Transgaz cere 554,3 milioane de euro din Fondul pentru Modernizare pentru realizarea a șapte proiecte

Societatea Naţională de Transport al Gazelor Naturale Transgaz a depus, vineri, la Ministerul Energiei, aplicaţii pentru şapte proiecte neprioritare aferente Fondului pentru Modernizare, în sesiunea 2 din acest an, a anunţat compania, transmite Agerpres.
AGERPRES - vin, 11 aug. 2023, 18:47
Transgaz cere 554,3 milioane de euro din Fondul pentru Modernizare pentru realizarea a șapte proiecte

Conform sursei citate, valoarea totală solicitată pentru finanţarea din Fondul pentru Modernizare este de circa 554,3 milioane de euro.

„Pentru dezvoltarea durabilă a infrastructurii de transport gaze naturale din România, SNTGN Transgaz SA şi-a asumat prin Planul de Dezvoltare a Sistemului Naţional de Transport (SNT) al gazelor naturale (PDSNT) 2022-2031, revizuit şi aprobat de ANRE, un amplu program investiţional, cu proiecte de investiţii estimate la aproximativ 3,2 miliarde de euro, investiţii care permit alinierea SNT la cerinţele de transport şi operare europene, la cele ale Acordului Verde European privind decarbonizarea”, susţin reprezentanţii companiei.

Conform sursei citate, obiectivul comun al acestor investiţii îl reprezintă consolidarea rolului României în sectorul gazier european şi regional.

„Aceasta consolidare înseamnă şi prosperitate, creşterea calităţii vieţii cetăţenilor şi creşterea atractivităţii pentru investitori, care vor avea acces la o reţea modernizată de gaze naturale, într-o ţară cu resurse bogate şi cu opţiuni suficiente pentru aprovizionarea cu gaze naturale. Prin investiţiile deja realizate şi cele ce se vor realiza de către Transgaz, ţara noastră a contribuit şi contribuie activ şi în mod responsabil la consolidarea securităţii energetice europene şi regionale”, se mai precizează în comunicat.

Cele şapte proiecte menţionate sunt: Conducta de transport gaze naturale pentru alimentarea CET Mintia (acoperind şi alţi consumatori industriali şi casnici), Creşterea capacităţii de transport a SNT şi a siguranţei aprovizionării cu gaze naturale a Sucursalei Electrocentrale Işalniţa (judeţul Dolj) şi a Sucursalei Electrocentrale Turceni (judeţul Gorj), Conducta de transport gaze naturale Jupa – Băile Herculane – Orşova – Prunişor.

Pe lista de proiecte se mai află: Conducta de transport gaze naturale Mihai Bravu – Siliştea şi transformarea în conducta godevilabilă, Conducta de transport gaze naturale Tetila – Horezu – Râmnicu Vâlcea, Conducta de transport gaze naturale Marea Neagra-Podişor şi Conducta de transport gaze naturale Gherceşti – Jitaru.

SNTGN Transgaz SA‚ este operatorul tehnic al Sistemului Naţional de Transport (SNT) al gazelor naturale care asigura îndeplinirea în condiţii de eficientă, transparenţă, siguranţă, acces nediscriminatoriu şi competitivitate a strategiei naţionale privind transportul intern şi internaţional al gazelor naturale, dispecerizarea acestora precum şi cercetarea şi proiectarea în domeniu, cu respectarea cerinţelor legislaţiei europene şi naţionale, a standardelor de calitate, performanţă, mediu şi dezvoltare durabilă.

Te-ar mai putea interesa și
VIDEO Produsul neobișnuit care va fi adus de Lidl. Va avea același succes?
VIDEO Produsul neobișnuit care va fi adus de Lidl. Va avea același succes?
Lidl lansează un accesoriu mai puțin obișnuit și destul de amuzant,dar care ar putea avea un succes asemănător cu cel al altor produse lansate în trecut...
Tek Enerji din Turcia va instala 100 MW în fotovoltaic în România până la sfârșitul anului
Tek Enerji din Turcia va instala 100 MW în fotovoltaic în România până la sfârșitul anului
Tek Enerji a plasat România în centrul strategiei sale de creștere internațională și își propune să atingă o capacitate ...
Un om a fost ucis când încerca să pătrundă pe proprietatea lui Trump de la Mar-a-Lago
Un om a fost ucis când încerca să pătrundă pe proprietatea lui Trump de la Mar-a-Lago
Secret Service, care asigură protecţia celor mai înalţi demnitari americani, a anunţat că agenţii săi au împuşcat ...
Aderarea României la euro trebuie să devină proiect de țară – europarlamentar. Ce a spus Isărescu despre adoptarea monedei euro
Aderarea României la euro trebuie să devină proiect de țară – europarlamentar. Ce a spus Isărescu despre adoptarea ...
Aderarea României la zona euro trebuie să devină noul proiect de țară al apartenenței noastre la Uniunea Europeană, ...