Transportatorii despre proiectul de HG privind RCA: Mulţumiţi nu suntem, dar acceptăm această soluţie de compromis

Transportatorii nu sunt mulţumiţi de tarifele maximale la RCA stabilite în proiectul de Hotărâre de Guvern dar acceptă soluţia de compromis, urmând a declanşa acţiuni de protest pe 2 noiembrie dacă acesta nu este adoptat, a declarat, joi, pentru Agerpres, Vasile Ştefănescu, preşedintele Confederaţiei Operatorilor şi Transportatorilor Autorizaţi din România (COTAR).
Economica.net - joi, 27 oct. 2016, 12:18
Transportatorii despre proiectul de HG privind RCA: Mulţumiţi nu suntem, dar acceptăm această soluţie de compromis

‘Mulţumiţi nu suntem, dar acceptăm această soluţie de compromis deoarece ele sunt oricum foarte mici faţă de ce era până acum. Faţă de 22.000 de lei la un cap tractor am ajuns la 7.500 de lei. În aceste şase luni şi sperăm cu încă trei şi cu încă trei nu vom face altceva decât vom lupta să scădem aceste poliţe RCA la un tarif normal, adică să socotim prima de risc din Raportul Milliman, din raportul ASF din data de 31.08.2016 şi să ajungem la un tarif corect şi normal, conform acestor două rapoarte’, a spus Vasile Ştefănescu.

Acesta a precizat că în cazul taxelor de administrare ar mai putea exista diminuări pentru că acestea includ salarii mari şi plata unor sedii luxoase.

‘Pe 2 noiembrie avem proteste. Hotărârea de guvern nu este dată’, a mai declarat Vasile Ştefănescu.

Ministerul Finanţelor Publice a lansat în dezbatere actul normativ privind stabilirea tarifelor de primă maxime aplicabile de către societăţile de asigurare care practică asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto (RCA). Potrivit acestuia, companiile de asigurări care vor depăşi nivelul maxim al tarifelor de primă RCA stabilite pentru o perioadă de şase luni prin Hotărâre de Guvern vor fi sancţionate cu amenzi de până la 50.000 de lei.

În cazul persoanelor fizice, o primă maximă RCA de 3.087 lei ar urma să fie plătită de un şofer care are mai puţin de 25 de ani şi conduce o maşină de peste 2.500 cmc, iar cea mai redusă primă RCA, de 610 lei, va fi achitată de un şofer cu vârsta cuprinsă între 31 şi 40 de ani pentru un autovehicul cu o capacitate de 1.201 – 1.400 cmc. În cazul autovehiculelor destinate transportului de marfă, o persoană fizică va plăti între 749 lei, pentru o masă maximă mai mică de 2,3 tone, şi 2.979 lei pentru un autovehicul de peste 16 tone. De asemenea, un posesor de motocicletă, motoscuter, motoretă sau ATV va plăti 294 lei pentru un vehicul de până în 50 cmc şi 581 lei pentru mai mult de 50 cmc.

În cazul persoanelor juridice, pentru autovehicule cu masa maximă autorizată mai mică de 3,5 tone şi maxim 9 locuri prima RCA variază între 885 lei şi 1.285 lei iar pentru autovehiculele destinate transportului de marfă între 943 lei şi 7.534 lei pentru maşinile de peste 16 tone.

Pentru autovehiculele de transport persoane cu peste 9 locuri prima RCA este cuprinsă între 982 lei pentru mai puţin de 17 locuri şi 6.600 lei pentru mai mult de 40 de locuri.

‘Prin acest proiect de HG, se instituie un mecanism de control al pieţei asigurărilor obligatorii auto din România, prin stabilirea de către Autoritatea de Supraveghere Financiară a tarifelor de primă maxime pe categorii de vehicule, tarife ce urmează a fi aplicate de către societăţile de asigurare RCA. Menţionăm că tarifele de primă maxime pe categorii de vehicule au fost stabilite de către ASF în urma consultărilor cu asociaţiile transportatorilor şi cu societăţile de asigurări şi că actul normativ a fost avizat de Consiliul Concurenţei’, susţine Ministerul Finanţelor.

Potrivit sursei citate, ‘depăşirea nivelului maxim al tarifelor de primă de către societăţile de asigurare care practică asigurarea RCA constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 1.000 lei la 50.000 lei’, iar ‘pe lângă sancţiunile contravenţionale, în funcţie de gravitatea faptei, Consiliul ASF poate aplica şi sancţiuni contravenţionale complementare’.

Contravenţiile se constată de către persoanele cu atribuţii privind supravegherea şi controlul din cadrul ASF, iar aplicarea sancţiunilor contravenţionale se realizează de către Consiliul ASF, adaugă MFP.

MFP menţionează că tarifele de primă maxime se stabilesc pentru clasa de bonus/malus B0, precum şi că societăţile de asigurare care practică RCA vor aplica, pe o perioadă de 6 luni, tarifele de primă notificate anterior datei de intrare în vigoare a prezentei hotărâri, fără însă a depăşi tarifele de primă maxime stabilite prin noul proiect de act normativ.

Te-ar mai putea interesa și
Modelul electric Dacia Spring, deja disponibil pentru revânzare pe site-urile de profil
Modelul electric Dacia Spring, deja disponibil pentru revânzare pe site-urile de profil
Pe site-urile de comerț online au apărut deja, la doar câteva zile după debutul livrărilor, primele anunțuri cu modele Dacia Spring de vânzare....
EXCLUSIV Șeful Fortress REIT: Vom achiziționa active existente, însă nu excludem parteneriate cu dezvoltatori români de spații logistice
EXCLUSIV Șeful Fortress REIT: Vom achiziționa active existente, însă nu excludem parteneriate cu dezvoltatori români ...
Fortress REIT, acționarul majoritar al celui mai mare proprietar de spații comerciale din România, NEPI Rockcastle, și-a ...
Vești bune pentru o largă categorie de șoferi! Un vânzător de RCA americano-francez e gata să intre pe piață, după falimentul City Insurance. Ce șoferi vor avea cele mai mici prețuri? – DOCUMENTE
Vești bune pentru o largă categorie de șoferi! Un vânzător de RCA americano-francez e gata să intre pe piață, după ...
Axeria Iard, o companie de asigurări cu sediul central în Lyon, Franța, este aproape să intre pe piața RCA din România, ...
Măsura 3, sau cum îngroapă Statul firmele pe care trebuia să le salveze. Cronologia unei comedii proaste
Măsura 3, sau cum îngroapă Statul firmele pe care trebuia să le salveze. Cronologia unei comedii proaste
Mult-promovata POC 4.1.1 cunoscută și ca Măsura 3 sau Măsura 3 relansată, cea care trebuia să salveze mediul de afaceri ...