Top constructori cale ferată: Porr, FCC și WeBuild au avut cele mai mari progrese în decembrie

Austriecii de la Porr revin pe primul loc în topul constructorilor de cale ferată, cu un avans spectaculos în luna decembrie. Ei sunt urmați la mare distanță de spaniolii de la FCC și italienii de la WeBuild.
Anemona Andone - D, 05 feb. 2023, 09:57
Top constructori cale ferată: Porr, FCC și WeBuild au avut cele mai mari progrese în decembrie

Constructorul austriac Porr a avut un progres foarte mare, de circa 12 puncte procentuale, pe lotul din calea ferată București – Giurgiu. Contractul ce include și noul pod de la Grădiștea a ajuns la un stadiu fizic de peste 48%, potrivit celor mai recente date ale CFR Infrastructură. Lucrările pentru redeschiderea circulației între Vidra și Comana sunt estimate să fie finalizate în iulie 2023.

Mai departe, asocierea condusă de spaniolii de la FCC a raportat un avans de 1,3 puncte procentuale pe lotul Gurasada – Simeria. Lucrările de reabilitare a celor aproape 41 de kilometri de cale ferată sunt realizate în proporție de peste 72% și au ca termen de finalizare luna ianuarie 2024.

 

 

 

 

 

Podiumul este completat cu asocierea condusă italienii de la WeBuild, care a avut un progres de 1,2 puncte procentuale pe lotul km 614 – Bârzava. Lucrările pe cei aproape 42 de kilometri sunt executate în proporție de peste 81% și ar urma să fie finalizate în martie 2024, conform celor mai recente date de pe site-ul CFR Infrastructură.

În clasament urmează asocierea Aktor – Alstom – Arcada, cu un avans de 0,5 puncte procentuale pe lotul Apața – Cața al tronsonului Brașov – Sighișoara. Lucrările pe cei 28 de kilometri sunt realizate în proporție de 14%.

Un progres de 0,09 puncte procentuale a fost raportat și pe capetele acestui tronson, respectiv Brașov – Apața și Cața – Sighișoara. Stadiul fizic al lucrărilor a ajuns aici la 19,37%.

Pe restul șantierelor monitorizate, nu au fost înregistrate modificări față de luna precedentă.

FOTO – VIDEO: Pod Grădiștea (Sursa: YouTube Ionuț Ivașca)

Te-ar mai putea interesa și
Combaterea muncii la negru şi la „gri” – prioritate pentru guvernul Niculescu – program de guvernare
Combaterea muncii la negru şi la „gri” – prioritate pentru guvernul Niculescu – program de guvernare
"Reformăm Inspecţia Muncii în 12 luni și facem din combaterea muncii la negru și a muncii subdeclarate o prioritate: integrăm sistemele digitale, coordonăm cu ANAF controale bazate pe risc și......
Program guvernare – „Primării fără hârtii”. Comunicarea dintre administraţiile centrală şi locală devine exclusiv electronică
Program guvernare – „Primării fără hârtii”. Comunicarea dintre administraţiile centrală şi locală ...
Serviciile publice vor fi reproiectate pe "evenimente de viaţă", livrate prin portalul unic al statului (Single Digital ...
Program guvernare – Guvernul vrea să investească până la 1,5 miliarde de euro pentru reducerea pierderilor de apă
Program guvernare – Guvernul vrea să investească până la 1,5 miliarde de euro pentru reducerea pierderilor de apă
Guvernul intenţionează să investească până la 1,5 miliarde de euro pentru lucrări de retenţie, protecţie şi reducerea ...
Ciucu anunţă selecţii pentru CA-urile companiilor municipale ale PMB
Ciucu anunţă selecţii pentru CA-urile companiilor municipale ale PMB
Primarul Capitalei, Ciprian Ciucu, anunţă selecţii pentru consiliile de administraţie ale companiilor municipale. Pe ...