Tranzacție istorică pe piața imobiliară: terenul fostei fabrici Sanex din Cluj-Napoca, cumpărat cu 40 de milioane de euro

Elite Grup, deținut de familia Căpușan, unul dintre cei mai activi dezvoltatori imobiliari din Transilvania, a finalizat achiziția platformei Sanex, un teren de 17,2 hectare situat în nordul orașului Cluj-Napoca.
Andrada Ghira - J, 13 aug. 2026, 09:44
Tranzacție istorică pe piața imobiliară: terenul fostei fabrici Sanex din Cluj-Napoca, cumpărat cu 40 de milioane de euro

Tranzacția, în valoare de 40 de milioane de euro, a primit avize pozitive atât de la Consiliul Concurenței, cât și de la Comisia pentru Examinarea Investițiilor Străine Directe (CEISD).

Compania spune că aceasta este „cea mai mare achiziție de teren din istoria pieței imobiliare românești realizată de un singur cumpărător și finanțată integral din surse proprii”.

Cea mai mare tranzacție de pe piața imobiliară românească ale cărei date au fost publice este achiziția unui teren de 11 hectare din Străulești, București. Raiffeisen Evolution a plătit către Petrom 90 de milioane de euro pentru teren.

Elite Grup își propune să transforme terenul într-un proiect complex de reconversie urbană, prin care va reda orașului o zonă industrială nefolosită de ani buni. Achiziția Sanex se înscrie în strategia mai amplă de dezvoltare urbană a Elite Grup în Cluj-Napoca, alături de proiectul Elite City, aflat deja în desfășurare.

„Este cea mai mare investiție pe care am făcut-o vreodată într-un singur teren și am ales să o facem pentru că Sanex a fost multă vreme o platformă industrială închisă pentru oraș. Noi vrem să o redăm clujenilor printr-un proiect la care să ne uităm cu mândrie și peste 20 de ani”, a declarat Bogdan Căpușan, CEO Elite Grup.

Proiect imobiliar-gigant la Sanex

De acest teren a fost interesat și dezvoltatorul Prime Kapital, care avea în plan construcția unui proiect-gigant, de 330 de milioane de euro, cu un centru comercial de 130.000 de mp, unul dintre cele mai mari din România, dar și blocuri de locuințe cu 12 etaje și clădiri de birouri.

Procesul de avizare a rămas blocat, iar în toamna anului trecut primarul Emil Boc a transmis un mesaj dur dezvoltatorului, și anume: „Dacă nu înțelege, nu are ce căuta în Cluj”.

CITEȘTE ȘI Răsturnare de situație la Cluj: Proiectul gigant de 330 de milioane de euro de pe platforma Sanex a rămas fără dezvoltator. Ce se întâmplă cu mall-ul și blocurile de 12 etaje

Te-ar mai putea interesa și
Dominic Fritz: Vom lupta pentru un guvern fără PSD, fără AUR, fără zboruri de lux, fără scandaluri de galerie
Dominic Fritz: Vom lupta pentru un guvern fără PSD, fără AUR, fără zboruri de lux, fără scandaluri de galerie
Preşedintele USR, Dominic Fritz, a afirmat că partidul pe care îl conduce va lupta pentru un guvern fără PSD, fără AUR, ”fără zboruri de lux, fără scandaluri de galerie” şi fără......
Bogdan Ivan, despre speculațiile privind implicarea SUA în demiterea lui Bolojan: Sunt disperaţi când văd că guvernul desemnat USR/PNL nu are nicio şansă
Bogdan Ivan, despre speculațiile privind implicarea SUA în demiterea lui Bolojan: Sunt disperaţi când văd că guvernul ...
Fostul ministru al Energiei Bogdan Ivan reacţionează la informaţii difuzate de Wall Street Journal conform cărora ambasadoarea ...
Erupţia vulcanului Etna perturbă în continuare traficul aerian din sudul Italiei
Erupţia vulcanului Etna perturbă în continuare traficul aerian din sudul Italiei
Ministerul Afacerilor Externe informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească ...
Senator AUR: Kimberly Ann Guilfoyle nu a avut nicio contribuţie la demersul care a dus la căderea Guvernului
Senator AUR: Kimberly Ann Guilfoyle nu a avut nicio contribuţie la demersul care a dus la căderea Guvernului
Liderul senatorilor Alianţei pentru Unirea Românilor, Petrişor Peiu, a respins duminică informaţiile potrivit cărora ...