Tokio va organiza Jocurile Olimpice din 2020

Tokyo va fi gazda Jocurilor Olimpice de vară din 2020, potrivit votului dat sâmbătă la Buenos Aires de membrii Comitetului internaţional olimpic, potrivit Agerpres.
Economica.net - D, 08 sept. 2013, 06:08
Tokio va organiza Jocurile Olimpice din 2020

Victoria a fost obţinută în al doilea tur de scrutin, după ce la prima rundă de vot a fost eliminată a treia candidatură, cea a Madridului. Practic, acest vot a fost repetat, în primul tur Istanbul şi Madrid fiind la egalitate pe locul 2-3, după Tokyo. La revotare, Istanbul a obţinut 49 de sufragii, iar Madrid, numai 45.

În turul doi, şi ultimul, de scrutin, capitala Japoniei a câştigat, la a 3-a candidatură, după ce a mai găzduit JO din 1964.

După anunţarea capitalei nipone, Tokyo, drept gazdă a Jocurilor Olimpice de vară din 2020, ziariştii prezenţi la Buenos Aires, unde se desfăşoară în aceste zile lucrările celei de-a 125-a Sesiuni a Comitetului internaţional olimpic, au aflat şi cum s-a votat pentru a se ajunge la acest rezultat: Tokyo a obţinut 60 de sufragii, iar Istanbul – 36.
A treia candidatură, a Madridului, a fost votată de 26 de membri ai CIO în primul tur de scrutin, tot atâtea câte au fost şi pentru Istanbul în această fază, fiind necesar un balotaj, câştigat de Istanbul, cu 49-45.

Oraşul de pe Bosfor, aflat la a 5-a încercare, a pierdut, însă, la diferenţă apreciabilă în al doilea tur de scrutin, având doar consolarea că se a reuşit să ajungă pentru prima oară în finală.

În acest fel, Japonia organizează, prin oraşele sale, pentru a 3-a oară Jocurile Olimpice, după cele de vară de la Tokyo, din 1964, şi cele de iarnă, de la Sapporo-1972 şi Nagano-1998.

Iată o scurtă prezentare a gazdei Jocurilor celei de-a XXXII-a Olimpiade a epocii moderne:

TOKYO

Populaţie: 13 milioane locuitori. cu aria metropolitană, 36 milioane
Precedente olimpice: JO din 1964
Precedentele candidaturi: 2 – 1960, 2016
Liderul candidaturii: Tsunekazu Takeda
Număr de baze sportive: 36 – 15 existente, 10 vor fi temporare şi demolate după Jocuri
Bugetul comitetului de organizare: 3,42 miliarde dolari
Bugetul infrastructurii: 4,38 miliarde dolari; Tokyo are 4,5 miliarde de dolari „fond de rezervă ospitalitate” în bancă
Sprijinul public: 70 la sută în Tokyo, 67 la sută în restul Japoniei
Date propuse: 24 iulie-9 august
Slogan: „Discover Tomorrow”
Care au fost atuurile: candidatură văzută ca o opţiune sigură, cu cele mai mici riscuri; transport public modern; moştenirea JO-1964; factor sentimental – folosirea JO pentru a ajuta Japonia să-şi revină după cutremurul şi tsunami-ul din 2011; aşezarea compactă a siturilor şi timpul scurt de deplasare; 4,5 miliarde de dolari asiguraţi de pe acum; experienţă în găzduirea unor competiţii majore; piaţă media olimpică majoră; lider al candidaturii şi al CIO, Tsunekazu Takeda, şi CEO al candidaturii Masato Mizuno, cu o popularitate mare între membrii CIO

 

Te-ar mai putea interesa și
GRAFICE Ce stă în spatele scăderii deficitului. Date complete, posibile noi creșteri de taxe. Ministrul Finanțelor, Nazare: Cheltuielile continuă să crească. Fost premier liberal: Mai este sustenabilă situația?
GRAFICE Ce stă în spatele scăderii deficitului. Date complete, posibile noi creșteri de taxe. Ministrul Finanțelor, ...
La un an de la instalarea guvernului condus de premierul Ilie Bolojan, inițial în parteneriat cu PSD, mai apoi doar cu USR, putem avea o imagine de ansamblu asupra singurei mari realizări......
Electrica raportează că profitul său a crescut cu 8,6% în primele șase luni din 2026. Veniturile companiei au depășit 6,1 miliarde de lei
Electrica raportează că profitul său a crescut cu 8,6% în primele șase luni din 2026. Veniturile companiei au depășit ...
Grupul Electrica a înregistrat un profit net de 457,5 milioane de lei în primul semestru din acest an, în creştere cu ...
Transelectrica ia două finanțări în valoare totală de peste 350 de milioane de lei pentru digitalizare și modernizarea RET
Transelectrica ia două finanțări în valoare totală de peste 350 de milioane de lei pentru digitalizare și modernizarea ...
CNTEE Transelectrica S.A. a semnat cu Ministerul Energiei două contracte de finanţare de peste 350 de milioane de lei din ...
Suedia cumpără cu 4,3 miliarde de euro patru fregate franceze
Suedia cumpără cu 4,3 miliarde de euro patru fregate franceze
Guvernul suedez a semnat luni un contract în valoare de 4,3 miliarde de euro pentru achiziţionarea a patru fregate franceze ...