Oamenii confirmaţi cu boala Covid-19, asimptomatici sau cu forme uşoare, trataţi acasă – reguli noi privind tratamentul şi concediul

Oamenii care au fost confirmaţi cu boala Covid-19 prin testul Real Time PCR, care fie sunt asimptomatici, fie au forme uşoare ale bolii, vor fi trataţi acasă sau la o locaţie aleasă de ei, de către medicul lor de familie, potrivit OUG 180 din 2020, în vigoare de vineri, 23 octombrie, data publicării în Monitorul Oficial. Actul normativ e criticat de reprezentanţii medicilor de familie care spun că ordonanţa de urgenţă nu clarifică proceduri de testare și de îngrijire, de atitudine în fața pacientului asimptomatic cu comorbidități semnificative. "Singurii vinovați pentru tot ce s-ar putea petrece vor fi medicul și eventual pacientul", spune Societatea Naţională de Medicina Familiei într-o luare de poziţie trimisă redacţiei Economica.net. 
Cristina Şomănescu - lun, 26 oct. 2020, 08:36
Oamenii confirmaţi cu boala Covid-19, asimptomatici sau cu forme uşoare, trataţi acasă – reguli noi privind tratamentul şi concediul

Economica.net vă spune ce prevede OUG 180 din 2020 privind bolnavii asimptomatici sau cu forme uşoare de Covid-19, care pot fi trataţi la domiciliu sau într-o locaţie aleasă de ei:

Până la confirmarea diagnosticului de Covid-19, persoanele care prezintă semne și simptome specifice acestei boli, aşa cum sunt definite de Institutul Naţional de Sănătate publică (detalii, la acest link), precum şi oamenii care au fost confirmaţi cu boala Covid-19 şi fie sunt asimptomatici, fie au forme uşoare ale bolii se izolează la domiciliu sau la o altă locaţie aleasă de ei „pentru o perioadă care nu poate depăși perioada de contagiozitate specifică bolii determinată de agentul patogen, stabilită conform datelor științifice existente”, se arată în OUG nr. 180 din 2020, consultată de Economica.net.

  • În cazul în care persoanele respective nu sunt de acord cu măsura izolării, în condițiile de mai sus, măsura se instituie prin decizii ale direcțiilor de sănătate publică județene, respectiv a municipiului București (DSP), mai prevede actul normativ antemenţionat, consultat de Economica.net.

Persoanele care se regăsesc într-unul dintre cazurile enumerate mai sus de Economica.net informează medicul de familie despre situaţia în care se află, inclusiv cu privire la locul în care au decis să se izoleze sau s-a instituit izolarea de către DSP, potrivit articolului 8, alineatului 3³ introdus în Legea nr. 136/2020 prin OUG 180 din 2020.

Medicul de familie are obligaţia luării în evidenţă şi monitorizării stării de sănătate a persoanelor respective și transmite DSP fișa de monitorizare a persoanei izolate. Modul acestei fişe va fi aprobat prin ordin al ministrului sănătății, se mai arată la acelaşi alineat.

În cazul oamenilor asiguraţi la sistemul asigurărilor sociale de sănătate, confirmaţi cu boala Covid-19, asimptomatici sau cu forme uşoare ale bolii, pentru care s-a dispus măsura izolării, în condiţiile enumerate de Economica.net mai sus, certificatele de concediu medical se eliberează de către medicii de familie care i-au luat în evidenţă şi i-au monitorizat, pentru o perioadă stabilită în funcţie de evoluţia bolii şi durata monitorizării, se arată în OUG 180 din 2020.

În cazul oamenilor asiguraţi la sistemul asigurărilor de sănătate, pentru care s-a dispus măsura izolării, iar în urma investigațiilor paraclinice specifice nu s-a confirmat diagnosticul de Covid-19, medicul de familie acordă concediu medical pentru carantină, pe baza documentului eliberat de către DSP.

Oamenii care refuză sau încalcă măsura izolării

În situația în care oamenii refuză măsura izolării sau dacă încalcă măsura izolării instituită la domiciliu sau la locația declarată, deși iniţial au consimţit-o, medicul de familie sau, după caz, organele de control informează de îndată DSP care poate confirma sau infirma măsura izolării la domiciliu sau la locația declarată, printr-o decizie cu caracter individual, care se va emite în cel mult două ore de la informarea făcută de medicul de familie sau, după caz, de organele de control și se comunică de îndată persoanei în cauză.

  • Decizia DSP va conține mențiuni cu privire la data și emitentul actului, numele și datele de identificare ale persoanei izolate, durata măsurii și calea de atac prevăzută de lege. Până la comunicarea deciziei DSP, prin care se infirmă măsura izolării la domiciliu sau la locația declarată sau, după caz, până la comunicarea hotărârii primei instanțe, persoana în cauză nu poate părăsi domiciliul sau locația declarată unde se află izolată, fără încuviințarea medicului de familie sau a reprezentantului DSP, prevede articolul 8, alineatul (6¹), introdus în Legea nr. 136/2020 prin OUG 180 din 2020.

Plată simbolică pentru medicii de familie

Plata medicilor de familie care monitorizează pacienţii aflaţi în situaţiile descrise mai sus se face prin tarif pe caz, pe baza unui contract distinct, încheiat cu casa de asigurări de sănătate de către reprezentantul legal, în numele furnizorului servicii medicale în cadrul căruia își desfășoară activitatea medicul de familie, în condițiile prevăzute prin ordin al ministrului sănătății și al președintelui Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, care se elaborează în termen de maximum cinci zile lucrătoare de la data intrării în vigoare a OUG 180 din 2020. Tariful pe caz este de 105 lei, prevede actul normativ.

