Transfond pune la dispoziţia instituţiilor financiar-bancare din România plata cu telefonul mobil

Transfond oferă, din 24 septembrie, posibilitatea iniţierii simplificate de plăţi între două conturi deschise la bănci diferite, utilizând doar numărul de telefon mobil al beneficiarului plăţii, prin intermediul serviciului AliasPay disponibil permanent, informează instituţia.
Economica.net - J, 24 sept. 2020, 12:56
Transfond pune la dispoziţia instituţiilor financiar-bancare din România plata cu telefonul mobil

Această facilitate va fi oferită consumatorilor finali (persoane fizice sau juridice) prin intermediul băncilor/furnizorilor de servicii de plată care vor participa la serviciul AliasPay. Aceştia au la dispoziţie începând de joi documentaţia AliasPay, ca parte integrantă a Regulilor de sistem ale SENT (Casa de Compensare a plăţilor interbancare în lei şi în euro, administrată de Transfond).

„Aşadar, accesul consumatorilor finali de servicii financiare la AliasPay este determinat de aderarea în prealabil a propriilor bănci/furnizori de servicii de plată la acest serviciu. AliasPay este un serviciu de tip SPL (Standardised Proxy Lookup) care permite iniţierea de plăţi pe baza unui alias (numărul de telefon mobil) pe care cel care face plata îl cunoaşte la momentul iniţierii acesteia. AliasPay realizează corelarea, pentru furnizorii de servicii de plată, între alias şi numărul de cont IBAN al beneficiarului plăţii. În implementarea serviciului, Transfond a utilizat schema SPL a Asociaţiei Române a Băncilor”, se precizează într-un comunicat Transfond remis joi.

Potrivit sursei citate, AliasPay va fi alimentat de către banca beneficiarului şi interogat de către banca iniţiatorului unei plăţi.

Nivelul de securitate şi disponibilitate al serviciului este similar cu cel asigurat pentru funcţionarea Casei de compensare a plăţilor interbancare, Transfond punând la dispoziţie, de asemenea, un timp de răspuns la interogări mai mic de 2 secunde.

„Printre avantajele utilizării soluţiei AliasPay de către băncile/furnizorii de servicii de plată se numără: costuri reduse cu reţelele de comunicaţii (reutilizare TFDNet), siguranţă operaţională, eficienţă, asigurarea interoperabilităţii la nivel SEPA fără a necesita dezvoltări de către participant, arhivare electronică, HelpDesk disponibil 24/7/365. Avantajul major pentru consumatorul final este reprezentat de iniţierea unei plăţi pe baza contactelor din agenda telefonică, fără cunoaşterea IBAN-ului beneficiarului.

„Suntem încrezători că furnizorii de servicii de plată din România vor vedea potenţialul acestui serviciu atât din punct de vedere al fidelizării clienţilor actuali, prin oferirea unei experienţe de plată facilă şi confortabilă, aliniată cu cele mai moderne standarde europene şi internaţionale în domeniu, cât şi din punct de vedere al atragerii de noi clienţi, care apreciază un portofoliu de servicii inovatoare, cum este şi AliasPay, având ca elemente definitorii simplitatea şi eficienţa. Transfond rămâne alături de comunitatea financiar-bancară, în identificarea şi oferirea celor mai potrivite servicii cu valoare adăugată care să susţină dezvoltarea continuă a pieţei plăţilor electronice din România”, a declarat Sabin Carantină, director general al Transfond.

Transfond este administratorul şi operatorul Casei de Compensare Automată a plăţilor comerciale interbancare. Activitatea principală constă în furnizarea de servicii instituţiilor financiare şi financiar-bancare, în ceea ce priveşte plăţile interbancare de retail în moneda locală şi în euro, atât naţional cât şi transfrontalier.

Te-ar mai putea interesa și
Guvern: MIPE solicită coordonatorilor de reforme şi investiţii să finalizeze până la 30 iulie sarcinile restante la cererea de plată 5 din PNRR
Guvern: MIPE solicită coordonatorilor de reforme şi investiţii să finalizeze până la 30 iulie sarcinile restante la ...
Executivul a analizat, joi, o notă privind stadiul îndeplinirii Sarcinii de Guvern referitoare la transmiterea documentelor în vederea depunerii Cererii de Plată nr. 5 din PNRR, Ministerul......
Sindicat STB: 800 de angajaţi vor fi daţi afară în perioada următoare; 200 pot opta pentru plecări voluntare
Sindicat STB: 800 de angajaţi vor fi daţi afară în perioada următoare; 200 pot opta pentru plecări voluntare
Societatea de Transport Bucureşti (STB) are în prezent 9.504 de salariaţi, iar 800 vor fi disponibilizaţi în cadrul ...
Un nou împrumut al României. Finanţele au luat peste 800 de milioane de lei de la bănci – date BNR 23 iulie 2026
Un nou împrumut al României. Finanţele au luat peste 800 de milioane de lei de la bănci – date BNR 23 iulie 2026
Ministerul Finanţelor (MF) a împrumutat, joi, 802,2 milioane lei de la bănci, printr-o emisiune de obligaţiuni de tip ...
VIDEO Faimoasă gară din București, demolată. Deși avea peste 60 de ani, era în stare bună
VIDEO Faimoasă gară din București, demolată. Deși avea peste 60 de ani, era în stare bună
Au început lucrările de demolare a clădirii stației CFR Progresul din București, potrivit unor imagini postate joi în ...