, în creştere cu 10% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, 95% fiind autovehicule noi şi rulate, pe fondul unei strategii de dezvoltare a companiei bazate pe finanţarea portofoliului în domeniul auto.
Economica.net - mar, 03 dec. 2013, 10:41
Ţiriac Leasing a finanţat în primele nouă luni bunuri de 31 milioane euro, în creştere cu 10%

Autoturismele reprezintă trei sferturi din valoarea totală a finanţărilor acordate în perioada ianuarie-septembrie, potrivit unui comunicat al companiei, parte a Grupului Ţiriac.

Numărul contractelor de leasing nou încheiate a avansat în primele nouă luni cu 4%, la 1.117 finanţări aprobate, iar portofoliul în sold a ajuns la 62 milioane euro, în urcare cu 10% faţă de perioada similară din 2012.

„Creşterea a venit ca urmare a unei strategii susţinute de dezvoltare a companiei, iniţiată în urmă cu patru ani, care se axează, în principal, pe finanţarea portofoliului în domeniul auto. Acesta reprezintă în continuare un procent semnificativ al activităţii noastre, în ciuda contextului general sensibil. Totodată, din dorinţa de a oferi soluţii în diverse domenii, compania noastră asigură şi finanţare de echipamente în domeniile industriilor, agriculturii şi construcţiilor”, a declarat în comunicat directorul general al companiei, Mircea Dihel.

Firma a finanţat în acest an autoturisme, vehicule comerciale şi de transport persoane de la 29 mărci auto, precun Hyundai, Ford, Dacia, Volkswagen, Mitsubishi, Mercedes-Benz sau Land Rover.

Ţiriac Leasing este membră a Asociaţiei Societăţilor Fianciare – ALB România, organizaţie care reprezintă peste 95% din piaţa locală de leasing.

Te-ar mai putea interesa și
Ofensivă industrială la granița României: După BMW și Mercedes-Benz mizează pe Ungaria
Ofensivă industrială la granița României: După BMW și Mercedes-Benz mizează pe Ungaria
Mercedes-Benz a încheiat o investiție masivă de 1 miliard de euro destinată extinderii și eficientizării fabricii sale din Kecskemet, Ungaria. Recent și rivalii de la BMW au deschis uzina din......
Ce se va întâmpla cu prețurile la lapte și carne în a doua perioada a anului
Ce se va întâmpla cu prețurile la lapte și carne în a doua perioada a anului
România are cel mai mic preț la carnea de porc vândută la poarta fermelor, la lapte trendul este tot negativ, în timp ...
Comisia Europeană a acceptat un plan propus de rețeaua socială X, prin care aceasta se se conformeze cerințelor de transparență impuse de DSA
Comisia Europeană a acceptat un plan propus de rețeaua socială X, prin care aceasta se se conformeze cerințelor de transparență ...
Comisia Europeană, care a amendat anul trecut reţeaua de socializare X a lui Elon Musk cu 120 de milioane de euro pentru ...
Cancelarul Friedrich Merz dă de înțeles că nu se opune ca producătorii auto chinezi să preia fabricile germane care se confruntă cu dificultăți
Cancelarul Friedrich Merz dă de înțeles că nu se opune ca producătorii auto chinezi să preia fabricile germane care ...
Cancelarul german Friedrich Merz a indicat miercuri că nu se opune ca producătorii auto chinezi să preia fabricile auto ...