Troica cere băncilor din Grecia să dea afară 18.000 de angajaţi, aproape 30% din personal

Troica creditorilor internaţionali, UE, FMI şi Banca Centrală Europeană, a cerut marilor bănci elene ca după încheierea procesului de recapitalizare să iniţieze o reducere cu 25-30% a personalului din Grecia, respectiv 18.000 de angajaţi, potrivit presei elene.
Economica.net - lun, 22 iul. 2013, 16:27
Troica cere băncilor din Grecia să dea afară 18.000 de angajaţi, aproape 30% din personal

Băncile trebuie să-şi reducă personalul din Grecia prin concedieri sau plecări voluntare, potrivit cotidianului Proto Thema, citat de portalul GreekReporter.

Planul troicii prevede ca din sectorul bancar elen să plece 18.000 de angajaţi, dintr-un total de 60.000.

Marile bănci din Grecia trebuie să atingă ţintele de reducere a numărului de angajaţi în următorii doi ani. Piraeus Bank Grecia a anunţat, deja, un program de plecări voluntare vizând circa 10% din angajaţi.

Băncile elene au fost susţinute cu fonduri de zeci de miliarde de euro dintr-un împrumut primit de Grecia de la statele uniunii monetare, după ce au înregistrat pierderi foarte mari din participarea la un program de ştergere a peste 100 de miliarde de euro din datoria guvernului de la Atena.

În România sunt prezente toate cele mai mari patru bănci elene.

Astfel, Eurobank deţine Bancpost, National Bank of Greece este prezentă prin Banca Românească, iar Piraeus Bank şi Alpha Bank au operaţiuni sub brand propriu.

Tags:
Te-ar mai putea interesa și
Programul de guvernare. Pensiile vor fi indexate din 2027. Noua lege a salarizării în sectorul public va fi elaborată tot anul viitor
Programul de guvernare. Pensiile vor fi indexate din 2027. Noua lege a salarizării în sectorul public va fi elaborată ...
Indexarea pensiilor începând din 2027 şi elaborarea, anul viitor, a proiectului noii legi a salarizării în sectorul public se numără printre măsurile prevăzute în Programul de guvernare......
Ambasadorul SUA a fost la ASF.  Discuții despre temutul SEC, supraveghetorul burselor din New York și din SUA. Petrescu, președinte ASF: Am abordat și tema reglementării piețelor cripto
Ambasadorul SUA a fost la ASF. Discuții despre temutul SEC, supraveghetorul burselor din New York și din SUA. Petrescu, ...
Darryl Nirenberg, Ambasadorul Statelor Unite ale Americii(SUA) la București, a fost, astăzi, în vizită la Autoritatea ...
ING Bank România a lansat ING Invest. 15.000 dintre clienții săi și-au deschis într-o lună conturi pe platformă
ING Bank România a lansat ING Invest. 15.000 dintre clienții săi și-au deschis într-o lună conturi pe platformă
ING Bank România anunță că 15.000 de clienți și-au deschis deja un cont prin ING Invest, la mai puțin de o lună de ...
Luca Niculescu: Restanțele salariale ale magistraților pun o presiune suplimentară pe buget. O să-i invit pe toți cei care sunt parte a acestei decizii la dialog, să vedem ce soluții găsim
Luca Niculescu: Restanțele salariale ale magistraților pun o presiune suplimentară pe buget. O să-i invit pe toți cei ...
Premierul desemnat, Luca Niculescu, a declarat joi că restanţele salariale ale magistraţilor, în valoare de 5 miliarde ...