Tranzacțiile cu locuinţe şi terenuri au revenit pe creştere, în iunie, după două luni de scădere

În luna iunie 2020, au fost vândute, potrivit ANCPI, la nivelul întregii țări, 46.818 de imobile, cu 14.729 mai multe față de luna mai 2020. Numărul caselor, terenurilor și apartamentelor care au făcut obiectul contractelor de vânzare-cumpărare, la nivel național, în luna iunie a acestui an este cu 6.611 mai mare față de perioada similară a anului trecut.
Economica.net - mie, 15 iul. 2020, 06:41
Tranzacțiile cu locuinţe şi terenuri au revenit pe creştere, în iunie, după două luni de scădere

Așadar, în luna iunie, vânzările de propriietăți rezidențiale și de terenuri au revenit pe plus, după cateva luni de scădere consecutivă, cu circa 20% în mai și cu 35% în aprilie.

Cele mai multe vânzări de imobile au fost înregistrate, în luna iunie 2020, în București – 8.254, Ilfov – 7.726 și Braşov – 3.302. Județele cu cele mai puține imobile vândute în aceeași perioadă sunt Vaslui – 279, Covasna – 280 şi Olt – 300.

Numărul ipotecilor, la nivel național, în luna iunie 2020, a fost de 20.271, cu 5.524 mai mic față de luna iunie 2019. Cele mai multe operațiuni de acest gen au fost înregistrate, luna trecută, în București – 4.379, Ilfov – 1.813 și Timiş – 1,476. La polul opus, se află județele Sălaj – 36, Harghita – 37 și Covasna – 54.

Județele în care au fost vândute cele mai multe terenuri agricole în cea de-a şasea lună a anului 2020 sunt Timiş – 588, Constanţa – 417 şi Dolj – 402 

Te-ar mai putea interesa și
Compania Agroserv Măriuța, deținătoare brandului Lăptăria cu Caimac, a atras o a treia finanțare nerambursabilă pentru construirea de capacități energetice regenerabile
Compania Agroserv Măriuța, deținătoare brandului Lăptăria cu Caimac, a atras o a treia finanțare nerambursabilă pentru ...
Conducerea Agroserv Măriuță S.A. informează actionarii și investitorii de la Bursa de Valori București cu privire la declararea ca eligibil și includerea la finanțare a unui al treilea......
Ce se va întâmpla cu facturile la gaze după 1 aprilie? “Nu avem lichiditate, nu avem un semnal de preț” – Cristina Păun, ACUE
Ce se va întâmpla cu facturile la gaze după 1 aprilie? “Nu avem lichiditate, nu avem un semnal de preț” – Cristina ...
Populația este protejată de creșterea prețuilor la gaze în această iară, dar nu se știe ce se va întâmpla după ...
Polonezii de la Symfonia Group, activi și în România, intră pe piața austriacă a software-ului pentru consultanță fiscală prin achiziția dvo Software
Polonezii de la Symfonia Group, activi și în România, intră pe piața austriacă a software-ului pentru consultanță ...
Symfonia Group, companie de software din Europa Centrală cu peste 30 de ani de experiență și peste 55.000 de clienți, ...
Banca Transilvania şi Endeavor Romania continuă în Grecia programul Beyond Borders, de susținere a dezvoltării externe a companiilor românești
Banca Transilvania şi Endeavor Romania continuă în Grecia programul Beyond Borders, de susținere a dezvoltării externe ...
Banca Transilvania şi Endeavor Romania organizează, în perioada 12-14 octombrie, la Atena, cea de-a doua etapă a programului ...