Top constructori cale ferată: Porr, FCC și Alstom au avut cele mai mari progrese în august

Topul constructorilor de cale ferată este dominat și în luna august de austriecii de la Porr. Aceștia sunt urmați în clasament de asocierile reprezentate de spaniolii de la FCC și francezii de la Alstom.
Anemona Andone - mar, 20 sept. 2022, 21:57
Top constructori cale ferată: Porr, FCC și Alstom au avut cele mai mari progrese în august

Constructorul austriac Porr a raportat în luna august cel mai mare progres de pe marile șantiere de reabilitare cale ferată din România, de aproape 3 puncte procentuale. Astfel, aceștia au depășit pragul de 30% la lucrările pentru redeschiderea circulației feroviare directe București – Giurgiu. Noul pod de la Grădiștea ar urma să fie dat în folosință anul viitor, conform estimărilor oficialilor CFR Infrastructură.

progrese calea ferata august 2022

 

 

 

 

 

În clasament urmează asocierea condusă de spaniolii de la FCC Construccion, cu un avans de aproape 2 puncte procentuale pe șantierul de reabilitare a celor 40,88 km de clare ferată între Gurasada și Simeria. Realizate în proporție de aproape două treimi, lucrările pe această secțiune din coridorul IV paneuropean ar trebui finalizate în septembrie anul viitor.

Podiumul este completat de asocierea Alstom Transport – Aktor Technical Societe Anonyme – Arcada Company – Euro Construct Trading 98, denumită Asocierea RailWorks. Aceasta a raportat un progres de 1,51 puncte procentuale pe subsecțiunile Brașov – Apața și Cața – Sighișoara, după mai multe luni de stagnare/lipsă de raportări. Lucrările pe cele două loturi din calea ferată Brașov – Sighișoara sunt realizate în proporție de peste 15% și au ca termen de finalizare aprilie 2024.

Mai departe, italienii de la WeBuild au avut un avans de 1,21 puncte procentuale la lucrările de reabiltate pe lotul Bârzava – Ilteu (36,04 km). Cel mai avansat șantier de cale ferată dintre cele monitorizate de ECONOMICA.NET, cu un grad de execuție de peste 78%, are ca termen de finalizare a lucrărilor luna martie 2023. Rămâne de văzut dacă italienii care au câștigat cele mai multe contracte noi de cale ferată din România vor reuși să se încadreze în termen.

Și pe lotul vecin, km 614 – Bârzava, același constructor italian a raportat luna trecută un progres de peste 1 punct procentual. Lucrările de reabilitate a celor 41,91 km sunt realizate în proporție de peste 74% și au ca termen de finalizare tot luna martie a anului viitor, potrivit datelor de pe site-ul CFR Infrastructură.

Un avans de 0,7 puncte procentuale a mai fost înregistrat în august pe subsecțiunea Apața – Cața din cadrul liniei de cale ferată Brașov – Sighișoara. Asocierea RailWorks, reprezentată de grecii de la Aktor, a depășit pragul de 10% în execuția lucrărilor pe cei 28 de kilometri, cu termen de finalizare în noiembrie 2024.

Te-ar mai putea interesa și
Transelectrica ia două finanțări în valoare totală de peste 350 de milioane de lei pentru digitalizare și modernizarea RET
Transelectrica ia două finanțări în valoare totală de peste 350 de milioane de lei pentru digitalizare și modernizarea ...
CNTEE Transelectrica S.A. a semnat cu Ministerul Energiei două contracte de finanţare de peste 350 de milioane de lei din Fondul pentru Modernizare pentru investiţii în digitalizarea şi......
Suedia cumpără cu 4,3 miliarde de euro patru fregate franceze
Suedia cumpără cu 4,3 miliarde de euro patru fregate franceze
Guvernul suedez a semnat luni un contract în valoare de 4,3 miliarde de euro pentru achiziţionarea a patru fregate franceze ...
Premier Energy Group țintește venituri de 1,5 miliarde de euro pentru tot anul 2026, după ce a raportat o creștere de 10% a cestora în primele șase luni
Premier Energy Group țintește venituri de 1,5 miliarde de euro pentru tot anul 2026, după ce a raportat o creștere de ...
Compania de utilități și infrastructură energetică Premier Energy Group raportează o performanță operațională și ...
Guvernul a schimbat modul de recompensare și sancționare a angajaților ANAF. Ministerul Finanțelor susține că astfel au fost introduse rezultate măsurabile și criterii clare
Guvernul a schimbat modul de recompensare și sancționare a angajaților ANAF. Ministerul Finanțelor susține că astfel ...
Ministerul Finanțelr anunță că Guvernul a adoptat astăzi, la propunerea sa, Hotărârea privind metodologia de stabilire ...