Trei sferturi dintre francezi se opun renunţării la euro – sondaj

Aproape trei sferturi dintre francezi sunt împotriva ieşirii din zona euro şi întoarcerii la franc, a arătat un sondaj făcut public vineri, Este o veste proastă pentru candidata de extremă dreapta la preşedinţia Franţei Marine Le Pen, care susţine un aşa-zis Frexit, relatează Reuters.
Economica.net - vin, 10 mart. 2017, 07:48
Trei sferturi dintre francezi se opun renunţării la euro - sondaj

Potrivit sondajului realizat de institutul Elabe şi publicat în Les Echos, circa 72% dintre francezi sunt împotriva renunţării la moneda unică europeană şi revenirii la o monedă naţională, iar 44% sunt ‘ferm opuşi’ unei astfel de evoluţii.

Marine Le Pen – plasată constant pe primul loc în intenţiile de vot în primul tur de scrutin prezidenţial, însă dată perdantă în turul decisiv – a afirmat că doreşte organizarea unui referendum cu privire la apartenenţa Franţei la Uniunea Europeană şi ieşirea ţării sale din eurozonă, cu introducerea unui nou franc francez.

Sondajul Elabe a mai indicat pe de altă parte că francezii nu sunt prea entuziaşti faţă de situaţia actuală a UE, 37% dintre cei intervievaţi apreciind că apartenenţa la clubul celor 28 are ‘mai multe dezavantaje decât avantaje’. Ceva mai puţini, 31%, au fost de părere că avantajele primează, iar 32% au spus că părţile bune şi cele rele sunt la egalitate.

Sondajele de opinie indică înfrângerea Marinei Le Pen în alegerile prevăzute pentru 23 aprilie şi 7 mai de către candidatul centrist Emmanuel Macron sau de către conservatorul Francois Fillon, menţionează Reuters.

Te-ar mai putea interesa și
Salonul de la Paris: Producătorii auto chinezi atacă segmentul premium european, dominat până acum de cosntructorii germani
Salonul de la Paris: Producătorii auto chinezi atacă segmentul premium european, dominat până acum de cosntructorii germani
Constructorii auto chinezi încearcă să pătrundă pe piaţa europeană a automobilelor premium, mizând pe tehnologii avansate, încărcare rapidă şi dotări de confort pentru a concura cu......
Zelenski: Rusia încearcă să provoace o pană electrică generală în Ucraina, chiar înaintea iernii
Zelenski: Rusia încearcă să provoace o pană electrică generală în Ucraina, chiar înaintea iernii
Rusia încearcă să provoace o "pană electrică generală" în Ucraina înaintea iernii, a acuzat sâmbătă Volodimir ...
Datoria guvernamentală a României a ajuns în luna iulie la 60,4% la PIB
Datoria guvernamentală a României a ajuns în luna iulie la 60,4% la PIB
Datoria administraţiei publice (datoria guvernamentală) a fost, în iulie 2026, de aproape 1.205 miliarde de lei, în creştere ...
Ministrul german al Dezvoltării, Reem Alabali Radovan, solicită exceptarea finanțării Ucrainei de la mecanismul constitușional care limitează împrumuturile publice
Ministrul german al Dezvoltării, Reem Alabali Radovan, solicită exceptarea finanțării Ucrainei de la mecanismul constitușional ...
Ministrul german al Cooperării Economice şi Dezvoltării, Reem Alabali Radovan, solicită exceptarea finanţării destinate ...