Toader (SNFP): Funcţionarii de la Finanţe au nevoie de un statut special pentru protecţia în faţa conducerii ierarhice

Funcţionarii publici din Ministerul Finanţelor Publice au nevoie de un statut special în Codul Administrativ, pentru a beneficia de protecţie în faţa contribuabililor şi în faţa conducerii ierarhice din minister, a afirmat vineri, pentru AGERPRES, preşedintele Sindicatului Naţional Finanţe Publice (SNFP), Nicolae-Liviu Toader.
Economica.net - vin, 05 iul. 2019, 13:26
Toader (SNFP): Funcţionarii de la Finanţe au nevoie de un statut special pentru protecţia în faţa conducerii ierarhice

„În acest statut special puteau fi prevăzute anumite prevederi cu referire la protecţia juridică a angajaţilor, atât în faţa contribuabililor, cât şi pe cale ierarhică, faţă de structurile de conducere ale ministerului. Erau prevăzute de fapt drepturi şi obligaţii specifice care putea fi altfel dezvoltate decât la modul general faţă de cum sunt ele prevăzute în statutul funcţionarului public”, a spus preşedintele SNFP.

De asemenea, Toader a susţinut că funcţionarii publici din Ministerul Finanţelor Publice (MFP) au fost profund nemulţumiţi de faptul că Guvernul a eliminat din proiectul Codului Administrativ statutul special sub care aceştia erau plasaţi.

„În şedinţa de săptămâna trecută a Guvernului fusese aprobată o formă a acestui Cod Administrativ care conţinea explicit că funcţionarii publici din cadrul Ministerului Finanţelor Publice şi ai structurilor subordonate beneficiază de statut special. Ulterior, această prevedere a fost retrasă din conţinutul textului de lege şi, pe fondul aşteptărilor mari pe care le aveau angajaţii, s-a produs o oarecare nemulţumire accentuată în rândul lor. Nu e vorba de bani, departe de aceste lucruri, un statut special însemna clar poziţionarea lor faţă de activitatea specifică pe care o desfăşoară, pentru că angajaţii Finanţelor Publice în ansamblu nu desfăşoară o activitate de tip general, cum au aceiaşi funcţionari publici de la primării, de la alte instituţii, ci este o activitate specifică tocmai prin faptul că această instituţie este o instituţie răspunzătoare de alimentarea bugetului de stat”, a completat Nicolae-Liviu Toader.

Reprezentantul funcţionarilor publici din MFP consideră că tocmai lipsa existenţei unui statut special pentru funcţionarii din acest minister creează discrepanţe faţă de alţi funcţionari publici.

„Mai departe, sperăm ca acesta să fie un prim pas pentru începerea negocierilor pentru elaborarea unui astfel de statut. Noi nu renunţăm la nevoia de a avea acest statut şi vom vedea exact cum vom acţiona, ca organizaţie sindicală, pentru a încerca să influenţăm decizia celor abilitaţi în a reintroduce această prevedere. Nu avem decât declaraţia purtătorului de cuvânt al Guvernului, că (renunţarea la statutul special a avut loc – n. r.) dintr-o eroare de formulare şi pentru a nu se crea discrepanţe între funcţionarii publici. Păi tocmai aşa se creează discrepanţe între funcţionarii publici”, a acuzat liderul Sindicatului Naţional Finanţe Publice.

De asemenea, într-un comunicat transmis vineri AGERPRES, organizaţia sindicală şi-a exprimat nemulţumirea faţă de eliminarea prevederilor din Codul Administrativ referitoare la acordarea pentru funcţionarii publici din MFP a unui statut special.

