Trenul de Otopeni: CFR anunță transbordarea auto între Mogoșoaia și Balotești, pentru lucrări de dublare a liniei

Compania Naţională de Căi Ferate „CFR" SA informează că, în perioada 22.05.2020, de la ora 20.30 - 25.05.2020, ora 05.10, între stațiile Mogoșoaia și Balotești se vor desfășura lucrări la infrastructura feroviară, pentru montarea unui schimbător nou de cale, lucrări care se vor executa cu închiderea totală a traficului feroviar pe distanța Mogoșoaia - Balotești.
Economica.net - J, 21 mai 2020, 13:08
Trenul de Otopeni: CFR anunță transbordarea auto între Mogoșoaia și Balotești, pentru lucrări de dublare a liniei

CFR SA menționează faptul că, pentru asigurarea continuității circulației feroviare pe relația București Nord – Urziceni, reprezentanții firmei care execută lucrările vor asigura transbordare auto între București Nord și Balotești, iar personalul SNTFC CFR Călători, din Gara de Nord și din Hm. Balotești, va informa și îndruma călătorii spre punctele de îmbarcare în mijloacele auto.

„În final, facem precizarea că lucrările sus-menționate fac parte din contractul de lucrări pentru Dublarea liniei de cale ferată între staţiile Mogoşoaia şi Baloteşti (proiectare şi execuţie)finanțate de la Bugetul de Stat”, au mai spus reprezentanții CFR SA.

Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA şi societatea SC Porr Construct SRL au semnat în aprilie 2019 contractul pentru dublarea liniei de cale ferată între staţiile Mogoşoaia şi Baloteşti, un proiect în valoare de 50,5 milioane lei, a anunțat atunci CFR SA.

„Durata de realizare a acestei investiţiei este, conform contractului, de 17 luni şi include cele două etape de implementare, elaborarea proiectului tehnic şi execuţia lucrărilor de infrastructură şi suprastructură feroviară pe întregul traseu, în lungime de aproximativ 8 kilometri. Proiectul dublarea liniei de cale ferată între staţiile Mogoşoaia şi Baloteşti reprezintă prima lucrare de dublare a unei linii de cale ferată realizată, după 1989 pe reţeaua feroviară, exclusiv din fonduri de la Bugetul de Stat”, preciza CFR SA.

Prin finalizarea acestui obiectiv de investiţii „Dublarea liniei de cale ferată Mogoşoia – Baloteşti”, parte integrantă a programului de Modernizare a liniei Bucureşti Nord – Aeroportul Internaţional Henri Coandă Bucureşti, CFR SA va asigura o creştere a calităţii serviciilor de transport feroviar, prin introducerea de trenuri cu mers cadenţat, cu o frecvenţă convenabilă transportului de călători de navetă, favorabilă transportului de călători spre şi de la Aeroport, fără a influenţa traficul de călători de lung parcurs sau traficul de marfă pe relaţia Bucureşti – Urziceni.

Te-ar mai putea interesa și
Alexandru Rogobete (PSD) avertizează că sistemul de finanțare al spitalelor se confruntă cu un dezechilibru major. Este posibil ca de la 1 octobrie ambulanțele să rămână fără bani de combustibili
Alexandru Rogobete (PSD) avertizează că sistemul de finanțare al spitalelor se confruntă cu un dezechilibru major. Este ...
Sistemul de finanţare a spitalelor, în special unităţile de primiri urgenţe, se confruntă cu un dezechilibru major, existând riscul ca de la 1 octombrie ambulanţele să rămână fără bani......
Reacție după AGEA Nuclearelectrica de ieri. Nova Power & Gas: Tranzacția cu terenul de la Doicești s-a încheiat la cea mai mică dintre evaluările disponibile pe piață. Am suportat costuri aferente proiectului de 19,5 milioane de euro
Reacție după AGEA Nuclearelectrica de ieri. Nova Power & Gas: Tranzacția cu terenul de la Doicești s-a încheiat ...
Nuclearelectrica a anunțat ieri acționarii și investitorii de la Bursa de Valori București că, în cadrul Adunării ...
Beijingul avertizează că va anula întâlnirea dintre Donald Trump și Xi Jinping, dacă SUA vor aproba noi vânzări de armament către Taiwan
Beijingul avertizează că va anula întâlnirea dintre Donald Trump și Xi Jinping, dacă SUA vor aproba noi vânzări de ...
China a transmis Statelor Unite că intenţionează să anuleze o întâlnire planificată între liderii celor două ţări, ...
Tesla anunță că aduce camionul electric Semi în Europa, după aproape zece ani de întârzieri
Tesla anunță că aduce camionul electric Semi în Europa, după aproape zece ani de întârzieri
Tesla intenţionează să lanseze camionul electric Semi pe piaţa europeană, extinzând modelul dincolo de America de Nord ...