Şi sancţiuni

În cazul nerespectării culpabile de către medicul de familie a oricăreia dintre obligațiile contractuale, casele de asigurări de sănătate cu care se află în relație contractuală diminuează cu 50% venitul cuvenit potrivit contractului de monitorizare a stării de sănătate a pacienților pentru luna în care se constată aceste situații, mai arată OUG 180 din 2020, consultată de Economica.net.

Reacţia Societăţii Naţionale de Medicina Familiei (SNMF)

SNMF, for reprezentativ al medicilor de familie, a trimis redacţiei Economica.net o luare de poziţie fermă cu privire la actul normativ descris mai sus. Iată ce spun medicii:

„Societatea Naționala de Medicina Familiei/Medicina Generală (SNMF) constată cu indignare că există o noua “tradiție“, cel puțin imorală dacă nu și ilegală, cea a emiterii de acte normative care privesc sistemul medical (medici și pacienți) fără consultare cu practicienii sau cu reprezentantii pacienților. În acest context se încadrează și recenta OUG nr. 180 din 2020 care prevede că bolnavii Covid-19 asimptomatici sau cu forme ușoare de boală rămân la domiciliu, fără o evaluare inițială prin investigații de laborator sau imagistice.

Actul normativ utilizează noțiuni punitive și imperative ca ‘penalizare’ sau ‘obligație’ – ilegale, de altfel și nu stipulează nimic care să clarifice proceduri de testare și de îngrijire, de atitudine în fața pacientului asimptomatic cu comorbidități semnificative sau a pacientului care refuză testarea. Singurii vinovați pentru tot ce s-ar putea petrece vor fi medicul și eventual pacientul.

Astăzi, într-o reală, dar nedeclarată oficial stare de urgență, fapt atestat de numarul zilnic de cazuri noi, acest act normativ, aproape fără conținut, reprezintă dovada lipsei de considerație față de un sfert dintre medicii din România și pacienții lor.

Ignorați voit de autorăți în ultima jumatate de an, medicii de familie sunt redescoperiți doar pentru a fi împovărați cu noi responsabilități birocratice și pedepse atunci când sistemul nu mai face față. Înrobirea medicilor de familie cu contracte obligatorii și pedepse nu va salva nici sistemul și nici vieți omenești. Ba dimpotrivă!

Vrem să asigurăm populația că noi, medicii de familie, la fel ca toți ceilalți profesioniști din sănătate, vom fi în continuare alături de toți pacienții noștri și îi vom îngriji cu toate resursele și capacitatea noastră, așa cum am făcut de la începutul pandemiei.

Vom utiliza consultația la distanță şi vom îngriji astfel pacienții cu Covid-19, fără a pune în pericol pe ceilalți pacienți neinfectați cu SARS CoV-2 și care în continuare au nevoie de ajutorul nostru, mai ales în contextul actual al reducerii semnificative a accesului la alte servicii medicale. Pentru ca da, atât cei infectati și contactii lor, cât și contactii contactilor sau cei care au auzit de SARS-CoV-2 doar la televizor au nevoie de noi!

Vom găsi soluții pe care decidenții încă nu le-au identificat pentru ca în relație directă cu pacienții și cu boala, cunoaștem realitățile sistemului mult mai bine decât le cunosc politicienii și funcționarii din birouri și vom continua sa ne îndeplinim menirea, protejarea pacientului și a comunităţii. Așa am făcut și atunci când s-a hotărât, împotriva tuturor semnalelor noastre și a evidentelor nonsensuri, reintroducerea cardului de sănătate!”, au spus medicii de familie reuniţi în SNMF.

Te-ar mai putea interesa și
Secretarul de stat Blinken respinge acuzaţia că SUA aplică un dublu standard pentru Israel
Secretarul de stat Blinken respinge acuzaţia că SUA aplică un dublu standard pentru Israel
Secretarul de stat american Antony Blinken a negat luni că Statele Unite folosesc un dublu standard la aplicarea legislaţiei în cazul acuzaţiilor de încălcare a drepturilor omului de către......
Rusia avertizează Europa că are un răspuns pregătit dacă activele îi vor fi confiscate pentru a sprijini Ucraina
Rusia avertizează Europa că are un răspuns pregătit dacă activele îi vor fi confiscate pentru a sprijini Ucraina
O aliată a preşedintelui Vladimir Putin a avertizat marţi Europa că a întocmit deja legislaţie pentru a răspunde dacă ...
APCE cere eliminarea obligativităţii instalării celui de-al doilea contor pentru prosumatori
APCE cere eliminarea obligativităţii instalării celui de-al doilea contor pentru prosumatori
Asociaţia Prosumatorilor şi a Comunităţilor de Energie (APCE) solicită eliminarea obligativităţii instalării celui ...
Eleco din Marea Britanie a preluat Vertical Digital și Sons of Coding, companii românești de dezvoltare software
Eleco din Marea Britanie a preluat Vertical Digital și Sons of Coding, companii românești de dezvoltare software
Eleco, furnizor specializat de software listat pe piața Alternative Investment Market a London Stock Exchange, preia Vertical ...