Transgaz: Lucrările la gazoductul Ungheni-Chişinău sunt în grafic şi vor fi gata în primul semestru din acest an

Transgaz dă asigurări că lucrările la gazoductul Ungheni-Chişinău sunt în grafic şi vor fi gata în prima jumătate a acestui an, în replică la o serie de articole apărute în presa din Republica Moldova, potrivit cărora conducta va fi finalizată abia anul viitor, se arată într-un comunicat remis, miercuri, AGERPRES.
Economica.net - mie, 15 ian. 2020, 14:04
Transgaz: Lucrările la gazoductul Ungheni-Chişinău sunt în grafic şi vor fi gata în primul semestru din acest an

„Referitor la articolele „Conducta Iaşi – Ungheni – Chişinău va fi pregătită în 2021 pentru livrarea de gaze naturale din România în Republica Moldova” (agora.md), „Gazoductul Iaşi – Ungheni – Chişinău ar putea fi dat în exploatare abia în anul 2021″(jurnaltv.md), „Transgaz din România amână pentru 2021 finalizarea conexiunii gaziere cu Republica Moldova” (mold-street.com), „Gazoductul Iaşi – Ungheni nu va fi dat în exploatare nici în 2020″ (deschide.md), pentru corecta informare a tuturor celor interesaţi, SNTGN Transgaz SA consideră necesare şi relevante următoarele clarificări: Lucrările de execuţie la gazoductul Ungheni – Chişinău sunt în grafic pe toate loturile, termenul de finalizare fiind semestrul I 2020”, se arată în comunicat.

Până la finalizarea proiectului „Dezvoltări ale SNT în zona de Nord-Est a României în scopul îmbunătăţirii aprovizionării cu gaze naturale a zonei precum şi a asigurării capacităţii de transport spre/dinspre Republica Moldova” (termen de finalizare anul 2021), capacitatea de transport prin Sistemul Naţional de Transport gaze naturale existent în România şi gazoductul Iaşi-Ungheni – Chişinău, dinspre ţara noastră spre Republica Moldova, va fi de 1,5 milioane mc/zi, mai spun reprezentanţii Transgaz.

„După finalizarea proiectului „Dezvoltări ale SNT în zona de Nord-Est a României în scopul îmbunătăţirii aprovizionării cu gaze naturale a zonei precum şi a asigurării capacităţii de transport spre/dinspre Republica Moldova, capacitatea de transport dinspre România spre Republica Moldova, va fi de 1,5 până la 2,2 miliarde mc/an aşa cum s-a convenit cu autorităţile guvernamentale din Republica Moldova, respectiv de 4 până la 6 milioane mc/zi”, arată comunicatul.

SNTGN Transgaz SA este operatorul tehnic al Sistemului Naţional de Transport (SNT) şi răspunde de funcţionarea acestuia în condiţii de calitate, siguranţă, eficienţa economică şi protecţie a mediului înconjurător. În îndeplinirea misiunii asumate, compania desfăşoară activitatea de transport gaze naturale în conformitate cu prevederile legislaţiei şi reglementărilor europene şi naţionale în vigoare privind transportul gazelor naturale prin conducte.

Te-ar mai putea interesa și
Mihai Manole, Tema Energy: Dacă România poate oferi energie și conectivitate, are șanse reale să atragă investiții de milioane de euro pentru fiecare MW construit
Mihai Manole, Tema Energy: Dacă România poate oferi energie și conectivitate, are șanse reale să atragă investiții ...
Proiectele de centre de date anunțate în România în 2025 și 2026 ar putea transforma radical piața locală și atrage investiții de milioane de euro pentru fiecare MW de capacitate......
Scandalul practicilor înșelătoare de finanțare obligă marile grupuri auto să facă provizioane pentru despăgubiri
Scandalul practicilor înșelătoare de finanțare obligă marile grupuri auto să facă provizioane pentru despăgubiri
Puțin cunoscut în România, scandalul practicilor înșelătoare de finanțare auto din Marea Britanie a generat deja multe ...
Laptele va fi tot mai puțin și mai scump în anii ce vin. Prețurile ar putea crește cu peste 30% în patru ani
Laptele va fi tot mai puțin și mai scump în anii ce vin. Prețurile ar putea crește cu peste 30% în patru ani
Pentru că fermierii renunță la vaci din motive precum creșterea costurilor sau îmbătrânirea populației, producția ...
Profesorii au făcut aproape un sfert de miliard de lei din meditații anul trecut, doar din ce au declarat la Fisc. Numai în București-Ilfov, Cluj și Brașov s-a strâns jumătate din suma totală – analiză exclusivă
Profesorii au făcut aproape un sfert de miliard de lei din meditații anul trecut, doar din ce au declarat la Fisc. Numai ...
Suma totală declarată de profesorii din ţara noastră la Fisc că au obţinut-o din meditaţii se ridică la 225 de milioane ...