Trenul Eurostar Paris-Londra a fost oprit patru ore pentru verificarea celor 770 de pasageri de la bord

Un tren Eurostar Paris-Londra a fost oprit timp de patru ore în noaptea de luni spre marţi în gara Calais, în nordul Franţei, pentru verificarea de către jandarmerie a celor 770 de pasageri aflaţi la bord, a anunţat Compania Naţională de Transport Feroviar a Franţei (SNCF), informează AFP.
Economica.net - mar, 30 mai 2017, 09:14
Trenul Eurostar Paris-Londra a fost oprit patru ore pentru verificarea celor 770 de pasageri de la bord

În acest Eurostar plecat în seara zilei de luni de la Paris, mai mulţi călători s-au plâns de agresivitatea a doi britanici beţi, a declarat pentru AFP un purtător de cuvânt al companiei publice franceze.

Trenul a fost oprit pentru ca jandarmii să-i aresteze, însă nu a putut să repornească imediat, deoarece în acest timp mai mulţi pasageri au profitat pentru a coborî şi a face o pauză pe chei, a continuat aceeaşi sursă.

Potrivit mărturiilor de pe Twitter, unii angajaţi ai Eurostar au deschis ei înşişi uşile trenului.

‘Trenul nu mai era etanş, alte persoane din afară ar fi putut urca’, a explicat purtătorul de cuvânt al SNCF. Jandarmii, susţinuţi de poliţie la frontiere şi vămi, ‘au prin urmare obligaţia de a reîncepe toată procedura de îmbarcare, ca şi cum ar fi în Gara de Nord’ din Paris.

Verificarea celor circa 770 de pasageri a durat aproximativ 4 ore, după care trenul a putut reporni spre Londra.

Numeroşi pasageri şi-au exprimat nemulţumirea pe Twitter. ‘Nouă ore de drum între Paris şi Londra, din cauza unor beţivi şi a proastei gestionări a personalului Eurostar’, a notat un pasager pe Twitter. Dimpotrivă, alţii au apreciat serviciul angajaţilor SNCF.

Te-ar mai putea interesa și
Șefii UEFA și CONCACAF cer o analiză independentă a rezervelor financiare ale FIFA
Șefii UEFA și CONCACAF cer o analiză independentă a rezervelor financiare ale FIFA
Preşedintele UEFA, Aleksander Ceferin, şi preşedintele CONCACAF, Victor Montagliani, au solicitat o analiză independentă a rezervelor financiare ale FIFA, forul fotbalistic mondial, şi au......
Nicuşor Dan, despre nominalizarea lui Siegfried Mureșan: Am ales persoana care are cele mai multe voturi în spate la acest moment
Nicuşor Dan, despre nominalizarea lui Siegfried Mureșan: Am ales persoana care are cele mai multe voturi în spate la acest ...
Preşedintele Nicuşor Dan a afirmat vineri că Siegfried Mureşan este "persoana care are cele mai multe voturi în spate ...
Compania IT maghiară Dorsum, prezentă și în România, a fost cumpărată de norvegienii de la  Hawk Infinity
Compania IT maghiară Dorsum, prezentă și în România, a fost cumpărată de norvegienii de la Hawk Infinity
Furnizorul de soluții software B2B pentru sectorul investițiilor Dorsum Ltd. anunță că a fost cumpărat de către Hawk ...
Bursa de la București a închis pe creștere ședința de tranzacționare de vineri. Acțiunile Electrica au înregistrat cea mai bună evoluție
Bursa de la București a închis pe creștere ședința de tranzacționare de vineri. Acțiunile Electrica au înregistrat ...
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a închis în creştere pe toţi indicii şedinţa de vineri, iar valoarea totală a tranzacţiilor ...