Tratatul nuclear New START expiră în februarie. Rusia anunţă că încă aşteaptă răspunsul SUA privind prelungirea acordului

Kremlinul a declarat joi că încă aşteaptă răspunsul SUA la propunerea Rusiei de a prelungi cu un an limitele privind armamentul strategic prevăzute de New START, ultimul tratat de dezarmare nucleară încă în vigoare între cele două ţări şi care expiră la 4 februarie, potrivit EFE.
AGERPRES - J, 15 ian. 2026, 14:27
Tratatul nuclear New START expiră în februarie. Rusia anunţă că încă aşteaptă răspunsul SUA privind prelungirea acordului

„Nu, nu am primit niciun răspuns. Aşteptăm fără îndoială un răspuns la iniţiativa (preşedintelui rus, Vladimir) Putin. Considerăm că este o temă foarte importantă”, a declarat Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al preşedintelui rus, în prima sa conferinţă de presă din 2026.

Putin i-a propus în septembrie omologului său american, Donald Trump, prelungirea cu 12 luni a Tratatului de reducere a armelor strategice (START), iniţiativă pe care acesta a calificat-o drept „o idee bună”, scrie Agerpres.

Peskov a calificat drept „eronată” şi „lipsită de viziune” din „multe puncte de vedere” o eventuală renunţare definitivă a Washingtonului la tratatul semnat în aprilie 2010 de către preşedinţii de atunci ai Statelor Unite, Barack Obama, şi Rusiei, Dmitri Medvedev.

Cât priveşte posibila includere a arsenalului nuclear al Chinei în tratat, Dmitri Peskov a apreciat că un astfel de acord este „foarte complicat”, subliniind că Rusia doreşte includerea şi a armamentului strategic al Franţei şi Regatului Unit.

Diverşi înalţi oficiali ruşi, precum viceministrul de externe Serghei Riabkov, au avertizat asupra riscului unei posibile escaladări nucleare dacă tratatul New START nu va fi prelungit.

Rusia a suspendat aplicarea tratatului, deşi nu s-a retras oficial din acesta, pe 21 februarie 2023, după care specialiştii occidentali nu au mai putut inspecta instalaţiile ruseşti.

Tratatul limitează numărul de arme nucleare strategice, cu un maxim de 1.550 de focoase nucleare şi 700 de sisteme de rachete balistice pentru fiecare dintre cele două puteri, fie că sunt lansate terestre, maritime sau aeriene.

La rândul său, Putin a afirmat că Rusia va lua în considerare reluarea testelor nucleare pe un poligon de testare din regiunea arctică (Novaia Zemlia), suspendate de URSS în 1990, doar dacă Washingtonul ar relua astfel de teste.

Te-ar mai putea interesa și
Taxe colete China (Shein, Temu, Alibaba) – UE se așteaptă la şase miliarde de euro pe an, la bugetul Uniunii Europene
Taxe colete China (Shein, Temu, Alibaba) – UE se așteaptă la şase miliarde de euro pe an, la bugetul Uniunii Europene
Taxele impuse de Uniunea Europeană coletelor mici care intră în blocul comunitar, şi care vizează în primul rând platformele chineze precum Shein şi Temu, ar putea aduce şase miliarde de......
Cât costă cu adevărat să deții un Porsche electric față de unul cu benzină în România: diferența reală după primul an
Cât costă cu adevărat să deții un Porsche electric față de unul cu benzină în România: diferența reală după primul an
Dacă te-ai uitat vreodată la un Porsche Taycan și ai comparat prețul cu un 911 sau un Cayenne pe benzină, probabil prima ...
Orașul din România unde transportul în comun ar putea fi gratuit tot weekendul
Orașul din România unde transportul în comun ar putea fi gratuit tot weekendul
Primarul unui oraș din România vrea să extindă pentru zilele de sâmbătă și duminică programul de transport în comun ...
Măsuri pentru problemele urgente de finanţare din Sănătate, adoptate vineri de Guvernul Luca Niculescu
Măsuri pentru problemele urgente de finanţare din Sănătate, adoptate vineri de Guvernul Luca Niculescu
Premierul Luca Niculescu a declarat că prin prima rectificare bugetară aprobată în şedinţa de guvern de vineri vor ...