Trump a anunțat că încă o țară arabă după EAU va încheia un acord de pace cu Israelul. E vorba de Bahrein

Preşedintele american Donald Trump a anunţat vineri că Bahreinul şi Israelul îşi vor normaliza relaţiile, la o lună după acordul istoric între Israel şi Emiratele Arabe Unite, relatează AFP, citată de Agerpres.
Economica.net - vin, 11 sept. 2020, 18:02
Trump a anunțat că încă o țară arabă după EAU va încheia un acord de pace cu Israelul. E vorba de Bahrein

„Încă o realizare istorică astăzi”, a postat pe Twitter liderul de la Casa Albă. „Marii noştri prieteni Israel şi Bahrein au încheiat un acord de pace”, a adăugat el.

Într-un comunicat comun al SUA, Israel şi Bahrein, liderii celor trei ţări anunţă stabilirea de relaţii diplomatice între Israel şi Regatul Bahrein.

Normalizarea relaţiilor între Israel şi aliaţii SUA din Orientul Mijlociu, printre care şi bogatele monarhii din Golf, este un obiectiv-cheie al strategiei regionale a lui Trump pentru izolarea Iranului, duşman declarat al SUA şi al Israelului.

Bahreinul şi Israelul împărtăşesc cu alte ţări arabe din regiune aceeaşi ostilitate faţă de Iran, pe care Manama îl acuză de folosirea comunităţii şiite din Bahrein împotriva dinastiei sunite la putere.

Cu prilejul unei vizite a şefului diplomaţiei americane Mike Pompeo la Manama la sfârşitul lui august, regele Bahreinului a reafirmat că ţara sa susţine crearea unui stat palestinian, părând implicit să respingă apelul Washingtonului la stabilirea rapidă de relaţii cu Israelul.

Comunicatul comun difuzat de Casa Albă precizează că Bahrein se va alătura ceremoniei de semnare a acordului de normalizare EAU-Israel prevăzute marţi la Casa Albă, în prezenţa prim-ministrului israelian Benjamin Netanyahu.

Acordul Israelului cu Bahreinul de normalizare a relaţiilor anunţă o ”nouă eră de pace”, a declarat vineri prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu după ce preşedintele SUA, Donald Trump, a fost primul care a anunţat acordul, relatează Reuters, citată de Agerpres.

„Cetăţeni ai Israelului, sunt foarte emoţionat să vă informez că în această seară am ajuns la un acord de pace cu o altă ţară arabă, Bahreinul. Acest acord se adaugă la pacea istorică cu Emiratele Arabe Unite”, a declarat Netanyahu într-un mesaj video în ebraică.

„Timp de mulţi ani lungi am investit în pace, iar acum pacea va investi în noi; vom aduce investiţii cu adevărat majore în economie Israelului, iar acest lucru este foarte important”, a adăugat el.

Încă din cursul zilei s-au înmulţit zvonurile în media israeliene privind acest acord de normalizare, al doilea într-o lună cu o ţară din Golf şi al patrulea cu o ţară arabă după Egipt (1979) şi Iordania (1994).

Te-ar mai putea interesa și
Zelenski spune că SUA au oferit Kievului informaţii despre întâlnirile de la Moscova
Zelenski spune că SUA au oferit Kievului informaţii despre întâlnirile de la Moscova
Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a declarat vineri că Statele Unite au furnizat Kievului informaţii despre o serie de întâlniri de la Moscova din ultimele zile, relatează Reuters....
Bolojan nu regretă că s-a întâlnit cu preşedinta CCR la Senat: A fost o întâlnire într-o instituţie publică
Bolojan nu regretă că s-a întâlnit cu preşedinta CCR la Senat: A fost o întâlnire într-o instituţie publică
Premierul interimar Ilie Bolojan a declarat vineri că nu are de ce să regrete că s-a întâlnit cu preşedinta Curţii ...
România, cu Guvern fără drepturi depline. Bolojan: Starea de provizorat s-a lungit prea mult
România, cu Guvern fără drepturi depline. Bolojan: Starea de provizorat s-a lungit prea mult
România are nevoie de Guvern, starea de provizorat s-a lungit prea mult, a declarat, vineri, premierul interimar Ilie Bolojan, ...
Ministrul german de finanţe îi cere lui Trump să pună capăt războiului „iresponsabil” cu Iranul
Ministrul german de finanţe îi cere lui Trump să pună capăt războiului „iresponsabil” cu Iranul
Ministrul german de finanţe Lars Klingbeil i-a cerut vineri preşedintelui american Donald Trump să pună capăt războiului ...