„Pe fondul ultimelor evoluţii privind modificările făcute de Guvern la forma iniţială a Codului Administrativ, prin eliminarea prevederilor referitoare la acordarea statutului special pentru funcţionarii Ministerului Finanţelor Publice şi ai instituţiilor subordonate, Sindicatul Naţional Finanţe Publice SindFISC, organizaţie sindicală naţională specializată în reprezentarea intereselor profesionale ale angajaţilor sistemului instituţional al MFP, îşi exprimă public nemulţumirea pentru modul în care un act normativ negociat, asumat şi aprobat în şedinţa de guvern de săptămâna trecută, a fost modificat pe motiv de ‘eroare de formulare’, conform declaraţiilor oficiale ale purtătorului de cuvânt. În acest context, SindFISC precizează că nu renunţă la demersurile de determinare a decidenţilor abilitaţi să demareze procedurile de elaborare a Statutului Finanţistului şi la prevederea referitoare la posibilitatea de a beneficia de statute speciale a structurilor MFP şi a unităţilor subordonate”, se precizează în comunicatul transmis de sindicaliştii din Ministerul de Finanţe.

Aceştia consideră că acest statut special este necesar pentru buna desfăşurare a activităţii funcţionarilor din MFP, în contextul obligaţiilor specifice suplimentare asumate de aceşti funcţionari.

„Subliniem faptul că, în accepţiunea noastră, statutul la care facem referire este necesar activităţii desfăşurate de angajaţii sistemului instituţional MFP întrucât activitatea desfăşurată de o parte din funcţionari presupune asumarea unor obligaţii specifice, suplimentar celor prevăzute în statutul funcţionarului public şi a legislaţiei conexe, precum: disponibilitate la timp de lucru prelungit, la deplasări frecvente în interiorul ariei normale de competenţă teritorială, dar şi în afara acesteia, ralierea funcţionarilor la valorile şi politicile fiscale promovate de stat”, se menţionează în comunicatul transmis de Sindicatul Naţional Finanţe Publice SindFISC.

Organizaţia sindicală atrage atenţia asupra pericolului unei demobilizări a funcţionarilor publici din MFP în ceea ce priveşte realizarea sarcinilor de serviciu.

„Atragem atenţia că modificările aduse proiectului de Cod Administrativ şi declaraţiile repetate ale unor oficiali pe această temă au fost de natură să inducă în rândul funcţionarilor instituţiei un nivel ridicat de aşteptări cu privire la legiferarea reglementărilor expuse mai sus, iar renunţarea la aceste prevederi este de natură să creeze o stare de nemulţumire în rândul angajaţilor sistemului instituţional MFP, fenomen ce poate genera o demobilizare a personalului în realizarea sarcinilor de serviciu, cu posibile consecinţe negative asupra colectării impozitelor, taxelor şi contribuţiilor la bugetul general consolidat”, notează reprezentanţii sindicaliştilor din Ministerul Finanţelor.

Te-ar mai putea interesa și
Xiaomi anunţă 75.000 de comenzi pentru automobilul electric SU7 şi vrea să livreze 10.000 de unităţi în iunie
Xiaomi anunţă 75.000 de comenzi pentru automobilul electric SU7 şi vrea să livreze 10.000 de unităţi în iunie
Producătorul chinez de smartphone-uri Xiaomi a primit comenzi ferme pentru 75.723 de unităţi din primul său automobil electric, denumit SU7, prescurtarea de la Speed Ultra 7, şi vrea să livreze......
Ministrul Sănătăţii spune că anticoncepţionalele ar putea fi compensate pe bază de prescripţie medicală
Ministrul Sănătăţii spune că anticoncepţionalele ar putea fi compensate pe bază de prescripţie medicală
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat joi că are în vedere un proiect care presupune compensarea tratamentului ...
Varşovia ar putea ajuta Ucraina să repatrieze bărbaţii de vârsta mobilizării
Varşovia ar putea ajuta Ucraina să repatrieze bărbaţii de vârsta mobilizării
Ministrul apărării polonez Wladyslaw Kosiniak-Kamysz a anunţat că ţara sa este pregătită să ajute Ucraina să repatrieze ...
S-a deschis Argeș Mall din Pitești, o investiție de peste 100 de milioane de euro – VIDEO
S-a deschis Argeș Mall din Pitești, o investiție de peste 100 de milioane de euro – VIDEO
Prime Kapital a inaugurat astăzi, 25 aprilie, deschiderea celui mai nou mall din Pitești, județul Argeș. Investiția ...