Topul celor mai competitive state din lume: România ocupă locul 53 şi devansează Ungaria, Bulgaria şi Slovenia

România ocupă locul 53 în topul celor mai competitive 140 de state din lume, în urcare cu şase poziţii faţă de anul trecut, informează un comunicat de presă al Forumului Economic Mondial (WEF).
Economica.net - mie, 30 sept. 2015, 06:00
Topul celor mai competitive state din lume: România ocupă locul 53 şi devansează Ungaria, Bulgaria şi Slovenia

Scorul general obţinut de România este de 4,32 puncte (în creştere faţă de 4,30 puncte anul trecut) pe o scară de la unu la şapte. Înaintea României se află state precum Cehia (31), Polonia (locul 41), Rusia (45) şi Turcia (51). România devansează însă ţări precum Bulgaria (54), Slovenia (59), Ungaria (63) şi Slovacia (67).

Potrivit autorilor raportului, România are scoruri mici la indicatorii privind sofisticarea afacerilor (unde se clasează pe locul 88 în lume) dar şi la instituţii şi infrastructură (ambele locul 86 în lume). În schimb, România se clasează cel mai bine la capitolul mediu macroeconomic, unde ocupă locul 34 în lume, şi mărimea pieţei, locul 43.

În topul celor mai competitive state din lume, Elveţia şi-a păstrat poziţia de lider mondial pentru al şaselea an consecutiv (cu un scor de 5,8 puncte), urmată de Singapore, SUA, Germania, Olanda, Japonia, Hong Kong, Finlanda, Suedia şi Marea Britanie. La coada clasamentului se regăsesc Mauritania (locul 138 cu 3 puncte), Ciad (locul 139) şi Guineea (locul 140 cu 2,8 puncte).

Pe ansamblu, raportul anual publicat de World Economic Forum (WEF) susţine că ţările din întreaga lume suferă de pe urma încetinirii ritmului de creştere a productivităţii care afectează expansiunea economică. WEF subliniază că avansul economiei mondiale nu pare să revină la nivelele de dinaintea crizei financiare globale din 2007/2008. În plus, incertitudinile legate de încetinirea economiilor emergente, în special China, ar putea modifica traiectoria de creştere a economiei mondiale.

‘În loc să se adapteze la această nouă normalitate, ţările trebuie să-şi intensifice eforturile pentru a accelera creşterea economică. Există semnale că pe lângă diminuarea acumulării de capital ca urmare a reducerii investiţiilor, în ultimul deceniu productivitatea a stagnat şi chiar a scăzut’, a declarat preşedintele executiv al WEF, Klaus Schwab.

Forumul Economic Mondial (WEF) a prezentat miercuri Raportul Competitivităţii Globale 2015-2016, care clasează 140 de ţări din întreaga lume pe baza unor criterii precum instituţiile şi politicile guvernamentale dar şi eficienţa pieţei muncii şi pieţele financiare.

Te-ar mai putea interesa și
Avertisment oficial pentru investitorii în criptomonede: Viitorul nu arată bine! Peste 500.000 de români sunt activi pe piață
Avertisment oficial pentru investitorii în criptomonede: Viitorul nu arată bine! Peste 500.000 de români sunt activi pe ...
Un înalt oficial al Băncii Internaționale a Reglementelor (engl. Internation Bank of Settlements sau BIS) atrage atenția asupra celor mai noi vedete din piața de criptomonede, așa numite......
MAE anunță că un atac DDOS a țintit în această noapte platformele eViza și eConsulat. Toate sistemele Ministerului funcționează acum normal
MAE anunță că un atac DDOS a țintit în această noapte platformele eViza și eConsulat. Toate sistemele Ministerului ...
Ministerul Afacerilor Externe informează că, în după-amiaza zilei de 13 martie şi la începutul nopţii de 14 martie, ...
Proprietăți tradiționale din Maramureș, scoase la vânzare prin Romania Sotheby’s International Realty. Case tradiționale restaurate, domenii și conace își caută noi proprietari (FOTO)
Proprietăți tradiționale din Maramureș, scoase la vânzare prin Romania Sotheby’s International Realty. Case tradiționale ...
Mai multe proprietăți unice, de la case tradiționale până la domenii care funcționează ca mici sate sau un superb ...
Dumitru Chisăliță (AEI): Europa rămâne vulnerabilă la șocurile geopolitice din regiuni îndepărtate. Petrolul continuă să fie un element central al economiei sale
Dumitru Chisăliță (AEI): Europa rămâne vulnerabilă la șocurile geopolitice din regiuni îndepărtate. Petrolul continuă ...
Europa rămâne vulnerabilă la şocurile geopolitice din regiunile îndepărtate şi deşi investeşte în energia regenerabilă, ...