Top constructori autostrăzi în august: orădenii de la Trameco avansează cu A3 spre graniţă, iar grecii de la Aktor surprind pe A10 FOTO VIDEO

Orădenii de la Trameco au înregistrat luna trecută cel mai mare progres de pe şantierele de autostrăzi din România şi se apropie vertiginos cu bucata lor din A3 de graniţa cu Ungaria. Tot luna trecută, grecii de la Aktor au raportat pe lotul lor din Autostrada Sebeş - Turda (A10) un avans surprinzător de mare, după ce au fost criticaţi în repetate rânduri pentru mobilizarea slabă din şantier.
Anemona Andone - J, 12 sept. 2019, 12:36
Top constructori autostrăzi în august: orădenii de la Trameco avansează cu A3 spre graniţă, iar grecii de la Aktor surprind pe A10 FOTO VIDEO

Constructorul orădean Trameco a avut un avans lunar de peste 10 puncte procentuale pe şantierul lotului Biharia – Borş din Autostrada Transilvania (A3), potrivit datelor Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), actualizate pe luna august.

Astfel, gradul de execuţie pe acest lot de la graniţa României cu Ungaria a ajuns luna trecută la 22,29% (tabel jos).

Avansul semnificativ al orădenilor pe tronsonul de 5,35 km al Autostrăzii A3 între Biharia și granița cu Ungaria este surprins şi în imaginile publicate săptămâna aceasta de către Asociaţia Pro Infrastructură (API).

„Antreprenorul (Trameco, parte din grupul Selina) continuă mobilizarea bună, iar avansul este vizibil la fiecare vizită pe care o facem, atât la terasamente, cât și la structurile nodului Biharia și la pasajul peste calea ferată Satu Mare – Oradea”, spun reprezentanţii API.

Aceştia estimează că, dacă se menține ritmul, sunt șanse ca mini-autostrada să fie inaugurată în vara anului viitor.

De asemenea, potrivit unui videoclip postat de grupul Selina, constructorul orădean aşterne deja asfalt pe unele porţiuni.

Locul secund în topul constructorilor după progresele din august este ocupat în mod surprinzător de către grecii de la Aktor. Aceştia au raportat doar pentru luna trecută un avans de 5,37 puncte procentuale, dublu faţă de cel pe care îl înregistraseră tot anul până atunci. Astfel, stadiul lucrărilor pe lotul 2 din Autostrada Sebeş – Turda a ajuns în august la 57,21%.

Potrivit unor pasionaţi de infrastructură, avansul semnificativ din august de pe acest lot se explică prin subcontractarea de lucrări către firma românească Marcu & Company. De altfel, aceeaşi firmă românească a lucrat anul acesta şi pentru italienii de la Pizzarotti, pe vremea când aceştia raportau progrese mari pe lotul 1 din Autostrada Sebeş – Turda.

Amintim că ministrul Transporturilor Răzvan Cuc a criticat anterior constructorul grec Aktor pentru mobilizarea slabă din şantier, ameninţând chiar cu rezilierea contractului.

Podiumul constructorilor din august este completat de italienii de la Astaldi, care continuă să aibă o mobilizare bună pe lotul lor din Autostrada Câmpia Turzii – Târgu Mureş (A3). Cu un avans de 3,35 puncte procentuale, constructorul italian a ajuns luna trecută la un grad de execuţie de 74,21%.

Progrese semnificative au fost raportate luna trecută şi pe loturile 3 şi 4 din Autostrada Lugoj – Deva. Dacă pe lotul 4 a fost admisă recepţia, pe lotul 3 s-a ajuns la rezilierea contractului cu constructorii spanioli, la un grad de execuţie de 97,50%.

În cazul altor proiecte monitorizate de ECONOMICA.NET, unde nu au fost desemnaţi deocamdată consultanţi privaţi, este posibil să nu fi fost actualizate datele CNAIR.

FOTO: Tronsonul Biharia – Borş din Autostrada Transilvania, constructor Trameco (sursa: Asociaţia Pro Infrastructură)

Te-ar mai putea interesa și
Incident la rețeaua de gaze din București. Sute de consumatori nu au acum gaze
Incident la rețeaua de gaze din București. Sute de consumatori nu au acum gaze
223 de consumatori casnici din Sectorul 3 al Capitalei sunt afectaţi, sâmbătă, de întreruperea alimentării cu gaze a instalaţiei comune de utilizare, ca urmare a unui incident....
Apple sau Samsung? Iată Top 10 ale celor mai vândute modele de telefoane din T3 2025
Apple sau Samsung? Iată Top 10 ale celor mai vândute modele de telefoane din T3 2025
Samsung și Apple și-au împărțit fiecare câte cinci locuri în top 10, contribuind cu 20% la volumul global de smartphone-uri ...
ANM: Vânt moderat în București sâmbătă și duminică. Maximele termice vor ajunge la 6-7 grade Celsius
ANM: Vânt moderat în București sâmbătă și duminică. Maximele termice vor ajunge la 6-7 grade Celsius
Cerul va fi variabil la Bucureşti, se va semnala ceaţă, iar vântul va sufla moderat, cu viteze de până la 40 km/h în ...
Scandal nou de corupție în Ucraina. Agenția anticorupție acuză mai mulți parlamentari că au luat mită și anunță că a fost împiedicată să percheziționeze mai multe sedii oficiale
Scandal nou de corupție în Ucraina. Agenția anticorupție acuză mai mulți parlamentari că au luat mită și anunță ...
Agenţia anticorupţie a Ucrainei (NABU) a acuzat sâmbătă mai mulţi deputaţi că au acceptat mită în schimbul voturilor ...