Travelxp 4K se lansează în rețeaua iNES GROUP, aducând conținut premium de travel în format 4K pe piața din România

iNES GROUP anunță lansarea canalului Travelxp 4K în grila sa de programe, extinzând oferta de televiziune 4K disponibilă abonaților. Prin acest parteneriat, operatorul aduce pe piața din România conținut premium de travel și lifestyle în format 4K HDR, consolidându-și poziția în segmentul serviciilor TV de înaltă calitate și răspunzând cererii tot mai mari pentru experiențe UHD.
Economica.net - lun, 02 mart. 2026, 04:03
Travelxp 4K se lansează în rețeaua iNES GROUP, aducând conținut premium de travel în format 4K pe piața din România

Travelxp 4K este disponibil în format nativ 4K HLG HDR pentru abonații iNES IPTV, iNES Smart și iNES Live, platformele digitale prin care iNES GROUP furnizează servicii de televiziune prin IP și OTT la nivel național. Canalul este integral localizat în limba română și oferă o selecție extinsă de programe dedicate călătoriilor și lifestyle-ului.

„Suntem încântați să aducem Travelxp 4K publicului din România prin parteneriatul cu iNES GROUP. Această lansare reprezintă un pas important în extinderea prezenței Travelxp în Europa și ne permite să oferim telespectatorilor români conținut de travel realizat la standarde internaționale”, a declarat Sumant Bahl, Managing Director Europe în cadrul Travelxp.

La rândul său, Sorin Ionescu, Director de dezvoltare al iNES GROUP, a afirmat:

„Extindem constant portofoliul nostru de canale premium, iar introducerea Travelxp 4K completează oferta noastră de conținut în format 4K. Ne concentrăm pe furnizarea unor experiențe TV la standarde ridicate de calitate și pe aducerea conținutului internațional relevant mai aproape de publicul din România.”

Lansarea Travelxp 4K face parte dintr-un proces de actualizare și diversificare a grilelor iNES GROUP din această primăvară. Compania a introdus peste 20 de canale noi în grila iNES Live și peste 10 canale în grilele iNES IPTV și iNES Smart, consolidând astfel cea mai bogată ofertă TV din România.

În prezent, grila iNES IPTV și iNES Smart include peste 225 de canale, iar iNES Live oferă acces la peste 190 de canale, din multiple categorii tematice de la muzică și filme, la documentare și conținut internațional.

Despre Travelxp

Travelxp este un canal internațional dedicat conținutului de travel și lifestyle, distribuit în peste 100 de țări, în formate HD și 4K, și disponibil în multiple limbi. Portofoliul său include producții originale axate pe cultură, gastronomie, patrimoniu, natură și destinații turistice din întreaga lume.

Despre iNES GROUP

iNES GROUP este un operator independent de telecomunicații din România, cu peste 30 de ani de experiență, recunoscut pentru serviciile sale premium de internet și televiziune digitală. Compania oferă soluții IPTV și OTT la standarde tehnologice avansate, fiind un promotor al transmisiunilor HD și 4K pe piața locală.

Te-ar mai putea interesa și
UE riscă să piardă peste un milion de locuri de muncă din cauza presiunilor globale. Unde vor fi cele mai mari probleme
UE riscă să piardă peste un milion de locuri de muncă din cauza presiunilor globale. Unde vor fi cele mai mari probleme
Uniunea Europeană riscă să piardă peste un milion de locuri de muncă în acest an din cauza consecinţelor economice ale războiului din Iran şi a intensificării concurenţei globale, arată......
România a primit un „like” de la Bruxelles – Comisia Europeană: Au fost luate măsuri eficiente pentru corectarea deficitului excesiv. Ce trebuie făcut în continuare
România a primit un „like” de la Bruxelles – Comisia Europeană: Au fost luate măsuri eficiente pentru ...
Comisia Europeană a adoptat, miercuri, pachetul de primăvară al semestrului european 2026 în care se precizează că ...
Nvidia și Microsoft anunță o ”reinventare a computerului” pentru noua eră a Inteligenței Artificiale
Nvidia și Microsoft anunță o ”reinventare a computerului” pentru noua eră a Inteligenței Artificiale
Nvidia a prezentat luni un nou procesor pentru laptopuri cu sistem de operare Windows, conceput pentru calculatoarele personale, ...
Darius Vâlcov iese din închisoare. Fostul ministru de Finanţe va fi eliberat
Darius Vâlcov iese din închisoare. Fostul ministru de Finanţe va fi eliberat
Darius Vâlcov, fostul ministru al Finanțelor, celebru pentru tablourile ascunse în cimitir, va fi eliberat din închisoare. ...